Vineri, 13 Decembrie 2019
Vineri, 13 Decembrie 2019


Kontakt / Românizarea – mit sau realitate? Interpretarea unui document.

Românizarea – mit sau realitate? Interpretarea unui document.

În scurta prezentare care urmează, analizând un document controversat, doresc să arunc un fascicul de lumină asupra unui element cheie al controverselor maghiaro-române, din sfera spațiul științific și cel public, și anume politica de românizare a orașelor din Transilvania și efectele ei. Documentul atașat acestei scrieri a avut un rol generator de discurs în tabăra maghiară, dar tabăra română îi contesta veridicitatea.



În primul rând e cazul să clarificăm originea documentului în cauză. Consemnarea structurii etnice a orașului Târgu Mureș a fost întocmită, în anul 1985, de un funcționar anonim, probabil din însărcinarea comitetului județean al partidului comunist. (Cercetătorii regimului comunist recunosc cu ușurință caracterele mașinilor de scris utilizate, precum și frazeologia epocii). În 22 decembrie, ziua victoriei Revoluției din decembrie 1989, mai multe persoane din masa euforică au dat buzna în sediul PCR de pe strada Gheorghe Doja, care nu mai era păzită.

Unii au distrus simbolurile regimului detestat, alții au pus mâna pe documente secrete și le-au luat acasă, considerându-le un soi de despăgubire informativă spontană. Totuși, cetățenii anonimi care găsiseră consemnarea întocmită în 1985 nu au considerat-o o simplă relicvă istorică, astfel încât în săptămânile următoare – cu mult înainte de conflictul din martie – presa de limbă maghiară din oraș publica documentul privitor la directiva de colonizare în oraș a familiilor românești, drept o dovadă că maghiarimea a resimțit epoca Ceaușescu (în sens mai larg comunismul) mai ales ca injustiție națională  

Deci pentru multă lume căderea regimului reprezenta posibilitatea revanșei etnice, dat fiind că populația românească din Târgu Mureș era puternică numeric, dar integrarea ei socială și culturală nu se consolidase însă și depindea tocmai de regimul eșuat, care înlesnise poziția favorizată a românilor în Ținutul Secuiesc și în alte orașe ardelene locuite de maghiari de la Oradea și până la Brașov.

Deci documentul e autentic, iar cifrele pe care le conține (inclusiv rezultatele clasate ale recensământului din 1985) sunt reale, comparabile cu cele ale recensământului din 1992 (51% maghiari, 46% români). Care este relevanța acestui document, din punctul de vedere al istoriei sociale, dincolo de nedreptățile clamate de partea maghiară („orașul nostru” și contrapunerea, adeseori artificială, a „vechilor târgu-mureșeni” – adică maghiarii cu „colonizatori” – firește românii)?
 
Documentul din 1985 este proiecția exactă a unui experiment voluntarist și forțat de edificare națională și statală. Putem fi siguri că astfel de consemnări secrete fuseseră întocmite în anii 1970 la Cluj și la Oradea, iar în anii 1980 la Satu Mare și Sfântu Gheorghe. Consecința nefastă și cel mai grav efect pe termen lung al românizării înfăptuite prin astfel de mijloace a fost crearea a două comunități traumatizate și tensionate.



Vizita conducătorilor de partid și de stat în regiunea Mureș Autonomă Maghiară.Târgu Mureș, 12-14 august 1966 (Fototeca online a comunismului românesc - cota 194/1966)
 
Maghiarii simțeau, în mod îndreptățit, că statul a modificat cu forța spațiul și relațiile sociale locale formate de-a lungul câtorva veacuri, ceea ce a adus după sine iritare și intoleranță. Proaspeții orășeni, aduși de pe valea superioară a Mureșului și din Câmpia Transilvaniei, s-au simțit mult timp străini în spațiul urban al Târgu Mureșului unde încă mulți ani conversația a continuat să se poarte în limba maghiară, iar în localuri lăutarii țigani cântau romanțe ungurești.

După 1989 această nesiguranță existențială s-a intensificat, sporind dependența comunității românești de organele de stat (poliție, justiție, armată, servicii secrete, instituții descentralizate) în cadrul cărora – deloc întâmplător - înainte de 1989 fuseseră angajați aproape exclusiv funcționari de etnie română și nici situația de astăzi nu este cu mult diferită. Documentul din 1985 developează  două orașe: maghiarii „învinși”, aflați în postura unei „minorități tolerate”, și românii „învingători” , protejați și sprijiniți de Partidul Comunist Român (iar după 1989 de partidele politice românești, organele administrative, diferitele organizațiile civile românești și biserica ortodoxă).

Documentul în sine relevă multe lucruri atât despre apetența spre manipulare a puterii, oriunde și oricând s-ar fi exercitat ea, cât și despre daunele incomensurabile provocate, în mințile și sufletele locuitorilor, de proiectul de românizare, dus la îndeplinire cu orice preț. Și asta pentru că la baza discursurilor revendicative din zilele noastre se bazează în mare măsură pe vătămările reciproce provocate și suportate în epoca Ceaușescu.

(Traducerea: Andrea Ghiță)

                                                                                 ***


Stefano Bottoni
, PhD in Modern and Contemporary History (University of Bologna, 2005) is a senior research fellow at the Institute of History of the Hungarian Academy of Sciences and Fellow of Imre Kertész Kolleg, Jena (2015).

His current research is focused on the Romanian Communist system during the late Ceausescu era.






Sus