Joi, 21 Septembrie 2017
Joi, 21 Septembrie 2017


Kontakt / Țara fațadelor bine făcute

Țara fațadelor bine făcute

Acum 10 ani, când lucram în presa scrisă, în fiecare toamnă eram nevoit să scriu despre școli care nu au avut autorizări sanitare și nu aveau dreptul să primească copii în clădire. După câteva zile această problemă a dispărut ca un miracol din preocupărilor mele, deorece știam din experiență, că aceste școli o să funcționeze mai departe cu condițiile improprii, că „n-avem ce să facem”. Astfel aveam pregătit în fiecare toamnă un „articol standard” cu puncte-puncte, unde schimbam doar numărul școlilor fără autorizare sanitară și numele inspectorului care „declara”.

Apoi am învățat, că în România fațada contează, nu conținutul.

S-au pus niște ligheane, au scos câteva găini din curte, și, nah, „mere și așa”, dară „n-avem ce să facem”. Cam așa s-a înțeles atunci „autorizarea sanitară”. Un balast de care trebuie să scapi, iar cei care controlează sunt niște persoane care trebuie fentate, păcălite.

Cam așa este și acum, în 2015. Multe-multe școli funcționează ori fără aviz sanitar, ori cu autorizare obșinută prin șantaj sentimental.



Asta va merge până ce va veni o epidemie cu victime, cu televiziuni și presă „halucinanto-șocantă” care va cere gălăgios tragerea la răspundere al lui bade Goriță și tanti Ileana, dară datorită lor – oamenii de servici – s-a creat această situație, și nu a statului dezinteresat de tot ce nu face parte din fațadă.

Toți știam că aceste școli nu au autorizație sanitară, dar am tras din umeri. Dacă statul nu se interesează de problemele care stau la baza acestor situații periculoase pentru toți care stau în școală, elevi și profesori, de ce să-mi fac eu griji? – ne întrebam noi, dascălii navetiști în autogările orășelelor post-socialiste, unde niciodată nici un autobus nu a pornit la ora stabilită, întârzierile fiind mai mult ca normale. Dar cu asta m-am obișnuit. (Vedeți, am învățat cu timpul, că în România fațada contează, nu conținutul.)

În perioada mea de „jurnalist de teren” – peste câțiva ani – am recidivat, ducând lupte interminabile cu autogările, unde te simțeai ca într-un film al lui Mircea Daneliuc din anii 80: gherete de badog, cămăruțe de „informare”, garduri peste garduri între firmele de transport, un megafon cerut împrumut parcă din Hotelul de lux al lui Pița, fără glas, fără o sursă de apă, cu bodega de plăcintă lângă panoul de informație, care „informează” în primul rând despre firma care te va duce și după aceea despre localitatea unde vrei să mergi.



Biletul „rezervai” la șoferi care cu o mână conduceau autobuzul supraaglomerat, iar cu cealalaltă „te rezerva”. Dacă te interesai la o gheretă de autogară despre un autobuz anume, erai certat că nu poți citi pe „frontispiciu” că te găsești la firma „Ghibolu SA” ? Care duce oameni numai la Becălești? Și de unde să știe care firmă merge la Cluj?

Eventual prindeai un șofer mai bine dispus, care te- ajutat cu informații despre firma „Salamul SC” sau „Moaștele Co.” care „s-ar putea să aibă mașină la Cluj”.

Cu timpul m-am liniștit de tot.

Am reînvățat , că în România fațada contează, nu conținutul. Toți știm că în aceste autogări pierdute în anii 70-80 oricând ne putem infecta, oricând putem pierde în harababura generalizată ultimul autobuz, fiind siliți de înprejurări ca să – ferească Dzeu. – să așteptăm dimineața în cămăruța mirositoare de urină. Fără sursă liberă de apă... Cu copii, cu bătrâni e sinucidere totală...

Desigur aceste stări catastrofale vor dăinui mai departe, deoarece toată lumea tace, „nu se bagă”...

