Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt / Complexele de 100 de ani ale societății românești

Complexele de 100 de ani ale societății românești

S-a rupt tăcerea în privința folosirii steagului românesc în Ungaria

S-a întâmplat a doua oară că un cotidian central trece peste nivelul prezentării de tip tabloid ale evenimentelor legate de Transilvania multietnică – de gen “Contesa unguroaică care se scălda în sânge” sau “Iredentismul maghiar devine insuportabil” , “Castelul maghiarilor cu două capete” –, prezentând de data asta tematici demne de un ziar adevărat. Este vorba de COTIDIANUL, al cărui redactori cunosc foarte bine menirea jurnalistului adevărat de a apăra pe cei puțini, pe cei atacați, evitând atitudinea “haita de lupi” care urlă, și dorește să dea cât mai mult și tare în cei atacați, fără să se intereseze de motivele conflictelor, fără să întrebe altera pars.



Vezi articolul AICI

Iată, COTIDIANUL preia a doua oară un material de pe www.corbiialbi.ro, demonstrând că este nevoie în continuare de reportaje de teren, mai ales dacă acestea prezintă o tematică tabu în România, adică dreptul românilor din Ungaria de a-și folosi steagul național, și prin care transmit lumii: noi suntem români, care din cauza variantei franco-engleze de împărțire a Monarchiei Austro-Ungare învinse în primul război mondial, am rămas în afara frontierelor României.

Fenomenul steagurilor românești de pe clădirile oficiale ale localităților cu o însemnată populație românească în Ungaria, a fost ani și ani tabu în România, pentru a evita întrebări neplăcute din partea societății. O astfel de întrebare ar fi “cum se poate că toți suntem în UE, toți am semnat Carta Limbilor Regionale si Minoritare, toți am semnat alte tratate internațuonale referitoare la respectarea drepturilor minorităților… și în ciuda acestui fapt România nu le respectă”?

Este foarte bună inițiativa COTIDIANUL-ui de a informa milioanele de oameni din țară despre adevărurile legate de atitudinea României față de valorile europene, cum ar fi, libertatea de a ne identifica cu simbolurile națiunii din care facem parte.



Tăcerea adâncă despre faptul că țările învecinate respectă legile referitoare la minorități, se explică prin complexe istorice, despre care nu se discută și astfel nici nu ne putem vindeca de ele.

Este vorba de o anxietate inexplicabilă a milioanelor de români, cărora le este frică de Ungaria vecină pe considerentul că aceasta vrea să anexeze Transilvania. Este un complex grav, deoarece apare, iată, și după 100 de ani de la tratatul de la Trianon. Acest complex atârnă greu pe umărul societății românești, deoarece blochează drumurile modernizării României și căile care duc spre “maghiarii” în număr insemnat din județele Satu Mare,Bihor, Sălaj, Cluj,Mureș, Harghita, Covasna și altele.

Un exemplu elocvent pentru acest blocaj este planul unificării Oradiei cu Sânmărtin, o unificare care ar aduce numai avantaje românilor și maghiarilor. Atitudinea complexată a primarului din Oradea a așezat însă acest proiect în zona crepusculară a interetnicului, folosind sloganul “facem fără unguri, că putem”.

Asta se întâmplă și în strategia turistică a României. Înființarea unei asociații turistice pentru Ținutul Secuiesc ar aduce de zece ori mai mulți turiști străini. Complexul de 100 ani – cum că ungurii meșteresc încontinuu ceva împotriva României – stopează însă dezvoltarea turistică a regiunilor unde localnicii chiar vor să facă ceva în acest domeniu. Astfel aceste regiuni sunt împinse spre zona gri al turismului, cum ar fi Călărași (1727 cazări turiști străini/an), Vaslui (1645),Gorj (1537), Ialomița (1474), Botoșani (1141), Vrancea (919), Giurgiu(896),Teleorman (750).



O lume întreagă întreabă, cum se poate că o țară așa frumoasă și “pitorească” ca România, nu are turiști la nivelul potențialului său? Cum de Clujul nu-și poate fructifica patrimoniul construit foarte valoros clădit de maghiari, cu zeci de clădiri nobiliare și burgheze, care nu sunt puse în valoare, și nu le este prezentată istoria lor cu scopul de a atrage și mai mulți turiști din Ungaria.

Culmea diletantismului managerial complexat sunt înscripțiile bilingve româno-engleze în centrul Clujului, sugerând pe de o parte că „minoritatea engleză” din România este mult mai importantă decât cea a cofondatorilor Transilvaniei, pe de altă parte jignește națiunea maghiară, încercând să le inducă miilor de turiști că Matia Corvin nu ar avea nimic comun cu regatul său maghiar.

Să nu vorbim de infantilismul hunedorean, care se identifică prin tăblițe orientative nu în limba română și maghiară, ci în română și engleză, punând în situația tragicomică elevii din regiune, care fiind oricum buimăciți de “românul Hunyadi” nu mai înțeleg cum a devenit ăsta un fel de “Joe Hunyadi” – un englez care a fost guvernatorul… Ungariei…

Toate aceste lucruri au originea în acest complex de 100 de ani care se manifestă în majoritatea membrilor societății românești, care frecvent găsește de cuviință să se uite vigilant în jur, dacă nu cumva “s-a furat Transilvania”.

Eu cred că această atitudine al COTIDIANUL-ui de a prelua reportajele Corbilor Albi, ar putea fi o nouă șansă pentru a diminua acest complex, deoarece putem vedea cu ochiul liber chiar pe poze, că steagul românesc este arborat pe școlile românești din Ungaria, fără ca românii… “să fure Ungaria”.




Sus