Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt / Gesturi ca și leacuri la boli incurabile

Gesturi ca și leacuri la boli incurabile

Am în mână o scrisoare oficială de la primărie, semnată de viceprimărița Horváth Anna, scrisă în limba maghiară – de fapt o înștiințare despre faptul că proiectul Corbii Albi a fost foarte bine primit de comisiile de specialitate.

Scrisoarea nu este de azi și totuși o am pe masă, din două motive. În primul rând o folosesc în dialogurile mele mai aprinse cu acei maghiari care susțin că în România nimic nu se schimbă și că folosirea limbii maghiare în comunicația oficială este din start sortită eșecului. Într-adevăr, nu este mare lucru această înștiințare în limba maghiară. Este mai mult un gest, decât o informare oficială, deorece rezultatul acestor concursuri se găsesc pe paginile oficiale ale comisiilor.

Dar gesturile contează mult.



                                      Despre gesturi. Anna Horváth în ie...

Al doilea motiv este legat de confortul meu identitar. Știind că am o viceprimăriță maghiară, am un sentiment de siguranță ce mă îndeamnă să nu pun în sertar nenumăratele proiecte ale asociației noastre, cu gândul la „vremuri mai bune”, ci să le recitesc, să le reactualizez și să le prezint primăriei, cerându-i audiență. Într-un mediu interetnic, sunt nenumărate probleme cu specific unguresc, care pot fi corect înțelese și evaluate numai de o persoană de naționalitate maghiară.

Astfel de gesturi am văzut în Transcarpatia (Slatina, Aknaszlatina, Solotvino), unde primarul este român, viceprimarul maghiar și secretara ucraineancă. În zilele cât Corbii Albi realizau reportaje în acest orășel, am avut ocazia să mă conving cu ochii mei, cum trimitea prietenește primarul român pe maghiarii de pe holul primăriei la „vicele vostru”, cu ideea simplă, că ei se vor înțelege mai bine pe limba lor, în problemele lor. Gestul primarului este unul normal, iar această normalitate a conviețuirii se observă și pe frontispiciul primăriei, unde alături de drapelul ucrainienilor flutură și steagul românilor și al maghiarilor.



                                      Gesturi. Primăria din Solotvino, Transcarpatia (Ucraina)

Cu aceste gânduri mă apuc acum să scriu unei asociații interetnice din Europa despre importanța proiectului Sfântu Gheorghe Capitală Culturală Europeană 2021, un proiect la care – cel puțin la lansare – s-au arătat mai mult ca interesați maghiarii și românii monoritari din zonă.

Nu știu cum să formulez scrisoarea, ca să nu fiu lipsit de obiectivitate. Nu știu cum să întroduc în scrisoare dezamăgirea mea profundă față de gestionarea conflictului iscat cu ocazia comemorării instalării administrației românești după retragerea armatei maghiare în vara anului 1944. Și când vorbesc de dezamăgire, mă refer la ambele părți.

Lupta oarbă pentru a demonstra „cine e stăpânul” poate că este ceva obișnuit pentru noi aici în România, dar nu are nimic de a face cu acea toleranță și mai ales conlucrare exemplară interetnică, cu care Sfântu Gheorghe ar vrea să câștige acest proiect, care i-ar aduce sute de mii de euro și o posibilitate de a ieși de pe o zi pe alta de pe o hartă alb-negru a culturii de toate felurile într-una color.
Începeam cu importanța gesturilor.

Ce gest nobil ar fi de exemplu dacă primăria din Sfântu Gheorghe ar oferi românilor care sunt minoritari în zonă un post de viceprimar! Acest gest ar fi, poate, mai mult decât nobil – noblesse oblige – ba chiar pragmatic, din două motive. În primul rând cu acest gest secuii i-ar putea ajuta pe acei maghiari care trăiesc în localități unde ponderea lor este importantă dar matematica politică nu prea le permite să aibă un viceprimar.

Ei sunt obligați să apeleze la legile nescrise, cum că în Transilvania de obicei se alege un viceprimar maghiar în localitățile cu populație mixtă. Însă legea nescrisă... este lege nescrisă, o poți interpreta cum vrei. Având însă precedentul de la primăria din Sfântu Gheorghe, consilierii sau conducătorii comunităților maghiare ar putea să argumenteze cererea lor și din acest punct de vedere, deschizând totodată altă perspectivă a conviețuirii: cea bazată pe gesturi umane.



Al doilea câștig al existenței unui viceprimar român la Sfântu Gheorghe ar însemna posibilitatea transferării problemelor specifice românești de la „primăria maghiară” la acest viceprimar. Ar dispărea problema prezențelor la diferite sărbători specifice românești, ar dispărea problemele de genul „turla”, care – iată – fiind gestionat mai mult decât defectuos, a doborât la pământ primul megaproiect a regiunii – un proiect care este de o sută de ori mai important decât lupta oarbă de genul „arătăm noi cine-i stăpânul”.

Să nu uităm: în regiuni multietnice gesturile pot fi singurele leacuri la boli care par incurabile de o sută de ani.




Sus