Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt / Uniți salvăm România! Fără maghiari!

Uniți salvăm România! Fără maghiari!

În România greu poți să ajungi în politica mare fără să nu semnezi condica antimaghiară. Deși este un fenomen neplăcut la prima vedere, se poate înțelege pe deplin, dacă acceptăm ideea, că în România patriotismul se consumă în mare parte prin gesturi antimaghiare. Cu alte cuvinte: a fi patriot în România nu înseamnă să-ți pui umărul la clădirea noii societăți moderne, care mută încetul cu încetul România de pe penultimul loc al listei sărăciei UE pe locuri mai rezonabile, ci să pui bețe în roata strategiei de supraviețuire a maghiarilor din România, fără motivare.

Până nu demult premierul Cioloș era singurul personaj politic important, care s-a abținut de la această tradiție. Copilărind într-un sat maghiar, cunoscând bine relațiile sănătoase româno-maghiare sălăjene, Cioloș și-a permis să facă politică fără a îmbrăca haina unisex și standard al antimaghiarismului light, intelectual sau hard.

Dar nici el nu a rezistat mult. Fiind presat de proastele rezultate ale statisticilor preelectorale, a încercat și el să se arate și mai român, gândindu-se că un pic de antimaghiarism ar putea să-i aducă simpatizanți. Cât ai zice pește, a demis subprefectul maghiar din Timiș, fiindcă acesta critica noțiunea de stat unitar – altminteri o noțiune care minimalizează existența românilor din Ucraina, Serbia și Ungaria.

Demiterea subprefectului de Timiș este primul caz în UE, când un demnitar al guvernului este demis pentru că spune ceva neplăcut! Demiterea nu a făcut valuri, deoarece maghiarii repede s-au prins, spunând colocvial „no, și asta a semnat condica, ca și românul Iohanis”.

Interesant, că nici noile partide formate nu se pot abține de folosirea antimaghiarismului aducător de voturi și simpatii.

Chiar USR – votat de o mulțime de oameni educați, cu speranța unui viitor european – a semnat în aceste zile condica antimaghiară!

Marți, la validarea mandatelor de deputați, cei trei membrii USR nu au validat o parte din deputații maghiari. Nu că ar fi contat cele trei voturi USR, dar validarea parlamentarilor este în bună măsură un procedeu de paradă, în care cei care „își uită buletinul acasă”, vor fi mustrați cu: „No bine, să-l aduceți luni, tras la xerox”.

Am încercat să obțin informații, din două surse, de ce a ales USR-ul această cale diletantă de a ieși în evidență ca mari români? Nu există răspuns oficial. Deputații maghiari nevalidați de USR au fost la urmă validați, însă întrebarea grea atârnă asupra societății educate a României: chiar nu se găsește o mișcare politică în țară care să nu semneze condica antimaghiară?








Sus