Marţi, 21 Noiembrie 2017
Marţi, 21 Noiembrie 2017


Kontakt / Elogiul unor gesturi

Elogiul unor gesturi

Am văzut recent, de Ziua Națională a României, un gest care m-a mișcat și mi-a dat speranțe, deși, până la urmă, este unul de normalitate, într-o țară civilizată, din Europa civilizată: primarul Kovács László din Vâlcele/Előpatak, județul Covasna, a participat la festivitățile de la Sfântu Gheorghe, dedicate evenimentului, purtând eșarfa tricoloră, alături de un grup de tineri, înveșmântați în costume naționale maghiare (secuiești) și românești, împodobiți și ei cu eșarfe (fulare) și cocarde tricolore. Și mai recent, la 7 decembrie, s-a inaugurat de către studenții UBB pomul de Crăciun din Complexul „Hașdeu” din Cluj-Napoca/Kolozsvár/Klausenburg, cu această ocazie interpretându-se o serie de colinde, după cum cere datina, de către diferite grupuri de studenți, de la cei cu nevoi speciale până la membrii Colegiului de performanță academică.



Iarăși, mi-a crescut inima să văd un grup de studenți maghiari ai UBB, interpretând două colinde maghiare și cântând apoi românește, alături de toți participanții la manifestare. Când s-au auzit colindele maghiare, și eu și alți români prezenți am simțit nevoia să ne alăturăm vocile și să cântăm și noi ungurește, alături de micul grup coral studențesc. Sunt gesturi simple care – în ciuda violenței care ne înconjoară și ne îngrijorează – ne arată că se poate să fim oameni. Lumea se referă azi mai mult la ură și terorism, dar eu cred că nu se cuvine să uităm de iubire …

Remarc astfel, din nou, cât de bine și de firesc este să fim împreună, din moment ce trăim împreună! Unii maghiari și unii români au fost învățați să nu cinstească sărbătorile celuilalt, ceea ce este greșit și păgubos pentru toți. În această parte de țară, întotdeauna sau aproape întotdeauna ne-am respectat unii pe alții. Ce bine ar fi și ce ușor să continuăm această tradiție! Sărbătorile naționale nu mai sunt în Europa nicio jignire pentru nimeni, chiar dacă evocă momente istorice zbuciumate.



Să ne amintim că, dacă 1 Decembrie a însemnat unirea Transilvaniei cu România, și 15 Martie are o semnificație echivalentă: atunci, la 1848, dieta ungară revoluționară a decis unirea Transilvaniei cu Ungaria! Ar trebui însă să lăsăm istoria pe seama istoricilor si noi să ne ocupăm de prezent, pe care putem să-l facem mai bun. Trecutul, în ciuda unor preverbe, nu ne învață întotdeauna de bine. În plus, noi nu putem fi mereu responsabili pentru ceea ce au făcut strămoșii în trecut. Simbolurile naționale și comunitare oficiale se cuvin cinstite de toți cetățenii. De aceea, cred că și în România orice simbol al comunităților locale, dacă este afișat alături de tricolor (simbolul României) și de steagul Uniunii Europene, trebuie acceptat, respectat și onorat.

Dacă primarii maghiari de peste tot ar urma exemplul primarului înțelept din Vâlcele, sunt convins că la 15 Martie (dar și cu alte ocazii, la 20 August, la 23 Octombrie etc.), anual, s-ar alătura și o parte dintre români concetățenilor lor maghiari (secui), împărtășindu-le bucuria. Cel puțin eu voi milita pentru o asemenea atitudine. Trebuie să înțelegem că a fi patriot român sau maghiar nu este ceva rușinos, dacă respectăm câteva reguli elementare, iar una dintre acestea este acceptarea, cinstirea și chiar împărtășirea valorilor celuilalt. O alta este cultivarea înțelegerii și conviețuirii prin mijloace pașnice. Violența este un impuls primitiv și dăunător întregii comunități.

Cât de bine ar fi să reînvățăm ceea ce scria Ioan Slavici în prima parte a secolului al XX-lea în legătură cu elementarul salut cotidian: dacă întâlnim pe stradă un român să-i spunem „Bună ziua!”, dacă întâlnim un maghiar – „Jó napot!”, cu un german – Grüß Gott!” și să ne bucurăm că avem acest privilegiu de a nu fi la fel și de a trăi, totuși, împreună!

Ioan-Aurel Pop
rectorul Universității Babeș-Bolyai




Sus