Marţi, 21 Noiembrie 2017
Marţi, 21 Noiembrie 2017


Kontakt / ,,Patrie în înălțimi” vs. stăpâni pe glie

,,Patrie în înălțimi” vs. stăpâni pe glie

De când mă știu, încerc din răsputeri să înțeleg de unde derivă neînțelegerile dintre români și maghiari? Care a fost acel punct al dezvoltării comune a celor două națiuni din care a luat-o razna relația, dacă nu de prietenie, măcar de recunoaștere și stimă reciprocă? În primul rând încerc să înțeleg, de ce românul sau maghiarul zilelor noastre vede în celălalt, în semenul său – vorbind la modul general, dar nu generalizat – un dușman și nu un partener, cum ar trebui să se întâmple în mod normal?

Am impresia că diferența cea mai mare dintre mentalitatea românilor și cea a maghiarilor își are rădăcinile în faptul că în general românii gândesc la nivel de țară, de glie, de țărână, pe când maghiarii au la baza cugetărilor lor ideea de națiune.

La aceștia din urmă, poate de aici provine și tendința comună de a trăi sau de a se regăsi într-o așa-numită ,,patrie în înălțimi” (,,haza a magasban”), noțiune formulată de poetul Illyés Gyula. Ei știu foarte bine că ceea ce a fost nu mai poate fi refăcut niciodată. Raportul etnic din țările care s-au ales după Trianon cu ciolanul, este total schimbat, iar tendințele demografice arată clar nu doar că situația anterioară nu mai poate fi reclădită niciodată, ci și faptul că maghiarii rămași în afara patriei mamă sunt sortiți asimilării.

Acest lucru ne frustrează pe noi, maghiarii, chiar dacă uneori nu vrem să recunoaștem această stare de fapt. Ca națiune, suntem dominați de un sentiment de inferioritate față de cei care alcătuiesc corpul etnic majoritar. Așa am fost codați genetic, fiindu-ne foarte greu, dacă nu chiar imposibil să scăpăm sau să ne debarasăm de acest sentiment.

Maghiarii identifică mai mult ideea de țară, de glie, de țarină cu plaiurile natale, cu patria restrânsă la nivelul cel mult a unei regiuni istorice, culturale, economice sau/și sociale, și nu văd rostul unei formațiuni administrative mai mari ca arie de acoperire, decât strict teritoriul pe care își duc traiul, respectiv de care se simt efectiv legați din anumite considerente practice.

La fel, românii – vorbind, bineînțeles, la modul cel mai general, ipotetic – sunt alimentați de un sentiment înnăscut de stăpâni ai plaiurilor, ceea ce generează la ei – la nivelul subconștientului – un sentiment de superioritate față de celelalte etnii ale acestor meleaguri.

Europa unită probabil va rezolva sau va aplana cu timpul aceste diferențe. Pe de o parte observăm că națiunile primesc din ce în ce mai multă însemnătate, iar țările pierd din importanță pe seama regiunilor. Totuși, datorită ascensiunii limbilor de circulație internațională (engleza, franceza, germana), celelalte limbi riscă să piardă din importanța lor, fiind treptat asimilate, sau mai bine spus, puse pe tușă de către acestea. După părerea mea, pe acest tărâm se va duce în viitor cea mai aprigă luptă, și sper că până la urmă diversitatea va învinge tendințele de uniformizare.




La fel și regionalizarea va duce treptat la dispariția țărilor, a granițelor. Bineînțeles, nu de azi pe mâine, ci în decurs de câteva decenii. Vedem chiar și în zilele noastre câte și câte proiecte regionale au câștig de cauză, ceea ce aste normal, căci diferitele regiuni de dezvoltare sunt mult mai fiabile, decât entitățile artificiale mari, gen țară. Teritoriile care intră în componența acestor regiuni au un trecut cultural, economic, social înrudit, și chiar mentalitatea oamenilor care locuiesc acele zone este asemănătoare. Ei percep într-un mod comun sau asemănător lucrurile, realitățile vieții cotidiene și perspectivele.

Trebuie să spun: nu sunt psiholog sau sociolog de profesie, deci tot ceea ce am scris mai sus ține mai mult de propriile-mi experiențe, de propria-mi viziune asupra realității în care trăim. Astfel, s-ar putea să greșesc, să fiu contrazis chiar de către conaționalii mei. Așa văd lucrurile, și pentru acest fapt nu are nimeni dreptul să mă condamne... Dar totuși, oricine are dreptul să mă contrazică sau să mă critice!






Sus