Miercuri, 20 Septembrie 2017
Miercuri, 20 Septembrie 2017


Kontakt / Gospodarii din Kolozs (Cojocna) sărbătoresc succesul existenței pe plaiul natal

Gospodarii din Kolozs (Cojocna) sărbătoresc succesul existenței pe plaiul natal

1.
Acum zece ani, când s-au refondat zeci de asociații gospodărești (în maghiară: gazdakörök) din județul Cluj, nimeni nu a știut dacă această nouă direcție de autoorganizare a maghiarilor va avea un succes palpabil, măsurabil în număr de tractoare, ferme, animale și rezultate pozitive pe planul psihologiei muncii agricole, sau va fi un gest eșuat, un drum înfundat, un „rezultat” care se va rezuma la câteva cuvinte într-o rubrică: „s-a încercat dar a eșuat”.



Aceste asociații/gazdakörök s-au format în anii 2000 pe temeliile tradițiilor gospodărești maghiare, având la bază formele și strategiile de asociere din perioada de înainte de 1921, când statul maghiar avea o grijă aparte de aceste grupări, recunoscând importanța acestora în zonele rurale ale Ungariei de atunci. Înființarea formațiunii civice Erdélyi Gazdasági Egylet (Asociația Gospodarilor din Transilvania) se leagă de numele contelui Teleki Domokos (1844), care-i invita pe toți cei ce gospodăresc în Transilvania, să se asocieze, punând baza unei colaborări nu numai pe plan practic (lucrări agricole comune, organizarea vânzării produselor) ci și pe plan educativ, reliefând importanța cursurilor de specialitate pentru cei care vor să treacă la un tip de producție modern.



Din 1844 până în 2016 au trecut ani grei, și foarte mulți gospodari maghiari au devenit sceptici, că ceea ce a fost pe această temă a asociațiilor „gazdakör”, ce s-a desfințat ori s-a transformat radical în perioada urmată de Primul respectiv Al Doilea Război Mondial, se mai poate reface într-o formă modernă, adaptată pentru economia de piață a României, unde agricultura este cenușăreasa economiei, și politica statului român se îndreaptă nu spre a sprijinii gospodăriile proprii (și viața sănătoasă la sate) ci spre compromisuri greu de înțeles de agricultori, specialiști și analiști în aceeași măsură.



Având în față exemplul tonelor de legume aduse din toate colțurile lumii în supermarketuri și subestimarea producătorilor autohtoni, care sunt descurajați să gospodărească, se vede într-o lumină aparte reușita răsunătoare a Asociației Gospodarilor din Cojocna (Kolozsi Gazdák Egyesülete) a cărei aniversare 10 ani a fost sărbătorită cu mare bucurie și mai ales cu chef de viață de cei din Cojocna.

2.
– Cei din Cojocna au fost crescători de animale de sute de ani, deci când am fost chemați să aderăm la ideea reînființării asociațiilor de tip „gazda egyesület”, am aderat cu bucurie. Primii ani au fost perioada de pionierat, când ne-am obișnuit cu ideea „colectivizării voluntare”, și cu întregul univers care se leagă de acesta: planurile comune, relația cu specialiștii și cu autoritățile, învățarea metodelor de obținere a fondurilor europene respectiv cele nerambursabile. În câțiva ani numărul animalelor din comuna Cojocna a început să crească, au apărut tractoare moderne și s-a schițat piața de desfacere a produselor.

Acum, în 2016 Asociația Gospodarilor din Cojocna/Kolozsi Gazdák Egyesülete funcționează ca un concern familial uriaș, un colectiv care colaborează exemplar, dar – și acest lucru este foarte important – organizează și sărbători câmpenești împreună, obișnuind tinerii să se identifice cu plaiul lor natal și cu modul de viață sănătos, ce derivă din agricultura și zootehnia adaptată pentru zilele de azi – ne spune József Debreczeni, președintele Asociația Gospodarilor din Cojocna/Kolozsi Gazdák Egyesülete.



Pe tânărul vicepreședinte gospodar Pista Tőkés îl găsim la ceaun, pregătind gulașul pentru invitații serbării jubiliare. – Mă gândeam de multe ori, oare cum de am reușit să devenim o comună cu zeci de mii de animale, într-o perioadă când toată lumea se plânge, că dispar animalele din sate, că nu are cine lucra cu ei, sau pentru că nu este organizată piața de distribuție a produselor. Eu am două vaci și patru tăurași. Aceștia din urmă vor fi valorificați la abator.

Eh, statul nu prea cumpără la un preț bun carnea, dar ne descurcăm. Nu am avut nici un an, când bilanțul economic al familiei mele ar fi ieșit în minus. Chiar din Cluj vin clienți care cumpără produse de la noi, ceea ce este foarte onorant. Treaba de bărbat e să te descurci acasă, pe plaiul natal – ne spune Pista, cu jumate de ochi la ceaun și la mirodenii.

Unul dintre fondatorii asociației, István Balogh este iute la limbă. Când îl întreb, că oare de ce nu sunt mediatizate aceste succese din viața comunei, presa punând accent aproape în exclusivitate pe fenomene negative și descurajante, se oprește din lucru și îmi spune direct:



– Care jurnaliști domnule? – îmi răspunde retoric cu o întrebare expediată de după masa de lucru acoperită cu cârnați și preparate de carne proaspete. – Mulți jurnaliști nici nu știu ce cumpără de la raioanele de carmangerie a supermarketurilor, d-apoi ce să scrie despre concursurile noastre de arat? Știți ce mare sărbătoare e concursul de arat? Când vezi 15-20 de tractoare concurând pentru titlul de campion? Știți ce lume e aici, când organizăm campionatul de umplut cârnați? Ce atmosferă e, când tata, mama, copii, mătușile, toată familia este prezentă la aceste serbări? Asta e viața adevărată, viață sănătoasă, cu lucru pe ogor, cu lucru la animale... Viața acasă, pe plaiul natal... Ce știu despre asta jurnaliștii?



Auzind răspunsul sarcastic, gospodarul András se apropie de noi, atenționându-ne, că despre oi și oierit se vorbește și mai puțin în presa de azi. – Am 500 de oi pe la Cara (Kolozskara)... Vând cașul, vând mielul. Valorificarea produselor este rezolvată în mare de asociație... Ținem unul la celălalt, discutăm problemele, învățăm unul de la celălalt. Eh, vara e greu, e mult de lucru, oioi, dar iarna, na, e mai liniștită treaba. Apoi la noi nu se amestecă țuica. Ori îi de prune, ori de pere, ori de mere...

– Are dreptate András – preia firul discuției István Balogh. – În Ungaria se spune „țuică de fructe”... Gyümölcspálinka... Apoi cum adică „de fructe”? Ce-i aia? Păi ori îi de prune, ori de mere sau pere... La noi așa se face!

3.                                                                                

Iată că refondarea acestor asociații gospodărești – cel puțin în Cojocna – au transformat o întreagă comună cu caracter multicultural într-o localitate de succes. Ceea ce este foarte important însă de reținut: aceste rezultate nu au picat din cer, ci au fost pregătite ani în șir. Ba – dacă ne gândim la Teleki Domokos și ceilalți lideri marcanți ai fostei Erdélyi Gazdák Egyesülete – putem să spunem, că sute de ani au contribuit la acest mic miracol din Cojocna (Kolozs): miracolul descurcării acasă, pe plaiul natal.









Sus