Vineri, 22 Noiembrie 2019
Vineri, 22 Noiembrie 2019


Kontakt / Eu, cu cine votez?

Eu, cu cine votez?


Vor fi din nou alegeri, iar eu încă nu n-am hotărât pe cine să votez. Mă tot gândesc la faptul că din 1990 încoace, toți cei cărora le-am acordat încrederea mea m-au dezamăgit, rând pe rând, astfel că o vreme am crezut că poate eu sunt nesățios. Pe parcurs însă, m-am convins că pe foarte mulți îi încearcă același sentiment. Azi, știu că după fiecare scrutin, alegătorul român parcurge o scurtă dar intensă perioadă euforică, după care, cu o nemulțumire dublată de faptul că a fost din nou înșelat în speranțele sale, începe prin a-i găsi scuze alesului; ceva de genul: „el săracuʼ ar face treabă, dar nu e lăsat de răii ăialalți”.

Mai apoi, pe măsură ce respectivul recidivează „dându-și în petic”, cetățeanul se resemnează clamând: „n-ai domʼle pe cinʼ să votezi, toți îs o apă ș-un pământ”.

Ăsta este alegătorul român tipic - la început repezit, atoateștiutor și cu chef de arțag, pentru ca pe măsură ce se confruntă cu propria-i nechibzuință să devină un soi de resemnat, prolific în materie de explicații. Cave: vă sfătuiesc să nu-l contraziceți! Câteodată, după vreun eveniment strigător la cer, electoratul erupe, așa precum mămăliga, iar în acele momente ai impresia, pentru scurt timp e drept, că mulțimile vor mătura totul, dar până la urmă ... doar „pleacă ai noștri pentru a veni tot ai noștri” sau cum se mai zice „aceeași Mărie, altă pălărie”.



Indiferent de discrepanța dintre promisiunile și realizările celui votat, românul se împacă întotdeauna cu situația – „lasʼ, mai rău să nu fie”. Apoi, consolându-se că „schimbarea stăpânului e bucuria nebunului” își vede de ale sale în acel stil exasperant pentru oricine, inclusiv pentru cel cu a cărui natură se împletește și evident, data viitoare va proceda cam în același mod.

Astfel stând lucrurile, eu habar n-am de ce suntem mereu nemulțumiți de rezultatul opțiunilor noastre, pentru că toți cei care aleg, o fac (zic ei) după o matură chibzuință și mai mult, cei aleși sunt după „chipul și asemănarea noastră”. Dacă situația ar fi alta, probabil că aleșii s-ar gândi de două ori atunci când promit ceva și, mai ales, nu „s-ar lăsa de treabă imediat după ce cu chiu, cu vai s-au apucat”, ca să-l parafrazez pe Creangă.

Din păcate, toți ne apucăm de nenumărate lucruri, de care fie ne lăsăm păgubași ticluind mereu scuze măiestre, fie le isprăvim în cele mai originale moduri atunci când suntem presați de alții. De ce ar fi aleșii altfel? N-au cum, doar că față de cetățenii de rând, tot ce întreprind aceștia reclamă, în plus, costuri năstrușnic de mari și uneori, câte un astfel de „lucru bine-făcut” (vorba unui fost premier), în care s-au băgat chipurile bani cu nemiluita, se dovedește a fi în realitate o himeră.

În cazurile mai „delicate”, cum ar fi spre exemplu inscripțiile bilingve, a căror rezolvare chiar și atunci când legea o impune, deranjează pe prea mulți, aleșii găsesc că e mai înțelept să amâne, că doar procentele sunt variabile, iar frica de tot ceea ce nu e românesc și mai cu semă de unguri, de ceea ce e altfel în general, constituie nadă pentru puhoaie de alegători. Da, fraților, în pofida unor oarecari progrese, n-am reușit până acum să ajungem la o existență bazată pe bunăstare și concordie.

De fapt, nu pot să nu mă gândesc la cât de indulgent a fost Brucan cu noi, cu atât mai mult, cu cât tolerăm, încă și azi, ca niște dregători aleși vremelnic să ne considere o masă de manevră amorfă. Dar cine știe, poate asta merităm!

Deci fraților, hai să votăm! Dar dacă tot o facem, atunci poate că a venit vremea să renunțăm la atitudinile de genul „ai noștri ca brazii” și să pricepem că doi mici, o bere, un kil de ulei și ceva făină nu țin de foame patru ani. Mai mult, să le inducem aleșilor convingerea că nu sunt de neînlocuit, atunci când se dovedesc a fi șnapani și să-i facem să priceapă că vremurile în care se vota cu întrebarea retorică „cu cine altul?” pe buze s-au sfârșit. Doar atunci, legea va fi una pentru toți. Totodată, dacă nu ne dorim cu tot dinadisul o teocrație, a sosit momentul ca fețele bisericești să se preocupe mai ales de „grija sfinților” și de problemele sociale ale păstoriților, fiindcă acesta le este rolul într-un stat laic.


Poate vă veți întreba de ce mă preocupă doar alegătorii români, de vreme ce în România mai trăiesc și alții. Pentru că raportându-ne la cum a evoluat țara noastră, în momentul de față, românii sunt cei care pot să aducă cu adevărat schimbarea.

Eu am votat de fiecare dată și nu mă voi dezice nici de această dată. Întodeauna, mi-am exercitat acest drept/îndatorire, din dorința de a ne fi tuturor mai bine și cred că a meritat, fiindcă dacă privesc retrospectiv cei 26 de ani de când fac acest lucru, în pofida nenumăratelor dezamăgiri și a lentorii, totuși s-au produs schimbări și în sensul dorit de mine.

VOTAȚI cu toții, fiindcă întotdeauna este loc de mai bine!!! N-o faceți, nu vă mai plângeți!!!




Sus