Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt / Cine sunt mai educați, maghiarii sau românii?

Cine sunt mai educați, maghiarii sau românii?

În ultima vreme, doi colegi de ai noștrii au publicat articole în care s-a sugerat că maghiarii ar fi mai culți ca românii. Cora Muntean scria : „Știu că nu ne pică bine, dar trebuie să recunoaștem: în timp ce noi umplem sălile la spectacolele de manele, ei umple sala la Filarmonică.” Iar Vasile Manu: „Și ce e și mai interesant, ungurii dau în mod constant pe la teatru, iar sala mare a Teatrului Maghiar e plină la majoritatea spectacolelor, pe când în sala mare a Teatrului Național cam bate vântul…”

Într-o țară cu tradiții democratice masele sunt obișnuite cu limbajul și metodele presei de calitate, înțelegând că publiciștii creionează orice tematică într-un mod aparent simplist, pentru a scoate în evidență esența. România fiind o țară semidemocratică, cu nostalgii puternice centralist-socialiste, lumea nu este obișnuită cu presa de tip occidental – bazată pe apărarea ab ovo a celor mai slabi (minoritari), respectiv critica nerespectării legilor scrise sau nescrise –, multe afirmații trebuie explicate pentru mase.

Revenind la nivelele de cultură ale maghiarilor și românilor din România, subliniez faptul, că generalizarea ca atare este deja deranjantă, sugerând discret că ungurii – ca națiune – ar fi mai deștepți ca românii. Oamenii educați rar sunt intoleranți sau șovini, cultura în sine îi transformă încet cu încetul în oameni deschiși, pragmatici, iubitori de frumos.

Oameni educați se găsesc exact în aceeași măsură și între maghiari și între români. Masele inculte au același rol distrugător și la unguri și la români. Nivelul educațional al maselor se poate măsura în cazul comentariilor de pe portalurile nemoderate (marea majoritate a portalurilor, din păcate). Nu există diferență între prostia ungurească și prostia românească. Nici cuantic, nici din punct de vedere a nivelului subcultural. La Corbii albi zilnic sunt excluși cu duzinele persoane care în viața lor nu au văzut un portal specializat și administrat după legile scrise și nescrise ale jurnalisticii. Între excluși se găsesc maghiari și români, în aceeași măsură.

Cu alte cuvinte: porcii nu au naționalitate. Nu contează în ce regiuni colorează peisajul hungaro-mioritic.



Magyar disznók csatangolnak Sepsiszentgyörgy utcáin (Kerekes Gyuszi FB-fotója). Porci hoinărind pe străzile orașului Sfântu Gheorghe (jud.Covasna).

În România, între maghiari și români există însă o diferență la nivelul tradiției conștiinței civice. Colegul nostrum Vali Russu scria legat de autoorganizarea civică exemplară a maghiarilor din Transilvania: “spre deosebire de maghiari care au ocupat orașele, în Transilvania, românii au trăit în majoritate la sate, deci nu aveau cum să-și materializeze, la propriu, o conștiință civică (din latină civis, civitas = cetățeanul care trăiește într-o aglomerare urbană) ci mai degrabă una patriotică și lingvistică.”

Această diferență poate apropia sau îndepărta maghiarii și românii – depinde de condițiile și împrejurimile date. În fostele orașe maghiare, românizarea planificată a schimbat mediul cultural al vieții orășenești. Aceste orașe care aveau ca motor modul de viață orășenesc (burghezia și nobilimea care sprijinea organizațiile culturale; obiceiul de a se abona la presă locală, centrală și de specialitate; viață de cafenea și de noapte) și-a schimbat treptat caracterul, oferind loc puternicului val cultural rustic românesc, care – paralel cu rolul său de colorant sănătos al vieții burgheze maghiare cotidiene – avea și un efect aparte, adică generarea unui mediu mixt social-cultural, care lăsa liber drumul spre coabitare (mixt sănătos, dovedit de prosperitatea comunităților) sau paralelizare (mixt nesănătos, dovedit de nivelul de prosperitate al comunităților respective).

În funcție de statistică și trenduri demografice respectiv voința de colaborare-coabitare, și aceste relații pot primi alte nuanțe: pot deveni creatoare (vezi unele procese social-culturale din Cluj) și dezastrul de la Târgu Mureș sau Oradea, unde cele două comunități își trăiesc o viața paralelă, în amândouă orașele existând multe familii de maghiari care evită mediile românești (probleme psihosociale respectiv frica de a deveni caraghios pentru româna precară vorbită) și numeroase românești, care trec pe la nivelele antimaghiarismului generalizat din România: light, soft, hard respectiv complicitate prin atitudini pasive față de nerespectarea celor semnate de România legat de maghiari.



Román disznók Alexandria utcáin. Porci hoinărând pe străzile Alexandriei (jud.Teleorman).


Revenind la tematică: „cine sunt mai educați, maghiarii sau românii?”, trebuie să ținem cont și de personalitatea oamenilor.Nu suntem la fel. Unii așa văd și trăiesc identitatea lor națională, alții altfel.
Familia mea de exemplu se îmbracă rar la patru ace, deoarece viața noastră social-culturală este determinată de obicei de anturajul dinamic al jurnalisticii care planează 7/24 asupra noastră.

Eu cel puțin o dată mă îmbrac lcu mare atenție și emoție.Este vorba de ziua în care mergem toți patru la Consulatul Maghiar să votăm parlamentul Ungariei (sau referendumum maghiar). Aceasta este o zi în viața noastră, când ne simțim cetățeni europeni.

Fiind cetățean și român și maghiar, despre popoare întregi nu prea îmi vine în minte să spun lucruri de genul „ăsta e cult, celălalt nu”.

Când însă este vorba de stimă – care îți vine din suflet -, atunci la alegeri îmi spun părerea.

Mai ales prin ținută.





Sus