Miercuri, 20 Septembrie 2017
Miercuri, 20 Septembrie 2017


Kontakt / Ai cui sunt maghiarii din România?

Ai cui sunt maghiarii din România?

Maghiarii din România reprezintă una dintre cele mai mari minorități naționale din Europa. Conform recensământului din 1992, numărul lor a fost stabilit la 1603923 de persoane, acesta scăzând la recensământul din 2002 la 1434377, iar în anul 2011 la 1224937 de suflete. Majoritatea covărșitoare a maghiarilor trăiesc în regiunea nord-vestică a României de azi, în Transilvania, o regiune care (împreună cu Banatul și Partium-ul) a făcut parte administrativ multe sute de ani din Ungaria.



                   sursa: https://arnoldplaton.wordpress.com/author/arnoldplaton/page/4/

Maghiarii din orașe

În Transilvania de azi, maghiarii trăiesc mai ales în orașe, iar o altă parte în mediul rural, alcătuind sate și comune cu populație mixtă româno-maghiară sau localități rurale majoritar maghiare. Cele mai mari comunități compacte maghiare orășenești – conform datelor din 2002 respectiv 2011 (2002/2011) – se găsesc la Târgu Mureș 70108/59204, Cluj 60287/49283, Oradea 56985/46444, Satu-Mare 45298/37927, Timișoara 24287/14967, Brașov 23176/16055, Arad 22492/15463, Baia Mare 20466/13774, Carei 12596/12119, Zalău 10160/8763.

Datele din 2002 respectiv 2011 arată o tendință de scădere a populației maghiare urbane.

Maghiarii din Ținutul Secuiesc (secuii)

O altă aglomerație compactă – de această dată și în plan geografic – se găsește în partea sud-estică a Transilvaniei, în regiunea istorică numită Ținutul Secuiesc.

Aici trăiesc în jur de 450000 de maghiari care sunt cunoscuți ca Secui, formând majoritatea absolută în două județe (Harghita cca. 85, Covasna cca.75 la sută), iar în Mureș 37 la sută.

Secuii din județul Alba – maghiarii din comunele Moldovenești (Várfalva), Mihai Viteazu (Szentmihály), Cornești (Sínfalva), Rimetea (Torockó), Colțești (Torockószentgyörgy) etc. – reprezintă o regiune bine delimitată etnografic, având numele de Scaunul Arieșului (Aranyosszék), un scaun secuiesc izolat de celelalte scaune.

Orașele din Ținutul Secuiesc sunt majoritar maghiare. Date referitoare la numărul locuitorilor maghiari: Sfântu Gheorghe 46113/42320, Odorheiu Secuiesc 35357/32056, Miercurea Ciuc 34359/31278, Târgu Secuiesc 18366/16618, Gheorgheni 17524/15657.

Maghiarii din Partium

În afară de Ținutul Secuiesc, și în partea nord-vestică a Transilvaniei de azi se găsește o regiune geografică mai mult sau mai puțin conturată, formată din trei județe unde maghiarii reprezintă peste 20 la sută din populație: Satu Mare (Szatmár) cu 34,5 la sută, Bihor (Bihar) cu 25,2 și Sălaj (Szilágy) cu 23,2 (date conform recensământului din 2011).



Maghiarii din Partium (Partes adnexae), fiind geografic mai aproape de Țara Mamă, și-au dezvoltat un modus vivendi mai apropiat de populația Ungariei de azi, decât acele comunități care se găsesc în interiorul Transilvaniei. Inițial, la trasarea granițelor noi, Statele Unite și Italia nu a adjucat României această regiune, fiind vorba de teritorii majoritare maghiare (Partes adnexae însemnând „părți ale Ungariei”).



Actualmente Partiumul are propriul proiect de autonomie teritorială – proiect care actualmente este în afara atenției mass-mediei „șocantofile”.

