Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt / Antimaghiarismul oficializat a scos maghiarimea la vot

Antimaghiarismul oficializat a scos maghiarimea la vot

Antimaghiarismul latent, dovedit de autorități prin nerespectarea legilor referitoare la folosirea limbii maghiare, n-ar fi avut un efect atât de puternic, încât maghiarii să iasă cu miile la vot, salvând astfel slaba reputație a UDMR-ului.

Cum de s-a ajuns la acest miracol mărunt, UDMR peste 5%?

Creșterea manifestărilor antimaghiare, la început, a fost primită prin tăcere și crispare de maghiarii, care nu-și credeau ochilor, văzând la ce nivel se ridică aceasta. Cazul liceului Rákóczi din Târgu Mureș a fost primul semn al “deșteptării” maghiarilor.



În „Deutsche Welle”, Horațiu Pepine sintetizează în felul următor: „Recent s-a ajuns la aberația ca DNA să ancheteze un inspector școlar de la Târgu Mureș care a dat o aprobare pentru înființarea unui liceu unguresc, într-o clădire istorică care aparține de altfel minorității maghiare.”

Sentimentul solidarității maghiare a crescut simțitor după acest caz, fără ca pragul critic să fi fost atins, deoarece problema se referea la o zonă mereu plină de conflicte, iar maghiarii din Cluj, deși mai deschiși pentru compromisuri pragmatice, nu prea știau ce se întâmplă.

A urmat lovitura și la Cluj, prin desființarea unei clase vocaționale maghiare în timpul anului școlar (!), acțiune ce a scos profesorii în stradă, împotriva acestui gest nepedagogic al autorităților.

Picătura care a umplut paharul a fost aducerea la DNA a viceprimarului Anna Horvath, învinuită de corupție cu bilete de concerte și traffc de influență.Transformarea acesteia în “pericol național”, supravegherile, filările și ascultarea telefoanelor au precipitat lucrurile.

Maghiarii au înțeles că va trebui să se regrupeze în jurul bătrânului UDMR, neavând la ce se aștepta de la partidele românești. Adunând bucățile de puzzle: maghiarii și-au dat seama, că sunt cobai într-un experiment de aflare a limitei extreme ale provocabilității unei comunități etnice.

După imensa prostie a Ministerului Culturii în cazul Șumuleu Ciuc – UNESCO, vizita lui Orban Viktor la Satu Mare a fost cireașa de pe tort. Cei care s-au uitat în ochii participanților care îl ascultau pe premier, știau, că maghiarii se vor reorganiza exemplar.

Oameni buni, așa cum am declarat de mai multe ori în studiourile de televiziune, repet: cel mai înfocat sprijin al UDMR-ului este societatea română! Pentru că nu aduce pe scena politică niciun partid, în care maghiarii ar putea avea încredere!





Sus