Miercuri, 20 Septembrie 2017
Miercuri, 20 Septembrie 2017


Kontakt / Fără pașaport la granița dintre români și românii de pretutindeni

Fără pașaport la granița dintre români și românii de pretutindeni

Stau în mașina redacției noastre într-o parcare dintr-un sat românesc din Ungaria, și citesc mesajele de încurajare primite de acasă pentru acest proiect. Una dintre mesaje mă pune pe gânduri.Un fost coleg de breaslă mă felicită, că „am descoperit” comunitățile române din Ungaria.



Îi răspund amar, dar calm:

„Nu eu sunt de vină, că în România jurnaliștii nu se ocupă de românii de peste hotare. Eu nu am descoperit aceste comunități, ci am venit să fac fotografii și să adun date despre ele, pentru că ȘTIU ce înseamnă să trăiești în minoritate, și ȘTIU ce înseamnă să ai o Țară Mamă cu o coloană vertebrală solidă în spatele tău. Acești români sunt uitați CU BUNĂ ȘTIINȚĂ de România, ca autoritățile nu cumva să se trezească cu societatea civilă întrebând: oameni buni, Ungaria își apără maghiarii săi cu orice preț, asumând riscul de a fi catalogat țară care are pretenții teritoriale, iar noi românii tăcem adânc, când ar trebui să luăm apărarea românilor noștri de peste hotare.

Ne e frică să spunem cu voce tare, că românii din Bucovina de Nord au nevoie de autonomie teritorială, ca să aibă șansa elaborării unei strategii complexe de supraviețuire. Ne e frică să spunem, că am pierdut ocazia de a uni cele 6 sate românești din zona Solotvino (Transcarpatia), într-o singură regiune. Ne e frică să spunem cu voce tare, că Ungaria are două consulate pentru maghiarii săi din Transcarpatia, iar România cu chin cu vai a înființat unul (cei care au discutat cu consilierii din Solotvino știu bine cât de greu s-a realizat și asta).

În aceste condiții nu e de mirare, că societatea română nu deține nici măcar informațiile minime despre REALITATEA condiției minoritare, despre lupta dusă pentru folosirea limbii materne, pentru învățământul în limba maternă, pentru respectarea legilor pentru minorități.

Ca o concluzie: eu nu am „descoperit” românii din Ungaria, ci îmi fac meseria: informez lumea, și sunt întotdeauna de partea celor slabi.”



Recitind acest text peste câteva zile, îmi pare rău că l-am trimis. Colegul n-o să înțeleagă nimic din ce am scris. O să creadă că am fost prost dispus, de aceea mi-am permis aceste rânduri subiective.

Nu el este de vină.

Trăim într-o societate VOIT subinformată, în care nici nu știi de unde să te apuci să spargi gheața clișeelor și prejudecăților!

Poate că n-ar fi trebuit să fac aceste reportaje! Prin ele am deschis răni pe care le-am lăsat infectate de dorul de Țară. Am trecut o graniță – granița rănilor deschise dintre români și românii de pretutindeni –, graniță pentru care nu am pașaport valabil nici în timp, nici în spațiu!





Sus