Vineri, 22 Septembrie 2017
Vineri, 22 Septembrie 2017


Kontakt / Steagul secuilor și a Bucovinei – cer și pământ

Steagul secuilor și a Bucovinei – cer și pământ

După ce ai trecut în drum spre Parlamentul European din Strasbourg printre jandarmii înarmați – tineri care au degetul arătător ori pe trăgaci, ori prin apropierea trăgaciului – vezi lumea conflictelor interculturale și interetnice în altă lumină.

Steagurile UE flutură frumos în fața clădirii supermoderne, angajații organizatorilor îți zâmbesc larg, tânărul militar francez de culoare îți spune încurajator un Bonjour lin – dacă observă că te holbezi la el sau la ținuta sa antitero –, însă coada lungă de la intrarea în clădire te aduce repede pe pământ.



Da, cei care stau în acest rând, vor fi unul câte unul controlați în stil aeroport, actele lor vor fi comparate (buletin, pașaport, legitimație de presă), apoi la urmă vor fi fotografiați (întroduși în baze de date) și lăsați să intre în marea curte a Parlamentului European, să-și găsească coridorul, etajul, clădirea, pasajul, liftul, biroul căutat.

Lumea zâmbește, dar amintirea Parisului se întinde ca o plapumă transparentă asupra acestui stup de oameni, care vorbesc în minimum 30 de limbi în săli, birouri, bufete, restaurante, cantine – toate acestea din urmă făcând parte din complexul Parlamentului European din Strasbourg.

Plenara propriu zisă din 23-26 noiembrie – deși tematicile au fost diverse, începând de la corelarea taxelor de asigurare la drepturile ziariștilor din Bangladesh – era dominată de reacțiile europarlamentarilor la atentatele de la Paris.

Cele mai autentice discuții se desfășurau însă pe coridoare, în lifturile luminoase, baruri rezervate exclusiv pentru europarlamentari și mai ales la cantina-restaurant al clădirii, unde – având cunoștințe minime lingvistice – puteai înțelege foarte corect mesajul neoficial al acestei plenare: avem nevoie de strategii noi de conviețuire culturală, religioasă și etnică.

O jurnalistă olandeză de religie musulmană mi-a vorbit foarte deschis despre Charlie Hebdo, spunând că nici acum nu înțelege cum de societatea creștină râde de niște bancuri cu profetul Mahomed, când știe foarte bine ce durere provoacă cu acestea acelor musulmani care cred în Allah. Jurnalista mi-a enumerat mai multe publicații și organizații culturale, care s-au specializat în arta de a-i jigni pe musulmani.

– Nimic nu este mai periculos decât să râzi de națiuni întregi, sau să ridiculizezi ceva ce este sfânt pentru unii – îmi spunea.

În fața Parlamentului un grup de activiști din Gabon încercau să atragă atenția jurnaliștilor. Având și o mică orchestră, o parte a vizitatorilor și a tinerilor neavizați ia-u confundat cu o formație rock. Când s-a clarificat situația, tinerii au început să râdă, explicând celorlalți pățania lor cu bieții activiști, care   nu au înțeles, ce are muzica rock cu greutățile patriei lor.

Și iată grupul vesel a fost oprit părintește de un jandarm tinăr, care le-a atras atenția, că situația din Gabon este una grea, și nu pare deloc un gest solidar să râzi de simbolurile și tradițiile altora.

Să nu ridiculizăm deci obiceiurile, tradițiile, imnurile și simbolurile naționale ale altora – asta am înțeles din cele două cazuri descrise mai sus, și această nouă strategie mi-a plăcut în așa fel, încât la un magazin indian am încercat să întreb cu maximă serioziate proprietarul că dintre eșarfele de kasmir care conțin culori naționale ale popoarelor Indiei? Și bine am făcut, deoarece tânărul bărbat era din Sri Lanka și era tamil, explicându-mi, că eșarfele cu simbolică națională nu se poartă pe străzi, ci se folosesc ca decoruri.



                                         Drapelul Alsaciei alături de cel a Franței și a UE

M-am întors în România îmbibat cu elementele acestei noi strategii neoficiale ale UE vizavi de conviețuirea culturală, religioasă și etnică. Ca să fiu sincer, pentru mine nu ideea în sine a fost nouă – eu am fost educat să stimez culturile, ba chiar să iubesc diversitatea –, ci formularea/redactarea acestei idei într-o adevărată strategie: să nu ridiculizezi ceva ce este sfânt pentru unii. Fie vorba de credință sau simboluri etnice, naționale sau de trib.

Acasă prima știre care îmi sărea în ochi de pe paginile online a presei din Ungaria era că Judecătoria Oradea a considerat steagul secuilor un simplu drapelaș de reclamă, transferând metodologia arborării acestuia în domeniul... comercialului. De parcă ar fi stegulețul Auchan sau Lidl...

Este o jignire gravă a unei comunități etnice. Ba mai mult, prin degradarea la nivel de „steag comercial” a drapelului unei națiuni istorice, cofondatoare a Transilvaniei, este un gest incalificabil.

Încerc să mă pun în pielea secuilor – a acelor secui care au fost apărătorii granițelor de est sute de ani, aliații tuturor principilor și voievozilor munteni și moldoveni care luptau împotriva turcilor. Ce simt ei acum?

Atât a ținut deci în România strategia europeană de a nu ridiculiza ceva ce este sfânt pentru unii... O zi.

Și cireașa pe tort, apare știrea, că în Gura Humorului s-a arborat steagul Bucovinei... Deci steagul secuilor este de calibrul Lidl și Auchan, dar a Bucovinei este unul oficial, arborat într-o piață centrală... Steagul din urmă te aruncă în ceruri, primul te doboară la pământ.



În Gura Humorului a fost arborat drapelul Bucovinei (https://svnews.ro/in-gura-humorului-a-fost-ridicat-steagul-bucovinei-si-s-a-dezvelit-o-statuie-unica-a-lui-stefan-cel-mare/66079/)

Cer și pământ între ceea ce spunem și facem. Legitimizăm prin aceste gesturi discriminarea: unii au voie, alții nu...

Eu cred că ar trebui să fie obligatoriu ca cei care ocupă funcții importante în România, să participe cel puțin odată pe an la o plenară la Strasbourg, ca să vadă, cât de periculos este să te joci cu sentimentele naționale sau religioase a altora...












Sus