Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019


Kontakt / Morminte de regi și împărați – proiecte arheologice care ne pot uni

Morminte de regi și împărați – proiecte arheologice care ne pot uni
 
Toată lumea cunoaște povestea descoperirii mormântului fastuos al lui Tutankhamon. Foarte puțini știu însă că și regiunea noastră, și aici mă refer la teritoriile fostului Regat Maghiar medieval,dar și Muntenia și Moldova, pot să le ofere surprize similare arheologilor și publicului interesat. În anul 2015 mormintele până acum pierdute ale unor monarhi importanți pentru istoria comună și nu numai au fost descoperite sau au fost localizate.


Șirul descoperirilor a fost deschis de către echipa de arheologi din orașul ungar Vác, care în timpul verii a găsit locul de veci a regelui Géza I (1044-1077). Corpul regelui nu a fost găsit, din păcate, din cauza distrugerilor repetate suferite de către catedrala episcopală medievală din oraș, dar locul mormântului a fost localizat exact acolo unde de obicei se înmormântau ctitorii de biserici, adică în nava centrală a bisericii.

Surprizele au continuat după ce, la începutul lunii decembrie, un grup de arheologi maghiari și turci conduși de către dr. Pap Norbert de la Universitatea din Pécs, au confirmat localizarea mormântului lui Soliman Magnificul (1520-1566) în sudul Ungariei.



Cum se leagă mormântul unuia dintre cei mai importanți sultani otomani de o localitate din Ungaria? Foarte simplu. Marele legislator și cuceritor otoman a murit în anul 1566 în timpul asediului cetății Szigetvár. Cetatea a fost apărată cu mare vitejie de către nimeni altul decât bunicul celebrului aristocrat, militar și poet maghiar, contele Miklós Zrínyi. Contele a imortalizat eroismul bunicului în epopea barocă intitulată, Obsidio Szigetiana.

Marele sultan a condus ultima sa campanie militară împotriva unei cetăți de graniță din ceea ce a rămas din Regatul Maghiar medieval, în urma a decenii de lupte și asedii. Principalul obiectiv al sultanului era orașul Viena, capitala împăraților romano-germani, dar și centrul efectiv al Regatului Maghiar, condus de către familia de Habsburg. Pe drumul de desfășurare a armatei se afla însă o cetate mare și bine întărită, apărată de către banul Croației (mare demnitar în Regatul Maghiar, similar în rol voievodului Transilvaniei), Miklós Zrínyi.

Armata otomană s-a pregătit pentru un asediu scurt. N-a fost să fie însă. Cetatea s-a apărat cu îndârjire timp de o lună. Spre disperarea marelui vizir, Mehmed, sultanul a murit în timpul celei mai critice faze al asediului, în noaptea zilei de 7 septembrie. În acest moment, apărătorii cetății erau deja reduși la doar 600 de oameni și s-au retras în cetatea interioară, așteptând degeaba armata de despresurare a împăratului.



Marele vizir a ținut în secret moartea sultanului, pentru a evita ca moralul trupelor extenuate deja, să intre în colaps total. În dimineața zilei de 8 septembrie, armata otomană a pornit asaltul final asupra cetății interioare. Fără nicio avertizare prealabilă însă, poarta cetății s-a deschis brusc și, după o lovitură de tun, banul, îmbrăcat în hainele lui cele mai scumpe, i-a atacat în fruntele trupelor sale rămase pe otomani. A murit luptând, iar cetatea a căzut în mâinile asediatorilor. Marele vizir a decis că, în ciuda victoriei, trebuie să se reîntoarcă la Constantinopol, pentru că sezonul de campanie trecuse deja. Astfel, Viena a fost ferită de un alt asediu otoman.


Trupul îmbălsămat al sultanului a fost transportat până la Constantinopol, unde a fost înmormântat în cimitirul Suleymanie. Fiul sultanului, Selim al II-lea, născut de către celebra Hürrem, i-a dedicat tatălui un türbe (mausoleu otoman) la locul morții acestuia și a depus organele interne ale predecesorului în acest monument fastuos. În jurul edificiului s-a format o mănăstire de derviși și o mică așezare otomană, un khasaba. Printre oficialii otomani a devenit o tradiție să se oprească la türbele lui Soliman, ca pelerini, de fiecare dată când erau în drum spre frontul din Ungaria.

