Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt / Cluj – ținta viselor, Budapesta – bună de plată

Cluj – ținta viselor, Budapesta – bună de plată

Tot mai mulți tineri români și maghiari din județul Cluj își aleg Clujul ca viitorul loc unde vor să se angajeze. Această știre a amuțit societatea civilă din Cluj și nu numai, deoarece foarte puțini au crezut că va veni timpul când Clujul va deveni alternativă pentru Occident, devenind ținta viselor de autorealizare a tineretului.
Cercetarea sociologică condusă de Conf.univ.dr. Kinga KEREKES de la Universitatea Babeș-Bolyai a vizat anual circa 300-400 de elevi din județul Cluj, colectând informații legate de planurile de viitor ai acestora în anii 2007,2011,2015.



Conform acestor date publicate pe portalul maszol.ro, procentajul acelora care vor să părăsească țara cu speranța unui trai mai decent a scăzut de la 20,6 (2007; 2011) la 7,7 la sută. Și acum surpriza plăcută: majoritatea tinerilor școlari (clasa a 8-a) întrebați despre locul unde ar vrea să se angajeze, au denumit ca acest loc să fie... Clujul (65,5; 59,5; 78,9 la sută)!

Rezultatele acestor cercetări prezentate în aceste zile la Societatea Muzeului Ardelean/Erdélyi Múzeum Egyesület (o instituție cu caracter academic constituită în 1859 cu ajutorul contribuțiilor cetățenești, fondat de contele Mikó Imre, care a donat societății grădina sa având o suprafață de 12 iugăre împreună cu imobilele situate pe acest teren) au mai avut și alte surprise.




Statisticile prezentate de tinerii cercetători Ábrahám Beáta, Balázs Angella, Kis Brigitta Ágota și Pirău Horațiu au adeverit ceea ce se vorbea colocvial în Cluj de ani de zile: interesul tineretului față de agricultură și gospodărire este minimă. Viața și orizonturile de viitor ale acestor tineri sunt puternic afectate de problemele de transport înspre centrele școlare.

Un alt rezultat interesant este creșterea interesului elevilor față de învățământul profesional. Conform graficelor acest interes s-a dublat!

                                                                   *

Această știre din urmă pare a confirma strategia corectă a Ungariei față de viitorul tineretului maghiar din Transilvania, Guvernul Ungariei finanțând o școală profesională maghiară în Cluj – inaugurată personal de premierul Ungariei, Orbán Viktor în anul 2014. Cu această școală – care are contracte cu firme de renume mondial – problema învățământului profesional în limba maternă în Cluj pare rezolvată.

Dreptul de a învăța în limba maternă este altminteri garantat de Legea Învățământului, fiind problema exclusivă a României, care însă – într-o eternă surprindere generată de începerea “neașteptată” a școlii în septembrie – nu a reușit să rezolve această problemă. Deși având cheia rezolvării în mână încă din anii 80, România a pasat această cheie – ca la rugby – Ungariei.

În final îmi permit să trag și eu concluzii din acest articol: iată Clujul devine țintă de vis iar Budapesta – bună de plată – cheia rezolvării.



Iar dacă ne gândim la planul Spitalului Maghiar care va fi fondat de Ungaria ori în Oradea ori în Miercurea Ciuc, poate vom avea surpriza plăcută de a scăpa cu timpul și de lipsa eternă a fondurilor, atunci când este vorba despre sănătatea națiunii române și maghiare din România.

Sau greșesc?









Sus