În Partium (zona Sălaj, Oradea, Valea lui Mihai, Satu-Mare, Arad), legăturile cu Țara Mamă s-au menținut chiar și în perioada totalitară, datorită micului trafic de frontieră, precum și recepționării emisiunilor televiziunii maghiare.


Maghiarimea risipită

O parte însemnată a maghiarilor din România trăiesc dispersați în regiuni sau localități preponderent românești, având astfel probleme grele identitare. Numărul lor fiind mic (sub 10 sau chiar 5 la sută) învățământul în limba maghiară – inexistând sau fiind pe cale de dispariție – nu mai poate oferi educația identitară. Singurele „centre” unde mai pot avea legături cu limba și tradiția națiunii lor este biserica.

Bisericile protestante fac eforturi uriașe pentru a ține în viață comunitățile maghiarimii risipite.

Statul român – neavând strategii reale pentru a sprijini aceste comunități –, asistă la această tragedie identitară a maghiarimii risipite.

Înființarea centrelor școlare – unde copii maghiari sunt transportați în regim de navetă/internat din diferite zone rămase fără învățământ maghiar – a devenit tacit sarcina Ungariei.



                                     Dispariția maghiarilor în zonele maghiarimii rispite

Ungaria astfel cheltuiește enorm pentru maghiarii din România pentru a-i ajuta pe calea păstrării identității maghiare, deși acest lucru ar trebui să fie sarcina României, al cărei cetățeni contribuabili sunt și maghiarii din această țară.

Din această duplicitate – România dezinteresată și Ungaria superinteresată – provine acel stadiu confuz identitar care caracterizează maghiarii din România. Se zbat între cele două sentimente puternice: cel cetățenesc (România) și cel național (Ungaria).

România a făcut o greșeală istorică în 1990, când a ales drumul reconstrucției considerând maghiarii din România nu parteneri firești, al căror probleme trebuie rezolvată în București, ci o „minoritate neplăcută”, pe care a împins-o treptat în brațele Ungariei.

Maghiarimea viitorului din România

După ce granițele noi ale Europei au fost creionate după războaie, aceste comunități și-au pierdut simțul orientării cotidiene, deoarece capitala țării – Budapesta – a rămas „dincolo” de graniță, astfel primul lucru care trebuia realizat era reclădirea instituțiilor reprezentatative. Rolul Budapestei a fost preluat de Kolozsvár (Cluj), iar celelalte orașe locuite de maghiari au devenit un fel de capitale regionale.

S-au (re)format instituțiile de bază: Asociația Muzeului Transilvan (EME), Asociația Culturală Maghiară din Transilvania (EMKE), Universitatea Maghiară Bolyai – denumită după Ioan Bolyai (Bolyai János), fondatorul geometriei non-euclidiene – ulterior desființată parțial de regimul național-comunist, în prezența secretarilor de atunci Nicolae Ceaușescu și Ion Iliescu.

Acest sentiment de dezorientare și derută persistă și acum în cadrul comunităților maghiare, deoarece România nu a devenit noua “Țară Mamă a maghiarilor” – așa cum s-a promis la tratativele internaționale –, ci a considerat și consideră maghiarii săi surse de pericol pentru statul național. Astfel maghiarii din Transilvania – neavând altă posibilitate – s-au reorientat către Ungaria, așteptând sprijin la problemele lor (învățământ, centre pentru maghiarimea risipită, universități, nerespectarea drepturilor lor legată de folosirea limbii maghiare, nerespectarea Cartei Limbilor Minoritare și Regionale, nerespectarea legii înscripțiilor bilingve, atmosferă antimaghiară generalizată permisă/sprijinită de stat, etc.) de la Budapesta, București-ul devenind o simplă capitală a unei țări care are o singură strategie față de maghiari: așteptarea ca numărul lor să scadă.

Această derută este cea mai mare problemă a maghiarilor din România.

Ai cui sunt ei?







Sus