Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt / În Serbia nu se cedează din drepturile minorităților române și maghiare

În Serbia nu se cedează din drepturile minorităților române și maghiare 

Provincia Autonomă Voivodina, învecinată cu granița sud-vestică a României, are trei districte (semnalate de cele 3 stele din drapelul Voivodinei): Banat (Bánság), Bacika (Bácska) și Srem (Szerémség). Minoritatea română de aici numără în jur de 30 000 de suflete. Numărul lor este relativ, pentru că – așa cum se întâmplă des în asemenea condiții – unii minoritari încearcă să se integreze în societatea majoritară cu așa elan, încât pe acest drum zgomotos își pierd identitatea națională, considerându-se nu român din Voivodina, ci sârb cu rădăcini românești. Ca aspectul regiunii să fie și mai nuanțat din punct de vedere etnic-regional, chiar și românii se identifică drept “bănățeni de la pustă” sau “codreni”. 


Clădirea Parlamentului provinciei autonome Voivodina (Serbia) unde limba română și maghiară sunt oficiale

Dincolo de Dunăre se află o altă comunitate bine conturată , așa-numiții “vlahi din Timoc”, care se autodefinesc în acest fel, învățând la școală “vlaha” și scriind cu caractere chirilice. Ei reprezintă o forță remarcabilă pe harta etnică a Serbiei de est, cele 300 000 de suflete păstrând foarte bine tradițiile românității.

Celor care nu înțeleg fenomenul, le reamintesc cazul comunității vorbitoare de limbă maghiară, cu rădăcini transilvane, ai cărei membrii nu se consideră ca atare ci ceangăi. Sau cazul limbii ”moldovenești” (deși acest fenomen are mai mult o valență politico-administrativă, sugerând cu putere independența Republicii Moldova).
La întrebarea: oare de ce nu își unesc forțele românii din Voivodina și vlahii din Timoc – reprezentând astfel cea mai numeroasă minoritate din Serbia, cu posibilități de a avea reprezentanță politică în parlamentul Serbiei – , răspunsurile sunt neconcludente. Fenomenul – după cum am înțeles – nu se poate compara cu relația dintre maghiari și secui din Transilvania, altminteri două comunități care nu se lasă dezbinate, la recensământe fiecare în parte declarându-se maghiar.

                                                                                    ***

 –În Serbia, deci și în Voivodina Autonomă și în Valea Timocului, în localitățile în care românii (respectiv vlahii) depășesc 30%, se admite arborarea steagului românilor, înscripții bilingve, școli cu predare în limba maternă (toate materiile). Însă această lege este aplicată permisiv, adică și în localitățile în care se cer aceste drepturi colective, în general se admit cererile.De ce nu s-ar admite? – spune Ionel Stoiț, președintele Uniunii Scriitorilor din Voivodina.


–Este vorba de 34 de sate românești în Voivodina unde se respectă drepturile enumerate mai sus. Se prespune respectarea acestei legi și în restul Serbiei, fapt ce însă nu e dus întotdeauna la îndeplinire, de exemplu in Valea Timocului).

– Oare nu scăderea natalității conferă un caracter relativ acestei legi?

– Odată cu modernizarea relațiilor interetnice și legăturile româno-rrome și-au schimbat dimensiunile: dacă până ce în anii 90 rromii păstrau limba română, ulterior copii rromi au început să studieze în limba sârbă. Explicația e că odată cu întărirea naționalismului sârb s-a născut impresia conform căreia identificare cu aceștia le oferă mai multe șanse în viață.

– Dacă s-ar putea măsura nivelul politicii minoritare ce note ați acorda?

– Imigrația datorată problemelor de natură economică și războiului face această lege nemăsurabilă. Sunt sate întregi locuite de minoritari care pleacă cu mic cu mare în țările din Apus. O situație caracteristică care ne explică o latură a complexității relațiilor interetnice ba chiar româno- române este slaba colaborare între românii din Banat și vlahii din Timoc.

Care este nivelul de autoorganizare a românilor din Voivodina?

