Joi, 12 Decembrie 2019
Joi, 12 Decembrie 2019


Kontakt / Györfi Júlia: „Nu sunt cu nimic mai specială, doar mai ambițioasă”

Györfi Júlia: „Nu sunt cu nimic mai specială, doar mai ambițioasă”

Am văzut-o într-o poză de grup a candidatelor pentru Consiliul Local Tîrgu Mureș din partea unui partid înființat de la „firul ierbii”, care nu se teme nici de diversitate, nici de concurența feminină. I-am cerut prietenia pe pagina ei de socializare și în scurt timp povesteam de parcă ne-am fi cunoscut de când lumea!



Știam că o cheamă Györfi Júlia, că în imagine apărea mai scundă decât colegele ei, dar la o privire mai atentă ne puteam da seama cu ușurință, că persoana era într-un scaun. Știam din experiența unui nefericit eveniment că nu e ușor nici să depinzi de cei din jur pentru orice lucru mărunt și nici să suporți privirile trecătorilor care preferă să nu te vadă, de parcă infirmitatea ar fi contagioasă.

Am încercat să aflu povestea ei

Júlia fiind un copil foarte așteptat, s-a născut al treilea într-o familie modestă, în toamna lui 1967. Bucuria părinților însă a fost zdruncinată de vestea dată de medici: copila are spina bifidă. „Medicii nu mi-au dat prea multe șanse la viață. Au mai spus că nu voi putea nici să umblu, nici să vorbesc”, afirmă Júlia.




Potrivit mentalității oamenilor de atunci, copila fiind născută cu o boală incurabilă și cu dizabilitate, nimeni nu a crezut că Júlia va putea avea vreodată o viață normală. La insistența mamei care și-a asumat transportul fetei zilnic la școală, Júlia a urmat opt clase. I s-a explicat că mai mult nu are la ce să se aștepte, căci viața e grea, nu e pentru ea.

Cei patru frați ai familiei au fost crescuți cu reguli stricte.

„Tata ne spunea întodeauna cum și ce anume vom face și nu admitea apropouri. Până la vârsta de douăzeci și ceva de ani nu am fost printre copii sau oameni cu dizabilități.”, își amintește femeia.

“Am avut prietene sănătoase cărora nu le era rușine cu mine. Hoinăream cu ele peste tot. Așa treceau anii mei acasă, când am început să mă implic în treburile casnice”, povestește Júlia. Reușea să se urce pe un scaun ca să curețe geamurile și gătea pentru șase persoane găsind tot felul de șiretlicuri prin care putea să-și înlesnească treaba. Dar ceva lipsea.

Privind cu jind la lumea de afară

„Stăteam foarte mult timp, aproape zile întregi în geam uitându-mă la oameni, la lumea de afară. Mă uitam fascinată la mașinile străine, și cu un dor de nedescris visam la peisaje îndepărtate. Ca și cum subconștientul meu știa deja că la prima mea excursie de peste hotare, mi se va schimba întreaga viață”, continuă Júlia.

Excursie peste hotare

Întâmplarea care avea să-i deschidă noi orizonturi, a fost vizita unei prietene care suferea de aceeași boală ca și ea, dar care a avut șansa unei vieți normale emigrând în anii 80. Atunci s-a decis că Júlia trebuie să învețe să trăiască normal, să aibă o viață independentă. I-au aranjat o excursie în Ungaria. „Bineînțeles că am avut emoții mari să călătoresc absolut singură la un drum atât de lung, dar totuși nu mi-a fost atât de frică încât să renunț la o asemenea aventură”, continuă Julia. Și a meritat.



Pentru că odată ajunsă în tabără, a văzut că semenii ei de suferință trăiesc altfel. „Aceștia învață la universități, conduc mașini, unii lucrau, trăiau în cupluri, și chiar unii aveau deja propria familie cu copii”, ceea ce la noi părea de neimaginat. Astfel a ajuns hotărâtă să dărâme barierele, și să devină cineva!

Bacalaureat la 30 de ani

„Am dorit să lucrez, dar cele 8 clase nu erau suficiente, așa că m-am înscris la seral și am terminat 10 clase, dar mi se cerea deja bacalaureatul. Am dat examenul de bacalaureat la 30 de ani”, spune Julia care s-a angajat imediat casieră cu un program de program de 12 ore pe zi, a lucrat trei ani până s-a închis magazinul. A terminat un curs de calificare in meseria de marochinărie, demonstrând celorlalți că și cu handicap poate face față. Au lăsat-o să-și facă în cele din urmă căminul ei mult visat. „Nu este prea plăcut să trăiești singură, dar e absolut necesar pentru viața de adult”, explică Julia.

Prin Europa cu dizabilități

Activând în Asociația HIFA a persoanelor cu dizabilități, a avut ocazia să călătorească peste hotare. „Elveția cu peisajele minunate, și am zburat cu avionul pentru prima dată în viață. Franța cu bucătăria superbă..., acele mâncăruri gustoase. Austria cu frumoasa și minunata Viena, Roma cu toate locurile istorice. Dar totuși preferatele mele rămân taberele din Ungaria: acolo unde am învățat să trăiesc, acolo a fost prima dragoste ... Bineînțeles că nu sunt de neglijat nici taberele de aici, de acasă”, povestește Júlia. Cu Grupul Fraternitas a învățat încrederea de sine, a urmat diferite cursuri unde a dobândit multe abilități care o ajută să-și rezolve mult mai repede problemele, „să iasă mult mai repede din groapă”, după cum spune Júlia.

Autoportretul unei doamne

„Cea ce se poate spune despre mine este că sunt foarte încăpățânată și întotdeauna vreau ceva, și știu că pentru asta trebuie să și fac ceva. Trebuie să mă ridic și să lupt pentru acel ceva. Ceva pentru ceva!



Dacă doar mă plâng, mă lamentez nu va fi nimic. Nu cred că trebuie să ne învingem obstacolele și atunci ele dispar. Avem obstacole pe care trebuie să le acceptăm. Hotarele însă pot fi extinse și asta depinde numai de noi. Avem nevoie unul de celălalt. Eu învăț să accept ajutorul, tu înveți să acorzi ajutor.”

E neplăcut când ești privit cu milă

„Totul este amenajat într-un mod absolut natural atât pentru cei care se deplasează pe picioare, cât și pentru cei care se deplasează în scaun cu rotile.

Te poți amesteca în societate, să devii una cu ea. E un sentiment atât de plăcut să te plimbi într-o țară unde nimeni nu se holbează la tine, nu auzi lamentările la persoana ta, și bineînțeles că nu ești împiedicat de nici un obstacol”, descrie Júlia oricare dintre țările vizitate.

Doar la noi e atât de imposibilă asistența socială. Cei care fac legile proaste ar trebui să se plimbe cu scaun cu rotile ca să înțeleagă unde greșesc când fac legile!”, explică Julia unul dintre motivele pentru care a acceptat să candideze. Lucrurile astea trebuie să se schimbe și la noi! Pentru generația următoare, căci ea și –a găsit un scop în viață, s-a realizat, are căminul ei, are un prieten și conduce mașina. Până una alta însă, o aștepta o zi grea la controlul medical de la care „numai Dumnezeu știe când scapă!”

„Dimineața mă prezint din nou la expertiza medicală pentru pensia de boală de 400 de lei. Am lucrat 13 ani, sunt în pensia de boală, boală incurabilă, dar anual trebuie să mă prezint la medic până la dobândirea pensiei de limită de vârstă!”, a mai spus înainte să ne despărțim. I-am dat dreptate: e o femeie ambițioasă de la care multe am avea de învățat!








Sus