Până ce primul incendiu și copii infectați de gunoaie nu vor atrage atenția televiziunilor, care vor bate în masă că vor capul răutăților, adică pe bade Andreuț și lele Mărie, cei care mătură pe aici noaptea, dară ei sunt de vină și nu statul, care este dezinteresat în toate afacerile care nu au de a face cu fațada lucrurilor.



În ultimile luni soarta așa a vrut ca să am contacte cu Căile Ferate Române. Cândva CFR-ul era o instituție care se ocupa cu transportul oamenilor de la un punct la altul, în vagoane aerisite, în sighuranță, cu precizie de invidiat, conform Mersului trenurilor, oferind posibilitatea de a cumpăra bilet în avans la Agenția de voiaj CFR.

În vara asta am învățat iarăși ceva despre fațade și adevăruri. Deși CFR își face reclamă serioasă pentru a atrage clienți, în realitate nici Mersul trenurilor nu este capabil să-l respecte. Ba mai mult, cei de la Agenția de voiaj te informează senin că nu are rost să-ți faci proiecte pe baza Mersului trenurilor, deoarece o întârziere de 30 de minute „oricând poate să apară”, că „nu se știe...”. Deci ori tren direct, ori – mare atenție la cele scrise în Mers.

Așa am pățit vara asta la Sfântu Gheorghe, unde am luat bilete la Agenția de voiaj,cu ozi înainte – ca și orice cetățean responsabil – ca să fiu apoi certat la ghișeul de la gară, că de ce nu m-am informat prima dată la gară, că iată, trenul care venea de la 50 de km are o întârziere de 30 minute, și astfel nu am cum să prind în Brașov legătura spre Cluj... Desigur, nu se știe de ce întîrzie trenul care vine de la 50 km... jumătate de oră? Dacă o ciurdă întreagă ar fi staționat pe șine lingând fierul, tot scăpai de ei în 5 minute...

Aaa, că eu ce să fac acum în situația asta cu biletele cumpărate? Stau 18 ore în sala de așteptare, cu nervii în stomac, că oare biletul de la agentia Sfântu Gheorghe cum va fi transcrisă în Brașov? Și ce fac, dacă nu va fi valabil, cine îmi va da împrumut bani pentru aceste cheltuieli în plus? Dacă stau lucrurile așa, că nici Mersul, nici Agenția nu mai funcționează, nu ar trebui atenționată lumea din timp?

Călători stresați, caniculă, nervi... Viitorul sună în nesiguranță continuă: dacă iarăși trebuie să mă lupt cu conductorul să repare clima sau să deschidă geamurile, că cei cu copii mici nu rezistă la căldura infernală?

Desigur aceste stări catastrofale vor dăinui mai departe, deoarece toată lumea tace, „nu se bagă”...
Până ce primul grup de copii vor pierde ultimul tren datorită iresponsabilității acelora care nu sunt capabili să gestioneze circulația unui tren pe două șine, calculând cât are de mers dintr- un punct în altul.

Până nu pățim cu geamurile și clima defecte – rămâne numai neplăcerea și profunda antipatie față de tot ce aparține de această instituție a Căilor Ferate Române.

De exemplu aceste locuri, pe care le vedeți în imaginile de mai jos, fotografiate pretutindeni în țară.




                                                             IIustrație - wikipedia

Iar dacă se va întâmpla ceva grav, lumea se va preface, că nu știe de aceste întârzieri antologice, și împreună cu presa vor cere cu voce tare demisia... oamenilor de servici și a băiatului care aduce suc la mecanic pentru 1 RON bacșiș, dară ei sunt de vină pentru această discrepanță uluitoare dintre reclama CFR și realitate și nu statul, care este dezinteresat în toate afacerile care nu au de a face cu fațada lucrurilor.

Deci oameni buni, să tăcem mai departe, că e mai comod? Mai rău să nu fie în țara fațadelor bine făcute?













Sus