Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019


Kontakt / Aventuri de pe șosea, cu maghiari și români

Aventuri de pe șosea, cu maghiari și români

Dat fiind faptul că sunt profesor navetist iar microbuzul nu sosește la timp, apelez deseori la metoda clasică: ia-mă nene, du-mă nene.

Mersul cu autostopul seamănă cu deschiderea unui ou Kinder (dacă tot vine Crăciunul): nu știi niciodată ce găsești după ce deschizi cutia (pardon, ușa). Astfel am avut ocazia să mă întâlnesc cu fel de fel de oameni, cu multe personaje originale. Desigur, aceste drumuri pot diferi foarte mult: majoritatea oamenilor opresc pentru contribuția pe care o plătesc pentru drum. De obicei ei nu discută, ci își văd de treabă, sperând să ajungă cât mai repede la destinație. Unii însă iau autostopiști ca să aibă un partener de discuție, iar aceste discuții pot fi extrem de interesante.



Una dintre cele mai ciudate întâlniri avusese loc în urmă cu vreo trei ani: domnul care oprise, bine făcut, cu o constituție atletică, inspira mai mult teamă decât încredere. Am ezitat o clipă să mă urc, dar până la urmă am acceptat provocarea. S-a dovedit că omul era polițist și lucra mai mult sub acoperire: se întorcea din Maramureș de la o vânătoare de contrabandiști de țigări.

Într-un alt caz s-a oprit un tânăr de etnie romă, cu o mașină care striga disperat după o reparație capitală. La urcare mi-a atras atenția să nu mă așez pe laptopul de pe bancheta din spate. Nu, acesta nu era furat, tânărul, după cum a reieșit din discuția purtată era masterand la relații internaționale, chiar am avut mai mulți profesori comuni. Iată că aparențele pot înșela…

Săptămâna trecută am avut parte de nu mai puțin de trei drumuri interesante. În primul caz am fost luat de un fost șef de securitate de la un hipermarket din Cluj. Dat fiind faptul că o altă autostopistă era o vânzătoare, discuțiile s-au axat pe tema furturilor din magazin: am aflat că hoțiile de valoare mare nu sunt comise de nevoiași, ci (așa cum se întâmplă de obicei) de către persoane bine situate și chiar oameni cu funcții importante.

În al doilea caz la semnalizarea mea a oprit o mașină cu număr străin în care stăteau doi bărbați. În afara faptului că m-au atenționat să-mi pun centura chiar dacă mă aflam în spate, cei doi m-au ignorat total, astfel eram convins că m-au luat doar pentru banii pentru autostop. Din ce au vorbit între ei am aflat că unul (care a vorbit în limba maghiară cu soția pe telefon) locuia în străinătate și a venit în țară pentru a rezolva niște afaceri și pentru a se întâlni cu cel mai bun prieten al lui – cel aflat la volan, român. Iată că prietenia nu ține cont de granițe sau de naționalitate… La coborâre am avut o altă surpriză: ei s-au arătat jigniți pentru că am vrut să ofer bani pentru transport.

Câștigătorul săptămânii a fost însă fără îndoială întâlnirea cu șoferul care m-a luat miercuri. După câteva minute discuția dintre noi s-a îndreptat, inevitabil, spre politică, sferă în care domnul avea idei extrem de originale: România poate fi salvată doar dacă va fi monarhie, vor exista două partide, una de dreapta și una de stânga iar monahul va numi în guvern atât miniștri de stânga cât și de dreapta care astfel vor fi nevoiți să colaboreze.

În momentul în care tovarășul meu de drum a aflat că sunt maghiar, discuția a continuat pe tema naționalităților. Mi-a explicat că toți extremiștii, indiferent că sunt maghiari sau români, în frunte cu (presupusul) atentator secui, ar trebui trimiși la muncă forțată, deoarece le vin astfel de idei pentru că au prea mult timp liber.

El a avut o părere la fel de originală față de cei care comentează toate articolele legate de maghiari: aceștia se cred mari și tari dar se ascund în spatele calculatorului împroșcând ură. Nu ar mai fi așa voioși dacă chiar ar trebui să facă ceea ce scriu în comentarii: cu o armă în mână pe care ar trebui să-o folosească, probabil ar face pe ei.

Tovarășul meu de drum avea o părere fermă și despre cei care doresc să folosească însemnele altor state pe teritoriul României – acum, când toți suntem în Uniunea Europeană ei se pot deplasa în țara respectivă și să trăiască acolo. Mi-a explicat de altfel că și el are prieteni maghiari cu care se înțelege foarte bine și împreună cu ei, după câteva pahare, cântă, așa cum este normal, în ambele limbi.

Cu toate că nu sunt cu totul de acord cu gândurile companionului meu de ocazie mi s-au părut interesante pentru că reflectau o adevărată dorință pentru dialog. Atunci când i-am povestit despre blogul Corbii Albi a fost încântat de idee. Sper să ne citească și acum!

















Sus