Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Kontakt / Limba maghiară, terapie pentru nervi și zvâc

Limba maghiară, terapie pentru nervi și zvâc

Pe vremea când eram elevă, aveam un obicei extrem de enervant și dezavantajos: luam cele mai mari note la subiectele cu grad ridicat de dificultate și greșeam la tot ce era simplu. Eram stăpânită de o insuportabilă tendință de a trata superficial ceea ce mi se părea prea ușor și de a mă apleca, plină de adrenalină, asupra a tot ce mă provoca, prin faptul că era sortit eșecului pentru alții. Era probabil modul meu de a-mi demonstra că pot.



Venind în Secuime, am venit – firește! – în contact cu limba maghiară pe care nu o cunosc pentru că nu mi-a trecut nicicând prin cap că aș putea s-o învăț. Cum integrarea în acest spațiu nu este câtuși de puțin condiționată de învățarea limbii vorbite de populația majoritară, o vreme am considerat că n-are niciun rost să-mi mai bat capul și să-mi mai ocup timpul cu studierea unei limbi care nici măcar nu e de circulație internațională. Abia când tot mai multă lume în jur mi-a vorbit despre dificultatea ei și chiar despre imposibilitatea de a o învăța, am simțit cum mi se reactivează defectele copilăriei și am decis că limba în discuție merită atenția mea. „Ia să văd eu cât de negru este dracul!“, mi-am spus și, după lungi căutări, am găsit o profă alături de care să-l descopăr.



Printr-o coincidență, prima lecție am avut-o vineri, 13 noiembrie, când se sărbătorea Ziua Limbii Maghiare. Cu profa mea m-am întâlnit într-una dintre cele mai frumoase cafenele din Sfântu Gheorghe, unde am început să „pășesc“ pe tărâmul vocalelor, al consoanelor și al primelor expresii din această limbă. De aici, a început distracția!

Mai întâi, am descoperit o multitudine de vocale, cu puncte și linii deasupra, care sună atât de asemănător, că încă mă gândesc cum o fi posibil să te prinzi ce vocală îți trebuie pentru fiecare cuvânt pe care îl scrii. Cât am ascultat pronunția profei, mi-am „biciuit“ urechea să o fac să perceapă diferențele de sunet dintre literele cu puncte și fără puncte. Ceva, ceva am reușit, dar pasul următor a fost unul și mai și.



A venit momentul să citesc EU! cuvinte în care se strecurau năucitor aceste vocale dubioase și să încerc să le pronunț. În timp ce pronunțam, mă uitam pe furiș la profa mea, încercând să descopăr pe chipul ei semne care să îmi transmită că abia își mai stăpânește râsul, căci vocea îmi suna de parcă aș fi făcut dublaj pentru un film de desene animate. „Femeia asta n-are umor!“, mi-am spus în sinea mea, văzând că nu schițează niciun zâmbet și încercând să nu izbucnesc într-un râs isteric. Ar fi fost stupid să râd în hohote de mine însămi, deși m-aș fi eliberat de tensiune. Cu greu, m-am abținut și am mers mai departe pronunâțând cu sârg de elev de clasa I vocalele, joase și înalte – după cum mi-a explicat profa – care sunau în continuare enervant de asemănător pentru urechile mele.

Încă aș fi dorit să întreb dacă nu era posibil să renunț la toate acele diferențe și să vorbesc o maghiară cu accentul cu care vorbesc arabii limba engleză. M-am abținut în schimb și am continuat să fac ce mi se cerea. Treptat, am început să mă prind ce e cu toate acele vocale, dar am avut o revelație: limba maghiară nu se vorbește, se cântă!

Dacă nu ai ureche muzicală, nu vei reuși să pronunți corect niciun cuvânt, pentru că fiecare cuvânt are o melodie proprie, iar toate acele vocale sunt un fel de note care armonizează limba, care pun consoanele într-o legătură fină unele cu altele, țesând șiraguri de cuvinte melodioase.

Ce-i drept, îmi place muzica și nici cu urechea muzicală nu stau chiar prost. Pornind de aici, s-ar putea crede că am șanse reale să vorbesc într-o zi limba maghiară. Și totuși, am un imens dezavantaj.

M-am născut în sud, iar în arborele meu genealogic sunt adânci rădăcini balcanice, ceea ce mă face să fiu ușor precipitată, să vreau să fac totul repede și bine și să vorbesc corect și rapid atunci când îmi transmit mesajele. Or, limba maghiară te obligă la calm și răbdare. Îți solicită acel gen de răbdare cu care se cântă o muzică duioasă, lină, cu urcușuri și coborâșuri fine, abia sesizabile, ca în imnurile religioase. Nu regăsești nimic din zvâcul balcanic în această limbă.



După 14 ani de viață în București, în mijlocul unei lumi care se rotește fără șanse de scăpare într-un amețitor vârtej, e foarte greu, vorba aia, să șezi blând. Habar n-am cât de grea sau de ușoară este, de fapt, limba maghiară, însă un lucru mi-e clar: dacă nu ridic piciorul de pe accelerație și nu îmi programez creierul să reducă viteza, nu voi putea vorbi veci o limbă atât de lină.

Iar calea către acest obiectiv este limba însăși pe care, chinuindu-mă să o învăț, o voi folosi ca antidot la agitație și grabă. Altfel spus, descoperind limba maghiară, am descoperit poate cea mai eficientă terapie de calmare.

Sper că va funcționa și că nu voi adormi ascultând vocea caldă a profei mele care pronunță răbdător și lin cuvinte fără de înțeles pentru creierul meu zdruncinat.





Sus