Edificiul a supraviețuit distrugerilor din timpul războaielor de eliberare și a fost distrus în final de către un funcționar imperial austriac, care a vândut materialele de construcție pentru profit. Consiliul Aulic de Război de la Viena, când a aflat despre vandalismul comis de către funcționar, a pornit o anchetă oficială. Din dosarul anchetei a reieșit că edificiul a fost unul somptuos, decorat cu marmură și acoperit cu cositor. Arheologii maghiari și turci au descoperit în anii trecuți câteva elemente decorative de marmură care purtau motive similare cu mormântul lui Soliman din Istanbul, ridicat de către celebrul arhitect otoman, Sinan pașa.




La Szigetvár există deja, încă din 1994, un parc al reconcilierii turco-maghiare,cu statuile celor doi oponenți din timpul asediului din 1566. Întregul proiect comun legat de cercetarea mormântului lui Soliman din Ungaria este deosebit de important pe plan istoric și cultural, deoarece se pare că maghiarii au reușit să treacă peste o interpretare romanțată a unei părți critice din propria lor istorie.

Perioada dominației otomane a cauzat urmări extrem de nocive și de durată în dezvoltarea politico-culturală a statului maghiar, de la pierderea inițiativei pe plan de politică externă, până la distrugerea patrimoniului medieval din regiunea cea mai importantă și bogată a Regatului (printre care palatul lui Matia de la Buda, catedralele episcopale romanice și gotice, mormintele regilor de la Székesfehérvár etc.) și declinul demografic a populației. În lumina acestor fapte istorice, este exemplar modul în care s-a realizat cooperarea culturală între statul turc și cel maghiar.

Și acum să trecem la un alt proiect transfrontalier care ar putea să devină un punct de cotitură în relația româno-maghiară. Un grup de arheologi maghiari și români au lansat un proiect de cercetare a abației medievale cisterciene din Igriș. Abația are o importanță deosebită, datorită faptului că a fost ctitorită de către soția regelui Béla al III-lea, Anna de Chatillon, în anul 1179. Călugării francezi de la Igriș au fondat mai târziu mănăstirea de la Cârța.




Abația de la Igriș a cunoscut o primă epocă de înflorire sub domnia regelui Andrei al II-lea (1205-1235,) care a ales-o ca loc de înmormântare a familiei regale. Aici a fost înmormântată a doua nevastă a regelui, Yolanda de Courtenay, fiica împăratului latin de la Constantinopol, dar și regele Andrei al II-lea. Sub domnia regelui, abatele de la Igriș a fost reprezentant papal în Regatul Maghiar.

Abația a dobândit și funcția de loc de adeverire, un fel de notariat medieval. Mai târziu, abația a suferit în urma invaziei mongolilor din 1241, dar s-a recuperat rapid și a fost întărită cu ziduri de apărare. Regele Ladislau al IV-lea, în anii tulburi ai domniei lui, a păstrat Sfânta Coroană, pentru o perioadă, la cistercienii din Igriș.


Abația și cistercienii în general nu au putut evita însă marea criză a ordinelor monastice din secolele 14-15 și astfel, pe la 1500, abația de la Igriș a pierdut importanța de altădată. Războaiele otomane care au pustiit și zona Timișului au distrus definitiv abația cisterciană, pietrele ei fiind folosite la reconstruirea satului în secolul al XIX-lea.

Proiectul româno-maghiar are ca scop localizarea abației cu folosirea unor aparate moderne, proiect coordonat de arheologul maghiar dr. Balázs Major, care se bucură de renume internațional. În anii trecuți,dr. Major a efectuat cercetări la faimosul castel al cavalerilor ioaniți din Margat, Siria.

Ce ar putea găsi arheologii la Igriș? Foarte multe. Dat fiind faptul că cel mai probabil fundațiile clădirilor nu au fost tulburate de către localnici de-alungul secolelor, este foarte posibil să fie descoperite urmele clădirilor din complexul abațial. Igrișul avea o bibliotecă, casă a novicilor, ateliere, magazii etc. Trebuie amintit faptul că cistercienii au jucat un rol imens în revigorarea economiei europene medievale. Ei au facilitat răspândirea unor inovații mecanice medievale, ca moara mecanică etc.

