Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt / Un pod prea înalt peste balta dezinformării

În majoritatea cazurilor, la originea disensiunilor româno-maghiare, fie ele de sorginte teoretică, mediatică sau într-adevăr conflictuală, se găsește de obicei dezinformarea. Se pune desigur întrebarea: cât de reciprocă este această dezinformare? Cât de puțin ne cunoaștem noi, românii și maghiarii?

Realizând o banală analiză, putem constata următoarele. Un copil maghiar din România începe să se obișnuiască cu fenomenul culturii și civilizației române începând cu clasa întâi. Până în clasa a patra copilul maghiar reușește să comunice la un anumit nivel în limba română, este pregătit pentru a se aventura în lumea de basm a culturii române, cot la cot cu cei care au ca limba maternă româna. (Subsemnatul și în aceste momente aș putea recita cele învățate în clasele I-VIII. „Scrisoarea a treia”, „Ostașii noștri...”, „Iarna pe uliță...”).

Tânărul maghiar la vârsta de 15 ani începe să se afunde în adâncurile literaturii și ale istoriei românilor, la același nivel ca și colegii lor români, dând lucrări și teze cel puțin săptămânal. Ajungând la 18 ani, la poarta grea a Bacalaureatului, copilul maghiar ajunge la un nivel așa de înalt în a cunoaște civilizația română (istorie, obiceiuri, literatură, muzică, filozofia vieții, specificități), că la o lucrare de Bacalaureat (scris) nu-ți poți da seama că autorul este maghiar sau român. Prin urmare, trebuie să admitem: tânărul maghiar cunoaște îndeajuns de bine geografia, cultura și mediul românesc.

Din partea românească însă lucrurile stau cu totul altfel. Copilul român nu învață nimic despre cultura și civilizația acelor maghiari, cu care habitează aceste meleaguri de un mileniu. Copilul român are primul contact cu civilizația maghiară în condiții „nemoderate”, sursele fiind deseori ori necorespunzătoare pentru specificitatea vârstei, ori îmbibate în culori politice sau mediatice. Și iată, așa se întâmplă, că un tânăr român, care stă la porțile Bacalaureatului, habar nu are ce înseamnă cultura maghiară, nu știe și nu înțelege rolul maghiarilor în construirea României de azi, nu are nici o empatie față de comunitățile ungurești sau săsești, care prin habitusul lor nu seamănă cu românii majoritari, adică sunt ALTFEL. Din această necunoaștere derivă deja un anumit comportament: unul care se manifestă prin plasarea comunităților românești la un nivel superior („este țara NOASTRĂ”), și cele neromânești ori la un nivel secundar, ori în categoria de tolerat („problema LOR”).



                                       „Păi nu știu cine e... unul de-al lor... că au ei destui...”

Dintr-un sondaj ad hoc realizat în aceste zile de Clubul Media Corbul Alb – fără a avea desigur standardele obligatorii pentru un astfel de investigație – reieșea faptul, că „românii” știu cam 3-4 lucruri despre maghiari.1. Au invadat Transilvania și au luat țara băștinașilor daco-romani. 2. În 1940 au masacrat românii din diferite localități din Transilvania de Nord. 3. Nu vor decât să rupă Transilvania din trupul țării. 4.Sunt barbari, acest lucru s-a văzut și la meciul româno-maghiar sau la organizațiile de extremă dreaptă ungurești. 5.Vor „autonomie”, adică ruperea țării.

Această viziune mai mult decât unilaterală își pune amprenta și pe aspectul general al firavului dialog interetnic româno-maghiar. Orice tematică vizând bogata și tradiționala colaborare româno-maghiară – fie ea istorică, literară, ba chiar sportivă (Bölöni, Jenei) –, după scurt timp se îneacă în balta dezinformării. După cinci propoziții la subiect, a șasea apare cu pași grei din „vocabularul” dezinformării: bine, bine, dar voi ce ați făcut în 1940...

Această replică eternă, la orice întrebare, orice latură a conviețuirii milenare, își are rădăcinile nu neapărat într-o „rea voință românescă”, ci mai degrabă în efectele acelui sistem generator de dezinformare interetnică, despre care vorbeam: românii nu învață în școală despre maghiari (mă gândesc la informații de bază, la nivel de lecturi facultative sau chiar lecții înglobate), și de aici „ei” trag concluzia simplă, că tot ce este evitat în 12 ani într-un sistem întreg de învățământ, nu poate fi valoros, nu poate fi ceva de care ar avea nevoie o societate, nu poate fi altceva decât ceva STRĂIN – deci de evitat, de tratat cu mare atenție și vigilență patriotică.

Așa se întâmplă deci, că la inaugurarea unei statui a principelui Gabriel Bethlen la Cluj-Napoca, un profesor își „informează” elevii în felul următor: „păi nu știu cine e... unul de-al lor... că au ei destui...”

Desigur nu întârzie nici reacția „maghiarilor”: ei, care dau Bacul cot la cot cu „românii” la un nivel ridicat din literatura și istoria românilor, nu au răbdarea să înțeleagă, că atitudinea ostilă a „românilor” este mai mult din necunoaștere decât din intoleranță severă.

Marea întrebare e, cum se poate realiza podul informațional româno-maghiar în școli?

Sau nici nu este nevoie de acesta? Balta nici nu-i așa de adâncă?







Sus