Joi, 21 Septembrie 2017
Joi, 21 Septembrie 2017


Kontakt / La derby-ul Poloniei la fotbal, ultrașii din ambele tabere au salutat anul 1956 al maghiarilor de pretutindeni

La derby-ul Poloniei la fotbal, ultrașii din ambele tabere au salutat anul 1956 al maghiarilor de pretutindeni

Observ cu satisfacție că societatea maghiară a reînvățat să sărbătorească. Decent, fără diluări populiste, fără a încerca din răsputeri să se conformeze unei societăți însetate de evenimente „șocante”, „halucinante”,”inadmisibile”, „incredibile” etc.

Solemnitatea cu care au sărbătorit maghiarii din Cluj revoluția anticomunistă din 1956 este un bun exemplu pentru a demonstra că autoorganizarea maghiarilor își arată roadele și în mentalitatea, respectiv în atitudinea lor față de comunitate, civism, istorie și cultură.



                                             Foto: www.foter.ro

Clujul maghiar a suferit mult pentru solidaritatea lui cu revoluționarii din Budapesta. Aproape fiecare familie intelectuală a fost hărțuită de securiști, te condamnau la închisoare pentru orice, chiar și pentru aprinderea lumânărilor la mormintele unor personalități maghiare.



Una dintre victimele acestui sistem a fost și un coleg al meu de navetă, Palczer Károly, un profesor care a făcut ani grei de pușcărie pentru „subminarea statului” deoarece, într-o după-masă, stând acasă în pat, elevii săi au venit să-l viziteze și, urându-i sănătate, unul dintre ei a spus că s-a apucat de învățat, ba chiar a scris și o poezie.

– Citește-o ! spunea Kari, ca un bun pedagog ce era, să auzim cu toții, mai ales că știm foarte bine că tu ai lucrat mult la asta, nefiind un elev eminent la maghiară...

Titlul poeziei era „Csík az én hazám”, adică „Ciuc, țara mea”. Era o poezie copilăroasă, cu rimele chinuite de rigoare, cu greșeli de formulare.

– E bună poezia și mă bucur că te-ai apucut să mai citești literatură, i-a spus Kari, încurajându-l să mai citească, adăugând însă următoarele: dar nu e bine să scrii în vremurile astea despre lucruri ce pot fi răstălmăcite. Eu te rog din suflet să nu mai scrii astfel de lucruri că ne faci probleme la toți.

Pentru acest îndemn Kari a primit 20 de ani muncă silnică la diferite șantiere ale morții...

Când ne-am cunoscut, era deja reabilitat, anxios de la bătăile luate și foarte selectiv cu oamenii cu care stătea de vorbă.

În 21 decembrie 1989, la prânz, mă aflam în cămăruța lui de pe Strada Napoca (Str. Jókai – așa o cunosc maghiarii) și discutam despre Timișoara, despre Tőkés, despre parohia reformată de acolo.

– O să vezi ,Csaba, că nu e departe ziua când și românii vor avea un 1956 al lor... Ungurii în 1956, cehii în 1968, polonezi cu Solidaritatea... E imposibil, ca românii să nu facă și ei ceva...

Peste o oră – după ce eu am trecut îngândurat prin centru – s-au auzit focurile de armă, chiar sub geamul lui Kari.



Interesant însă că acum, uitându-mă la pozele făcute la festivitatea de azi de la Monumentul 1956 din Cluj, nu atmosfera solemnă îmi vine în minte, nici frumusețea imnului maghiarilor, cântat de toți participanții fără să le fie frică de represalii, ci un eveniment din Polonia.

Azi, la derby-ul Poloniei la fotbal, Legia Warszawa – Lech Poznań, ultrașii au pus un banner uriaș, ca respect pentru maghiari, care în 1956 s-au răsculat împotriva dictaturii comuniste. Pe banner scria în maghiară: "Tisztelgünk az 56-os hősök előtt", adică ”Ne plecăm capul în fața eroilor maghiari din 1956”.



Cum au reacționat ultrașii adverși? Au pus și ei un banner, cu un text mai scurt tot în maghiară: "Nemzetek barátsága", adică “Prietenia națiunilor”.

Mulțumim, Polonia, că ești alături de noi și de sărbătorile noastre!





Sus