Călugării cistercieni erau așezați în regiuni unde era nevoie de expertiză în agricultură și de o disciplină aproape militară în efectuarea îndatoririlor zilnice. Ei erau marii pionieri ai regiunilor încă neîmblânzite” ale Europei creștine. Astfel, la Igriș, avem șansa inedită să descoperim elemente din viața unei comunități medievale, unul dintre motoarele” dezvoltării culturale și economice a epocii medievale în zonă.



Să spunem câteva cuvinte și despre rolul eventualei descoperiri al mormântului lui Andrei al II-lea. Mormântul lui nu ar fi primul mormânt regal descoperit pe teritoriul actual al României. La Oradea a fost înmormântat Ladislau cel Sfânt, mormântul lui fiind un loc de pelerinaj de importanță Central-Europeană.

Din păcate, acest mormânt a fost distrus de către construcțiile efectuate de principii Transilvaniei. Tot aici a fost înmormântat și împăratul Sigismund de Luxemburg, al cărui mormânt și bijuterii funerare au fost redescoperite de către garnizoana austriacă în secolul al XVIII-lea. Prea puțin au folosite însă aceste fapte istorice pe plan turistic și intercultural, de către administratorii cetății și autorități.


Andrei al II-lea era și încă este un personaj istoric controversat. A crescut în curtea cosmopolită al tatălui lui, care, pentru un timp, a fost considerat moștenitorul tronului constantinopolitan al Comnenilor. De la el a moștenit ambiția nesăbuită pe planul politicii externe. A participat la cruciadă și a purtat războaie de cucerire care nu au adus însă succese care să fie proporționale cu cheltuielile făcute. Pe plan intern, a abandonat politica centralizatoare a înaintașilor lui, prin donațiile mari făcute în dauna domeniilor regale.

Cel mai probabil că Andrei al II-lea a realizat că sistemul economic era în schimbare. Feudalismul se întărea și în Regatul Maghiar, iar puterea regală trebuia să facă concesii față de marii aristocrați care își doreau o participare mai directă în actul de guvernare. În 1222 a emis Bula de Aur, una dintre primele constituții” din Europa latină, în vigoare până în 1848.


 

Transilvania poate să-i mulțumească lui Andrei pentru consolidarea comunității sașilor prin Andreaunumul din 1224.El a fost regele care a acordat sașilor drepturile și libertățile care le-au permis dezvoltarea lor economică și culturală de mai târziu. Andreia devenit astfel catalizatorul civilizației săsești din Ardeal. Istoricii sași au denumit Andreanumul din 1224, goldener Freibrief, adică diploma de aur a libertății.

Pe lângă libertatea acordată sașilor, trebuie să menționăm și colonizarea cavalerilor teutoni în Țara Bârsei și alungarea lor subsecventă în 1225. Alungarea teutonilor a fost motivată cel mai probabil de încercarea acestora de a crea un stat propriu în regiune.

Din păcate, în știrile apărute despre proiectul de la Igriș, apare prea des sintagma rege al lor, adică a ungurilor. Aceasta este o urmă a vechii mentalități care ne separă între ei și noi. În cazul unor personalități istorice de anvergura lui Andrei, nu poți folosi acest antagonism istoric, deoarece este pur și simplu anacronic. Regele Andrei era o personalitate cosmopolită, avea origini franceze, grecești, slavone și, desigur, maghiare.

Pe lângă aceasta,era regele tuturor supușilor săi, indiferent de etnie. Cel mai probabil că limba cea mai des folosită de către rege era latina și franceza și, dacă l-ai fi întrebat al cui este el, probabil că ori nu arfi înțeles ce doreai, ori pur și simplu ar fi răspuns că era regele Ungariei, Croației, Dalmației, Galiției, Serbiei și Lodomeriei. Adică nu era al „lor”, al unora, era al tuturor. Și, cu puțin noroc, avea șansa să devină împărat latin de Constantinopol. Dar n-a fost să fie.

Consider că noua cooperare transfrontalieră de la Igriș este o șansă uriașă să depășim vechile bariere etnice și șovine între români și maghiari prin legarea unor fire care au fost rupte de o viziune romanțată și naționalistă a istoriei.

 





Sus