Miercuri, 20 Septembrie 2017
Miercuri, 20 Septembrie 2017


Kontakt / Tabele și cultivarea dialogului româno-maghiar

Tabele și cultivarea dialogului româno-maghiar

Una dintre problemele esențiale care îngreunează dialogul real româno-maghiar este o tematică istorică. Scriu o tematică istorică, pentru a sublinia că sunt sute de tematici care nu sunt „problematice”, dar cel puțin una dintre acestea este disputată de istorici, iar disputa lor bătrânească (cu o comunicație precară) se transpune și în retorica cotidiană, transformându-se cu timpul într-o legendă urbană, care se tot colorează.

Este vorba desigur despre tematica așa numitei întâietăți, adică – mai pe înțelesul tuturor – despre faptul că „cine a fost primul” pe meleagurile Transilvaniei: românii sau maghiarii.

Această întrebare – mai ales în această formulare simplistă – nu va avea răspuns niciodată, din cel puțin două motive. În primul rând pentru faptul că această „întâietate”, ca atare, nu există. Apariția unor națiuni este un proces lung. Nu ai cum să demosnstrezi de exemplu că dacoromanii vorbeau românește sau că cele șapte triburi maghiare ar fi fost unitare, vorbitoare de aceeași limbă.

Al doilea motiv pentru care această întrebare nu poate fi avea un răspuns este faptul că tematica respectivă este îmbrăcată într-o haină îmbibată cu apele subiectivismului, amândouă părți având în vedere un eveniment politico-administrativ determinant, adică trecerea Transilvaniei, Partium-ului și a Banatului de sub administrația maghiară, sub administrația română. Pentru maghiari a fost o tragedie, pentru români o bucurie. Maghiarii accentueză faptul că această regiune a fost clădită și administrată de maghiari (împreună cu sașii) iar partea românească accentueză faptul, că demografic regiunea amintită era preponderent românească.

Deci, unii vorbesc despre pere (clădire și administrație) alții despre mere (aspecte demografice). Astfel amândouă părți au liberă desfășurare, deoarece cele două retorici merg paralel, pentru că – după cum știm –merele și perele nu se adună. Nu poți să spui cine e mai tare, cangurul sau ursul polar, deoarece ei nu se întâlnesc să se măsoare. Deci, unii cu clădirea și administrarea, alții cu datele demografice. Mere și pere...



Interesant, cât de puțini sunt cei care ar observa că cele trei națiuni din Transilvania – sașii, maghiarii și românii – sunt prezenți și clădesc în felul lor această regiune de cel puțin 800 – 1000 de ani. Unii poate mai de mult. Dacă este însă așa, atunci cum de nu devine caraghioasă întrebarea urbano-legendară cum că „cine a fost primul”? Păi 800-1000 de ani de prezență nu-i ajunge unei națiuni să spună: este patria mea?

Există undeva un tabel care prin rubricile sale ne arată câți ani trebuie să fii prezent într-o regiune (formând regat, fondând orașe și cultură - sau nu) ca să-ți simți meleagurile natale ca patria ta?

Câți ani ar fi trebuit să fie prezenți pe aceste meleaguri ungurii, ca să poată spună că „este patria mea”? 1000? 1100? 2000? 3000? Dar românii? Dar sașii?



Eu cred că un pas important în cultivarea dialogului româno-maghiar este acceptarea prezenței tuturor națiunilor pe aceste meleaguri de 800-1000 de ani, sau mai mult. De aici, e un pas să ne gândim cum să colaborăm, cum să folosim acest dar extraordinar – caracterul multietnic al Transilvaniei – ca un avantaj în economia de piață, dezvoltând patria comună, reținând tinerii care pleacă din România, având în cap tabele informatice dătătoare de speranță și nu tabele matematice care ar demonstra, de câți ani ai nevoie ca să poți spune: patria mea.







Sus