– Fiecare minoritate din Serbia este reprezentată oficial de un Consiliu Național. Există astfel 23 de consilii naționale, de exemplu de următoarele etnii: slovacii, croații, maghiarii, rutenii, ucrainienii, germanii, românii, rromii, bulgarii, bosniecii, evreii etc. numărul membriilor este direct proporțional cu mărimea comunității respective. Membrii acestui Consiliu sunt aleși democratic o dată la 4 ani. Banii pentru funcționare sunt asigurați de statul sârb (salariile angajațiilor). Aceste alegeri sunt foarte importante pentru noi, deoarece acesta este teoretic parlamentul minorității respective. Mulți ne întreabă de ce nu am făcut un partid precum maghiarii având posibilitatea de a reprezenta românii la nivel de parlament sârb și guvern. Explicația e simplă, noi românii din Voivodina am avut atâtea drepturi pe vremea lui Tito că nici nu ne-a venit in minte că ar putea veni vremuri când să ajungem in situația de a lupta pentru drepturi minime.

– Când a început marea decădere?

– În anii ‘90, în timpul revoluției de iaurt. Numele vine de la faptul că politicienii populiști au influențat într-un mod primitiv viziunea politică generală. Pentru un iaurt și un sandwich oamenii au ieșit în strada pentru a vota cu naționalismul. Această revoluție a avut un puternic caracter naționalist care a prins la populația săracă și subinformată. Cu timpul au început să slăbească “fenomenul Voivodina” care reprezenta o oază de democrație în zonă. Limita inferioară a acestei decăderi a fost bombardarea Serbiei de către trupele NATO. De la acest nivel e foarte greu să te ridici. Prin această prismă rezultatele democratice parțial câștigate de minoritățile Voivodinei, inclusiv gradul de autonomie, pot fi considerate drept o reușită. După ce ai fost bombardat e o minune ca în două decenii să te ridici totuși la un nivel european.

Nu vă lipsește un partid de tip UDMR care ar reprezenta problema românilor în parlamentul Serbiei?

– Problema se pune altfel, societatea românească din Voivodina este foarte cultă, învățată, bine pregatită. Noi vedem altcumva viitorul nostru, nu am rezolva nimic cu un deputat sau cu doi, însă întărind pozițiile Consiliului putem apăra eficient drepturile românilor. 

Cine îi reprezintă în parlamentul Voivodinei pe români?

– Noi rezolvăm multe probleme colaborând cu partidele clasice care ne cer sprijinul în alegeri. Sunt sate unde românii votează cu partidul ungurilor spunând că dacă ei luptă pentru drepturile lor, ne vor reprezenta și pe noi.

Dar ungurii de ce și-au făcut partid?

– Bine au făcut deaoarece ei sunt 300.000 și nu 30.000 ca noi. În definitiv minoritarii români își rezolvă problemele prin Consiliul Național al Minorităților Române din Serbia, și nu prin partide.

                                                                      ***

Vasile Barbu, activând la 100 de km de Novi Sad, în satul Uzdin, vede lucrurile mult mai nuanțat. El este de părere că identitatea românească poate fi menținută în Voivodina prin cultivarea sufletului românesc și angrenând oamenii satelor și comune lor în activități culturale interactive. Una dintre instituțiile cu capacități organizatorice foarte bune pe care le-a fondat este organizația Tibiscus.


– Această asociație am fondat-o cu scopul de a păstra și afirma cultura, inclusiv pe cea populară, și spiritualitatea românilor din Voivodina și țara noastră Serbia. Astfel, an de an organizăm la Uzdin manifestări culturale de amploare dintre care cea mai importantă este Festivalul Internațional de Poezie “Drumuri de Spice”. În felul acesta prin fapte concrete contribuim și noi la ceea ce numim cu toții întărirea relațiilor culturale și integrarea noastră în marea cultură română. 

Cum încearcă să-și facă simțită prezența în plan social-politic minoritățile din Voivodina? Care sunt bazele strategiilor de convițurie identiară a minorităților?

– În Serbia un drept național odată cucerit nu se poate pierde din punct de vedere legal niciodată, indiferent dacă an de an numărul etnicilor români scade. Exemplu: există sate unde în școli generale avem foarte puțini copii, poți să îi numeri pe degete, dar în satul respectiv, școala nu se va închide căci această formă de învățământ este reglemtată de legi. 


Noi românii, fiind puțini la număr nu am avea nevoie de partide ci de legi care să ne protejeze ființa noastră națională, cultura, obârșiile și limba. Sigur că este foarte bine ca minoritățile numeroase să aibă partide, de exemplu ungurii, rromii, bosniecii; pentru că astfel pot intra în organele de conducere a țării, dar în cazul celor mici și daca toți etnicii ar vota cu partidul lor, nu ar avea șanse să ajunga prea departe.







Sus