Luni, 17 Iunie 2019
Luni, 17 Iunie 2019


Kontakt / Șugaș Race – un concurs făcut să apropie

Șugaș Race – un concurs făcut să apropie

Șugaș Race. Un concurs făcut să apropie. Un concurs pentru oameni. O competiție făcută să „taie-n ceață”.

Anii au trecut de când renunțarea la fumat m-a împins și mai mult către sport, către natură. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când în România, mai mult sau mai puțin oficial, o nouă viziune asupra omului, sportului și naturii a apărut. Nu mai există weekenduri în care să nu existe diferite competiții organizate, fie că-ți place alergarea, escalada, schiul de tură, bicicleta, caiacul sau oricare alt sport pe care-l poți practica în natură. Dacă acum 10 ani astfel de competiții adunau la start maxim 50 de oameni, astăzi există competiții care adună și 1000 de participanți.



Dacă acum 10 ani erai privit ca un ciudat sau chiar ca un nebun care aleargă sau pedalează zeci de kilometri prin munți îmbrăcat cu niște colanți strâmți, astăzi deja comunitățiile locale participă activ la organizarea și susținerea evenimentelor. Semn bun, lucrurile evoluează, oamenii devin tot mai implicați și cel mai important, o nouă viziune asupra sănătății, a frumosului și a unui mediu curat e tot mai prezentă.

În acest context a apărut și Șugaș Race, un frumos concurs de alergare montană și mountain bike desfășurat, nu întâmplător, în weekendul în care pădurea covăsneană are cel mai frumos colorit. Adică toamna-n octombrie, când natura se transformă.



Și acest concursul, mai mult un eveniment al mișcării și al prieteniei, mai are o calitate. Multiculturalitatea lui, care sparge bariere. Etnice, comunicaționale, de steaguri sau religie. Aici limba sau naționalitatea contează mai puțin, pasiunea e cea care unește, lărgește orizonturi și indirect, schimbă mentalități.

Oamenii uniți de aceeași pasiune vin cu o deschidere extraordinară către ceilalți, prejudecățile pier, scepticismul dispare și rămâne bucuria. Bucuria de a face sport, de a cunoaște locuri și oameni noi, de a schimba experiențe, de a doborî recorduri, și multe altele.

Motivația participanților nu o cunosc decât în termeni generali, căci motorul personal al fiecăruia e mișcat de alte și alte idealuri. Dar sportul în sine are această virtute de a uni oameni, indiferent de limba lor. Iar dacă oamenii interacționează, atunci ei schimbă experiențe, ei comunică și deci se cunosc. Iar cunoașterea celuilalt, înseamnă înțelegere.Înseamnă adevărata multiculturalitate. Înseamnă respect și idealuri comune.



Revenind la evenimentul nostru, acesta își propune să popularizeze cât mai mult aceste frumoase și grele discipline sportive. Dacă ți se pare greu să alergi un maraton de plat într-un oraș, imaginează-ți cum e să alergi un maraton montan? Păduri nesfârșite, poteci multicolore, izvoare reci și cristaline, urcări abrupte și coborâri adesea printre stânci și rădăcini, soare, ceață, vânt, ninsoare...dar și prieteni, camaraderie, spirit de luptă, povești în jurul focului, cântece de chitară.

Acel sentiment că ești parte din natură, că te poți mișca și bucura de fiecare capriciu al ei, acel sentiment de pace și victorie după o cursă grea...sunt trăiri greu de explicat pentru cineva nefamiliarizat. Asta își propune și evenimentul nostru, practic 2 zile între prieteni concurând alături de ei în mijlocul naturii, cunoscându-ne poveștile și experiențele.

Anul acesta, pentru ca toată zona să câștige, traseele de concurs vor lega sate-stațiuni cu izvoare de apă minerală. Fiind principala bogăție a zonei, cu domeniu larg de aplicabilitate inclusiv în sport, educație fizică și turism balnear credem că e important ca oamenii să ne cunoască locurile. Astfel Șugaș Băi (Sugásfürdő), Vâlcele Băi (Előpatak), Belin Băi (Bölöni fürdő) și Malnaș Băi (Málnásfürdő) vor fi unite între ele într-un singur concurs, sub diferite trasee.



Experiența voluntariatului este și ea în atenție. Oricine își dorește să se implice în organizarea unui asemena eveniment e bine-venit să o facă. Dacă acum 10 ani să fi voluntar era similar cu „a munci gratis pentru alți), astăzi există deja un cadru reglementat prin care voluntariatul este recunoscut ca experiență profesională, atestată prin documente.

Fie că-ți place să gătești, să amenajezi și să cureți traseul, să te-ocupi de chestiuni „administrative”, să acorzi primul ajutor sau pur și simplu să faci galerie concurenților, poți încerca la noi experiența voluntariatului. Vei primi în plus cazare și masă, training de la voluntari cu experiență și multă voie bună.

Una peste alta, așteptăm mai bine de 300 de participanți în cele 2 zile de concurs, așteptăm vremea bună cu care ne-am obișnuit deja, deliciosul gulyás secuiesc, așteptăm voie bună și deschidere!

Mai multe detalii pe www.sugas-race.covalpin.ro





Sus