Miercuri, 26 Iunie 2019
Miercuri, 26 Iunie 2019


Kontakt / Recviem pentru un ursuleț

Recviem pentru un ursuleț

Acum vreo 25 de ani, cu ocazia primei mele ieșiri în Germania, aflându-mă în casa nașei mele de cununie, o șvăboaică fugită din Sânnicolau Mare, discutam despre revoluție și despre situația din România. Aducând eu vorba despre procesul Ceaușeștilor, m-am trezit că nașa mi-a retezat elanul spunându-mi: „Băă, procesul ăla a fost o porcărie, ca multe altele”. Foarte sigur de mine, i-am replicat că „iadul nu-i suficient de adânc pentru ăia doi”. 

După o clipă de liniște, interlocutoarea mi-a zâmbit într-un mod pe care la momentul respectiv l-am luat drept superioritate dar căruia acum i-aș spune resemnare și a adăugat: „mă băiete, tu chiar nu realizezi că oricine, indiferent de ceea ce a făcut, are dreptul la un proces corect? Tu știi că aici, diverși m-au întrebat dacă poporul alături de care am trăit este chiar atât de crud?” Am avut suficientă minte să schimb subiectul dar i-am purtat pică și poate că i-aș mai purta și azi dacă între timp, un șir de evenimente nu mi-ar fi modificat percepția. Atâta doar că nu sunt de părere că cruzimea ar fi prima dintre trăsăturile negative ale nației mele.

          

N-o să mă apuc să înșir toate situațiile în care m-am crucit văzând ce se petrece în jurul meu. Sunt prea multe și sincer, pe cât posibil, încerc să mi le scot din minte. Sunt însă și amintiri precum chipurile devastate de disperare ale părinților ce și-au pierdut copiii în tragedia de la Clubul Colectiv versus atitudinea nemiloasă a Preafericitului sau ultimele clipe ale nefericitului pui de urs hăituit și omorât deunăzi care mă vor urmări toată viața. 

Faptul e consumat și desigur nimeni nu e de vină și probabil tot așa ar fi stat lucrurile chiar dacă la fața locului ar fi fost aduse vreo două elicoptere de asalt și niscai tancuri. Deși ceea ce s-a întâmplat la Sibiu este de neiertat și ne va atrage nenumărate ocări, totuși eu consider că este mult mai grav faptul că printre acei troglodiți agitați și animați de cel mai autentic spirit gregar nu s-a aflat măcar un singur OM.

              

N-am de gând să vă stric ziua pentru că mulți o prăznuiesc azi pe Sfânta Parascheva și dintre aceștia unii o fac cu credință. Alții .... veți vedea deseară la știri. Trăim într-o țară în care totul este interpretabil și adesea scuzabil, așa că nu e de mirare că ori de câte ori se întâmplă ceva deosebit „ne adunăm ca la urs” – vorba președintelui și uneori chiar omorâm ursulețul.


Pyriska (Piroska), prințesa maghiară - fiică lui Ladislau cel Sfânt (fondatorul orașului Oradea de azi) - este des confundată cu Parascheva. Cu prima - Piroska din Casa Arpadiană - ne putem întâlni în Haghia Sofia din Constantinopol, ea fiind stimată de românii ortodocși sub numele de Sfânta Irina de Constantinopol.


Nu-mi arde să lungesc vorba și nici să despic firu`n patru, mai ales că am priceput de ceva vreme că așa-zisa noastră cruzime este secundară altor apucături și fiindcă încă mai nutresc speranța că tot închinându-ne la moaște vom reuși într-o bună zi să facem o diferențiere mai clară între bine și rău.





Sus