Duminică, 16 Iunie 2019
Duminică, 16 Iunie 2019


Kontakt / Școala din Cluj între 1615 și 1660 – fără placă memorială

Școala din Cluj între 1615 și 1660 – fără placă memorială

Vis-a-vis de parohia romano catolică din Mănăștur se află o clădire care, spre mijlocul secolului XVII, ocupa un loc aparte din sistemul educațional transilvănean, făcând parte din complexul școlar al iezuiților.



Iezuiții și-au fondat prima școală din Cluj pe Calvaria în 1579, la chemarea principelui István Báthory. Doi ani mai târziu școala se muta în interiorul orașului, primind totodată rangul de universitate (prima de pe teritoriul Transilvaniei și a României de azi). Din păcate însă iezuiții au intrat în conflict cu locuitorii (unitarieni la data aceea) Clujului, astfel ei au fost alungați în repetate rânduri, activitatea educațională fiind grav perturbată (se presupune că instituția din Cluj din păcate nu a reușit să emită nici măcar o diplomă de nivel universitar).

În 1615 principele Gábor Bethlen, tolerant în probleme religioase, potrivit principiului numerus clausus oferă biserica de pe Calvaria catolicilor și permite reînființarea școlii iezuite. Catolicii însă nu primesc clădirea fostei abații, aflată în acel moment în ruine, astfel, pentru a suplini aceste lipsuri, în 1621 Borbála Galambfalvi Szentpáli a donat prin testament casa din apropiere în care locuia.

Aceasta este la început locuința lui Márton Fejérdi care, din 1618 este conducătorul spiritual pentru catolici, în lipsa unui episcop – vicar, apoi este dat în folosința iezuiților, până la ocuparea orașului Oradea de către turci (moment în care clădirile aflate în afara zidurilor clujene au devenit nesigure) aici funcționând convictul (locul în care locuiau elevii) nobiliar, lângă care se află școala propriu zisă.
Pentru a facilita activitatea școlii, István Somkereki Erdélyi, nobilul catolic generos care a contribuit la restaurarea bisericii din Cluj-Mănăștur, donează ordinului 4 sate: Jucu, Săcel, Căianu Mic și Căianu Mare.



Situația complexului de clădiri la mijlocul secolului XVII este cunoscută din descrierea lui István Milley. Potrivit lui, clădirea, ai cărei fațadă principală privea spre Vest, avea în secolul XVI zece camere. La etaj se aflau 2 camere ale călugărilor iezuiți care țineau predici la Cluj-Mănăștur, tot aici găsindu-se două încăperi de vară, pentru preoții și călugării musafiri și două camere pentru oaspeții de rang înalt, coridorul fiind din lemn.

La parter, lângă scări, se găsea cantina cu o dimensiune de șase ori patru metri, în care învățau totodată cei din convict (noaptea aici dormea al treilea profesor) și dormitorul unde paturile stăteau supraetajate, fiind create 4-5 nivele. Din dormitor conducea o ușă spre bibliotecă și spre o cămară cu rol de arhivă. O altă încăpere a fost camera comună a celor doi profesori. Lângă cantină, de pe coridor, se deschidea bucătăria, brutăria, apoi camera supervizorului și camera cu provizii, sub bibliotecă și dormitor aflându-se o pivniță care astăzi este închisă.



Capela (actualmente greco-catolică) este construcție ulterioară, la fel ca și coridorul din partea de vest, în locul lui fiind unul de lemn.

După ce clădirea s-a dovedit neîncăpătoare, odată cu creșterea numărului de elevi, iezuiții au cumpărat și terenurile din jur pentru a construi anexe. Astfel la Est de clădire aveau fabrica de bere, depozitul de grâne, camera elevilor bolnavi, capela din cărămidă, în spatele acestor clădirii fiind o grădină, spre abație găsindu-se și alte anexe gospodărești.

Spre Sud de acest complex se afla un pârâu, deasupra ei găsindu-se o livadă.Vis a vis se găsea clădirea școlii propriu zise iar elevii mai săraci, mai ales secuii, locuiau într-o casă din curtea acesteia construită din donații nobiliare – seminarul celor săraci. Astfel existau 2 cămine: unul pentru nobili celălalt pentru oamenii de rând.



Privilegiul de a locui în convict se plătea scump. La mijlocul secolului XVII se achitau 25 de florini, pe deasupra se aduceau 7-8 găleți de vin, 6 cvartale de grâu, 6 cașuri, 1 slănină sau un purcel gras, 6 miei, 1 pint (1,6 litri) de unt în fiecare an.

În 1660, după ce Oradea a fost ocupată de către turci, datorită pericolului unui posibil atac, iezuiților li se permite să se mute la Cluj, șederea lor devenind legală în oraș începând cu anul 1665, ei cerând chiar să poată înființa o biserică în interior.

După această dată clădirea din Cluj-Mănăștur devine plebanie și loc de recreație pentru elevii școlii din Cluj. Din păcate în acest loc unde se forma elita catolică (și nu numai) a Transilvaniei nu există nici măcar o placă memorială.

Oare când vom suplini aceste lipsuri?




Sus