Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt / Statuile clujenilor modelatori de urbe – între planuri și realitate

Statuile clujenilor modelatori de urbe – între planuri și realitate

Un candidat român la primăria Clujului propune transformarea unei artere a Clujului – Eroilor (pt.maghiari Deák Ferenc utca) – într-o stradă-aleea cu un șir de statui care reprezintă personalități ce au marcat profund acest oraș, denumit și Transilvaniae civitas primaria.

Candidatul îl enumeră pe păstorul Dónáth, care conform legendei, în 1660 a salvat Clujul dând știre despre „Tăietura turcului” – o perioadă zbuciumată a Clujului, când era nevoie de primari de genul lui Linczegh János pentru a supraviețui (http://corbiialbi.ro/index.php/compas/117-curajul-unui-jude-povestea-lui-linczegh-janos/).



Pe lângă statuia lui Dónáth și Linczegh János candidatul îi mai enumără pe Ioannes Caioni – călugăr franciscan din Transilvania, autor de muzică cultă, constructor și reparator de orgi, culegător de folclor, gânditor renascentist și precursor al iluminismului, român de origine –, pe Dávid Ferenc (primul episcop al bisericii unitariene din Transilvania), pe literatul Heltai Gáspár, pe arhitectul Pákey Lajos (arhitectul care a modelat “Orașul comoară”), Janovics Jenő – fondatorul „Hollywood-ului din Cluj” –, Bolyai János, polihistorul Brassai Sámuel și alții.

Ar fi o realizare superbă, ba mai mult, un pas spre normalizarea relațiilor local-patriotice româno-maghiare, deoarece prin aceste personaje lumea s-ar interesa de lumea în care aceștia au trăit în Clujul de altă dată.

Unii au câte o stradă denumită după numele lor – str.Heltai Gáspár, str.Dónáth, str.Bolyai, str.Dávid Ferenc, str.Brassai Sámuel – însă Pákey Lajos de exemplu este cvasinecunoscut în Cluj, deși de numele lui se leagă arhitectonica clădirilor Liceului Unitarian din Cluj, Muzeul Industriei din Cluj (astăzi Universitatea Tehnică), Academia de Comerț din Cluj, Hotelul New York din Cluj (Continental), Chios și Casino în Parcul Central din Cluj, Spitalul Public din Huedin sau Spitalul Public din Mociu. Tot el a realizat soclul statuii Matia Corvinul.



                                                    Urmele lui Pákey Lajos la Cluj

Sunt sigur, că această listă nu este una închisă, și s-ar putea propune pentru o dezbatere. Desigur se pune întrebarea: s-a maturizat oare Clujul pentru a accepta cultura maghiarilor și sașilor ca și valori comune, sută la sută clujene?

În aceste zile un consilier local român a propus ridicarea unei statui pentru regele maghiar Carol Robert Angevinul, care a ridicat Clujul la nivel de oraș în 1316. Este un semn bun?

Se poate schimba oare ceva în acel Cluj, care în trecutul nici nu așa de îndepărtat a purtat pe umeri 12 ani un primar care voia să mute statuia regelui maghiar Matia Corvinul la Hunedoara?






Sus