Joi, 21 Septembrie 2017
Joi, 21 Septembrie 2017


Kontakt / Societatea românească, cel mai aprig susținător al UDMR

Societatea românească, cel mai aprig susținător al UDMR

Existența UDMR-ului este dovada cea mai grăitoare a faptului, că în România, după un sfert de secol de democrație, maghiarii nu își găsesc un partid românesc care ar avea în programul său proiecte legate de problemele specifice ale ungurilor. Altminteri acești maghiari sunt concetățenii românilor majoritari, plătitori și ei de taxe și impozite, cu aceleași drepturi în a cere socoteala statului în cazul neaplicării legilor țării.



Cu cine să voteze maghiarii din România, dacă niciun partid nu are în programul său rezolvări sau propuneri pentru problemele specifice maghiarilor? Răspunsul este firesc: votează cu UDMR, un partid care are în programul său tematici ungurești, printre care cea mai importantă – și în același timp cea mai dificilă – este strategia de supraviețuire a comunității maghiare din România.

În România, tradițiile democratice sunt precare, milioane de oameni neînțelegând esența democrației. Faptul este dovedit de statisticile publicate cu privire la nostalgia ceaușistă, conform cărora 62% dintre locuitorii României afirmă că regimul Ceaușescu a fost mai bun decât democrația.

În acest anturaj semidemocratic, presa ar trebui să fie aliatul societății civile, veghând asupra legilor scrise și nescrise ale democrației. În România, presa nu a reușit să se ridice la nivelul așteptat, căutându-și locul de partea celor mulți – altminteri o politică financiară bună -, și nu lângă cei puțini, cei slabi, cei atacați.



Fără presă formatoare, nici societatea românească nu se dezvoltă, rămânând în foarte multe cazuri la nivelul sloganelor ceaușismului: “ce să facem?”, “mai rău să nu fie”, “lasă că ne descurcăm cumva”.

Așa trec încetul cu încetul legile țării în lumea vitrinelor. Sunt făcute, sunt votate, sunt puse în vitrină, sunt folosite ca dovezi în cazul proceselor – însă nu se respectă, nu se aplică. Această situație alarmantă este agravată de pasivitatea și ignoranța ieșită din comun a societății românești, care atenționează foarte, foarte rar autoritățile că legile țării nu sunt respectate: “ce să facem?”, “mai rău să nu fie”, “lasă că ne descurcăm cumva”.

Dacă s-ar aplica tratatele semnate solemn de România legate de respectarea drepturilor maghiarilor minoritari din România, 2/3 din programul UDMR ar fi îndeplinit. Iată câteva exemple:



Tratatul de bază româno-ungară din 1996: "(6) Pãrțile contractante respecta moștenirea culturalã și istorică a minorităților naționale, sprijină eforturile acestora pentru protejarea monumentelor și siturilor istorice care pãstreazã cultura și istoria minorităților și iau mãsurile cuvenite pentru ca, în zonele cu populație mixtă, cetățenii să cunoască valorile culturale românești, respectiv maghiare."
Neaplicând acest tratat, li se sugerează milioanelor de oameni că semnătura, ca atare, nu are valoare pe la noi. Semnezi și după aceea spui: “hârtia rabdă”. Sau: : “ce să facem?”, “mai rău să nu fie”, “lasă că ne descurcăm cumva”.

Iată ce spune un alt tratat semnat solemn de România: Convenția (Charta) Cadru Privind Limbile Minoritare și Regionale, art. 7/1/g: "stabilirea de mijloace permițând celor ce nu vorbesc o limbă regională sau minoritară și care locuiesc într-o arie unde această limbă este folosită să o învețe, dacă doresc acest lucru;"

Altminteri, această Chartă ratificată este folosită frecvent de autoritățile române de stat pentru a se găsi în postura plăcută de “champion of liberty for minorities”, piperând acest status quo și cu slogane grafice, vizibile, popularizând “mărinimia” majorității.

Această strategie de vitrinizare ale “mărinimiei românești” – trebuie să recunoaștem – era și este o strategie foarte bună, deoarece cine s-ar gândi în Europa citind aceste slogane oficiale ale Statului Român la faptul că în România se dau în judecată săptămânal primării și asociații civile, pentru că atenționează autoritățile la neaplicarea legii cu privire la drepturile maghiarilor?



După cum vedem, 2/3 din “obiectivul muncii” al UDMR ar dispărea, dacă în România cuvântul dat și semnătura ar avea valoarea ce o au în democrațiile așezate ale Europei. Cu alte cuvinte: societatea românească este susținătorul cel mai înflăcărat al UDMR, prin faptul că le permit autorităților să nu aplice legi votate de Parlament, sugerându-le astfel milioanelor de oameni că nu are rost să fii cinstit, nu are rost să respecți legi, nu are rost să-ți respecți semnătura căci “toate trec”. Sau: “ce să facem?”, “mai rău să nu fie”, “lasă că ne descurcăm cumva”.

Treimea care a rămas în capitolul “obiectivului muncii” al UDMR – autonomiile teritorial-administrative ale regiunilor majoritar maghiare sau cu o populație de peste 25% aparținănd etniei maghiare -, este de fapt o “idee românescă”. Nu maghiarii au proclamat solemn de 1 Decembrie că “fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie”.

Desigur, și “românii” au dreptate, când spun, că promisiunile din declarația de la 1 Decembrie sunt încadrate nu între legile scrise și semnate, ci în categoria legilor nescrise.

Iar într-o democrație tânără ca cea din România, unde nici legile scrise, votate de Parlament nu se respectă, cum să ne așteptăm la respectarea legilor de tip noblesse oblige, adică respectarea solemnă a legilor nescrise?









Sus