Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Kontakt / Un raport SUA și presa a două țări – Ungaria și România

Un raport SUA și presa a două țări – Ungaria și România

În Ungaria ai treabă ușoară dacă vrei să te informezi despre evenimentele din Bazinul Carpatic. Cotidienele de dreapta (Magyar Nemzet, Magyar Hírlap) concurează în știri și reportaje din capitală, prezentând sistematic știri din Transilvania și toate țările în care trăiesc maghiari. Ceea ce nu ai găsit în presa de dreapta, o găsești în cea de stânga, printre altele în titratul cotidian de stânga, Népszabadság, care având corespondent în Transilvania, oferă știrile din această regiune cu o viteză apreciabilă.

Dacă nici din presa de dreapta respectiv stânga nu ai primit informații indestulătoare despre un eveniment sau fenomen de care te interesezi, poți să treci la presa liberală, la Népszava, care fiind și mai critic la adresa guvernului Fidesz, nu scapă nici o nuanță negativă a unui eveniment care se leagă de guvern. În afară de aceste cotidiene bine conturate din punct de vedere a viziunii politice, pentru a te adânci în tematici original prezentate ai la dispoziție faimoasele portaluri liberale 444.hu, vs.hu, cink.hu și mai nou portalul de dreapta 888.hu.

În Ungaria nu ai cum să rămâi neinformat sau unilateral informat. Presa își face datoria, criticând fără milă orice abatere de la lege. Ferească Dumnezeu ca în Ungaria să te prindă presa cu o ilegalitate la nivel de guvern. O lege aplicată defectuos sau – horribile dictu – o lege neaplicată, scoate oamenii în stradă. Politicienii care nu respectă legea – sau asistă la ilegalități – sunt hăituiți de presă, cotidianul de resort face caricaturi ucigătoare, urmărind personajele politice – sau unele evenimente/fenomene – săptămâni, luni, ani.

În România treburile stau altfel. La noi nu există diferență majoră dintre atitudinile cotidienelor de stânga, dreapta sau liberal. La capitolul antimaghiar excelează toate părțile.Articolele referitoare la tematici maghiare ori sunt scrise de colegi maghiari care publică în presa românească, ori sunt scrise la un nivel infantil, cu confuzii de fond și nume ungurești scrise alandala – cu sau fără accente, sugerând astfel că limba maghiară nu merită respect. Însă majoritatea articolelor apărute pe tematici maghiare sunt superficiale, subiective, otrăvitoare, lăsând în maghiari un gust amar – și o neîncredere crescândă în obiectivitatea presei.



La începutul anului am fost rugat să scriu un articol despre „image-ul maghiarilor în presa românească”, și m-am chinuit enorm, să găsesc ceva pozitiv despre maghiari în zeci de articole.

La început mă miram cum de un cotidian liberal popularizează sistematic mesaje (bloguri) șovine, însă mi-am dat seama că în România nu există stânga, dreapta sau liberal – toate sunt cam la fel.

Știri senzaționale, pânda la ușa penitenciarului, norma făcută la „problemele ungurești” (șocant, cutremurător, terifiant, alarmant, incendiar). Despre maghiari eventual ceva gastronomie, povești, mici reportaje colorate despre tematici de cultură generală... Atât.

Această uniformizare în sine nu ar fi gravă, deoarece fiecare țară își formează cu timpul o presă care o reprezintă și o caracterizează.

Problema e alta. Prin această comercializare a presei dispare încet cu încetul informația ca atare, și apar situații grave de subinformare generalizată, din ceea ce pot profita grupuri de interese, chiar și unele care nu vor neapărat binele țării. Cu alte cuvinte: cu tembelizarea maselor, acestea devin încetul cu încetul vulnerabile, dezinformate, ușor manipulabile.

În aceste zile mi s-a cerut să scriu o sinteză despre reacția generală a presei românești în cazul conflictelor interetnice din ultima vreme în Ținutul Secuiesc.

Iată câteva aspecte.

Despre amendarea acelor secui care cântau la Sfântu Gheorghe imnul maghiarilor și care au fost amendați de prefect pentru asta cu 5000 RON am găsit 36 de articole (presă scrisă, presă on-line, tv, radio). Însă știrea conform căruia acest prefect a pierdut procesul cu grupul de maghiari, devenind astfel ținta bancurilor din Ținutul Secuiesc a apărut numai 2 articole (serioase).



              Proces câștigat de civili: imnul maghiarilor se poate cânta fără să fi amendat

Deci când trebuie făcută „norma antimaghiară” presa excelează, iar când trebuie prezentat finalitatea cazului, știrea pierde din importanța. Astfel oamenii rămân cu ideea, că maghiarii au cântat imnul lor în condiții ilegale, și prefectul care i-a amendat este un erou, care luptă din greu împotriva netrebnicilor secui/unguri.

