Vineri, 22 Septembrie 2017
Vineri, 22 Septembrie 2017


Kontakt / Scandalos, legal simplu, legal compus

Scandalos, legal simplu, legal compus

Atmosfera antimaghiară din România – moștenită din perioada național-comunistă – se simte tot mai accentuat în lumea sportului din această țară. Nu este prima dată când scriu despre articole sportive care sunt îmbibate de șovinism mascat. Știm cu toții că sportul ar trebui să fie sport, articolele pe teme sportive ar trebui să se refere la meciuri, la scor, la desfășurarea partidei, la reacții după meci.

Desigur, câteva rânduri trebuie scrise și despre spectatori (pentru care joacă sportivii în teren) – câți au fost prezenți, ce le-a plăcut, ce au fluierat, când au plecat, ce au scandat, când au cerut demisia antrenorului etc.

În România, toate meciurile care au vreo legătură cu maghiarii primesc o greutate nefirească. CFR Cluj, patronat cândva de Pászkány Árpád, a fost numită „echipa ungurilor” (a „românilor” fiind U Cluj).

La orice eveniment sportiv desfășurat într-o localitate majoritar maghiară, presa sportivă intră în „alertă”, căutând febril ceva „șocant”, „incredibil” sau „scandalos”.

Așa s-a întâmplat și la un meci de fotbal din Divizia C, unde FC Csíkszereda a jucat cu Iernut, la începutul meciului – horribile dictu – cântându-se imnul secuilor.

 

Arbitrul, respectiv observatorul au dat din colț în colț cînd au fost puși să dea explicații." (vezi articolul AICI)

În articolul atașat, nu se poate citi cam nimic despre meciul în sine – deși simpaticul Illyés Róbert ar fi meritat un scurt interviu –, însă se poate citi mult despre aspectele istorico-literare ale imnul secuilor (tradus integral) și despre „Arbitrul, respectiv observatorul au dat din colț în colț cînd au fost puși să dea explicații".

În Ținutul Secuiesc este ușor de găsit ceva „halucinant”. Secuii cântă la toate meciurile din Ținutul Secuiesc imnul secuilor, din 1989 încoace „oficial” (înainte de ’89 se cânta neoficial). Nu este nimic nou în acest gest și nu este nimic ieșit din comun. Nu se îndreaptă împotriva nimănui, se cântă pentru a-ți susține echipa. Așa cum au toate echipele imnuri, așa au și secuii. Ei cântă imnul lor. La ei susținerea este colectivă: toți secuii susțin echipele secuiești prin cântarea imnului lor.

În România, presa fiind foarte „selectivă” când e vorba de știri, menționez că Tribunalul din Covasna a dat o sentință definitivă: imnurile statelor UE pot fi cântate în România fără să fii amendat cu 5000 de RON, cum s-a întâmplat în Sfântu Gheorghe. Deci imnul maghiarilor poate fi cântat super-oficial oriunde, chiar și în stadion – ca să mă exprim mai plastic, pe înțelesul tuturor.



Nu de parcă până acum nu s-ar fi cântat oficial acest imn-rugăciune peste tot în regiunile locuite (încă) de maghiari (din 1989 încoace la noi, la romano-catolici, cântăm imnul cam la fiecare slujbă). Până acum s-a cântat oficial, de acum încolo se va cânta... super-oficial.

În România – după cum vedem – sunt două viteze ale legalității: legal simplu și legal compus.

Imnul secuilor a fost scris în 1921 (autori Csanády György și Mihalik Kálmán) nu cu scopul de a deveni un imn, ci ca un cântec amar al acelor tineri secui care, după instaurarea administrației românești, erau siliți să-și părăsească locurile natale. Popularitatea cântecului a crescut proporțional cu ostilitatea antimaghiară a noii administrații, devenind colocvial imnul secuilor.

Actualmente, maghiarii au trei cântece care sunt oficial sau colocvial imnuri: Hymnus-ul lui Kölcsey Ferenc fiind și imnul Ungariei de azi; Szózat-ul lui Vörösmarty (cu acele rânduri catartice referitoare la jurământul solemn de a nu-ți părăsi plaiul natal și să fii înmormântat în patria ta) și acest imn al secuilor.

Desigur, se poate pune întrebarea – mai ales în România, unde tot ce e în legătură cu maghiarii înseamnă „alertă” pentru politicieni, patrioți de meserie și ziariști superficiali –, dacă imnul secuilor este „oficial” sau nu este oficial? E legal simplu sau legal compus?

Sau cum este: oficial-colocvial sau colocvial-oficial.

Nu sunt convins însă că, în timp scurt, acești „secui rebeli periculoși” – pe care îi vedem și în poză – nu vor fi amendați cu 5000 de lei de vreun prefect. Va urma un nou proces, după aceea altul, până se va înțelege că demnitatea unei națiuni nu se discută, ci se afirmă (cum zicea memorandistul Ioan Rațiu: „Existența unui popor însă nu se discută, ci se afirmă”).

Cu cât te opui mai mult afirmării unei națiuni, cu atât mai multă rezistență vei stârni.

Desigur se pune acum întrebarea: ce să facă secuiul care vrea să fie super-hiper legal pe un stadion unde joacă o echipă a sa? Eu le-aș propune acestora – până când imnul lor va evolua de la legal simplu la legal compus – să cânte imnul maghiarilor, acesta din urmă fiind și legal simplu, și legal compus.

Adică legal în toate felurile.








Sus