Cazul ambulanței cu inscripție bilingvă din Odorheiul Secuiesc este asemănătoare. Știrea „șocantă” a fost prezentată mai ales la televizor (dezbateri lungi, unele în direct) iar presa scrisă a participat la huiduială prin 19 articole. Atunci însă, când prefectul a ținut conferința de presă în care a recunoscut că inscripția bilingvă era legală – abia s-a dat știrea.

Un singur articol am găsit (în limba română) care încerca să atragă atenția asupra fenomenului „aruncării cu noroi” – un fenomen ceea ce începe să devină viral în presa română. În aceste circumstanțe miile de oameni care s-au uitat la „incendiarele” știri, în care ungurii furau Transilvania cu o ambulanță, au rămas cu ideea, că presa este o instituție eroică, care iată, „dă peste botul ungurilor”.

Sunt însă cazuri și mai grave. În unele situații nu reușești să găsești nici esența știrii, pe care o citești. Așa se întâmplă cu Raportul Departamentul de Stat American despre realitățile retrocedărilor în România.



Biblioteca Batthyaneum afost înființată în  1798 din inițiativa episcopului romano-catolic al Transilvaniei Batthyány Ignác. Pentru retrocedarea sa e nevoie de ajutorul lumii libere.
 
Cum se procedează la noi? Din raport sunt citate câteva rânduri de o agenție de știri, apoi celelalte organe le copiază, având însă grijă să mai schimbe ceva, ca să nu fie învinuiți de plagiat ordinar. Așa a ajuns Raportul Departamentul de Stat American o tematică ambiguă, în care nu se prea știe că cine sunt învinuiții și cine sunt victimele.

Neavând altă soluție, m-am predat. Am închis toate „ziarele românești”, și am cerut ajutorul „străinilor”, să obțin informații despre noi, despre România. Era un lucru stupid: străinii știu mai bine, ce se intâmplă în țară... La urma urmei cu ajutorul portalurilor liberale din Ungaria am ajuns la sursă. Bănuiala mea s-a confirmat.



Și cazul Batthyaneum din Alba Iulia și colegiul Mikó din Sfântu Gheorghe – două cazuri care otrăvesc relațiile româno-maghiare în România – sunt pomenite în raport.

„The government continued to refuse to return to the Hungarian Roman Catholic Church a building housing the Batthyaneum Library and an astronomical institute, despite a 16-year-old government emergency order restituting the building and a 2012 ruling by the European Court of Human Rights (ECHR) ordering the government to remedy the situation.

On November 26, the Ploiesti Court of Appeal ruled to renationalize a school previously restituted to the Hungarian Reformed Church in 2002, and sentenced three members of the restitution commission to three-year suspended sentences for aggravated abuse of office against the public interest. The ruling stated the school had not belonged to the Reformed Church, despite Communist confiscation documents citing the church as the owner.”



Colegiul Székely Mikó. O instituție retrocedată apoi renaționalizată. Toate forumurile europene – inclusiv Vaticanul – au fost înștiințate de această renaționalizare, caz unic în Europa liberă.

Deci cam așa vede „aliatul” României situația retrocedărilor. De menționat: foarte interesante problemele greco-catolicilor și atitudinea BOR – în prisma raportului. Merită citit… și pus întrebarea: oare din acest raport câte zeci de reportaje și anchete s-ar fi născut în Ungaria, dacă raportul s-ar fi referit la această țară? http://www.state.gov/j/drl/rls/irf/religiousfreedom/index.htm#wrapper

“Local authorities continued to refuse to enforce final court rulings providing restitution to the Greek Catholic Church of churches in Casva and Lupsa. Local authorities also failed to enforce court rulings restoring land to the Greek Catholic Church in Valcau de Jos, Sapanta, Poieni, Morlaca, Bologa, Salonta, and other localities.”

Ce scandal ar fi în Ungaria dacă ar citi jurnaliștii maghiari un asemena raport referitor la țara lor! Alertă generală publicistică! Meetinguri, cerere de demisii, pancarde, lanț viu… presă dezlănțuită… Opt localități amintite înseamnă opt anchete... Opt reportaje, opt investigații...

Și acum mă întreb. Ce rost are ascunderea adevărului în România? Crede oare cineva cu adevărat, că eternele manipulări nu vor fi observate niciodată? Odată merge, de două-trei ori, patru… cinci… dar adevărul odată tot iese la iveală.

Am un coleg român, care mi-a dat următorul răspuns legat de această ciudată atitudine a presei din România: „Într-o societate care vrea să trăiască în beznă ar fi un păcat de neiertat să aprinzi lumină.”

Nu sunt de acord cu această observație pesimistă – dar mă pune pe gânduri.




Sus