Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt / Un muzeu rulant cu aburi: Mocănița Transilvaniei

Un muzeu rulant cu aburi: Mocănița Transilvaniei

Unul dintre evenimentele catartice din perioada mea „tânăr-hoinărească” se leagă de o „mocăniță”. Nu este vorba de ceva feminin, ci despre un tren cu linie îngustă, care mergea pe malul Arieșului, transportând persoane și marfă. Acest trenuleț cu „vagoane mixte” urmărea molcom Arieșul lăsând, ba chiar obligând călătorul să se dizolve în peisaj. Aveam 16 ani la prima mea călătorie cu mocănița de pe Arieș. Ne-am urcat la Câmpeni, am dat câțiva lei la ceferist să ne „ascundă” într-un vagon de marfă, care la urma urmei ne-a fost „cameră de hotel” aproape o zi întreagă, deoarece trenulețul nostru nu era chiar așa de candid, cum credeam noi, ci transformându-se într-un mărfar bărbătesc s-a oprit peste tot, „hrănindu-se” cu noi bușteni și vagoane noi. Aproape 24 de ore „ne-a costat” acest drum... Și primul pachet de Mărășești – începutul erei mele fumătoare.

Totuși, dragostea mea față de mocănițe în general nu se leagă de această zi (noapte) de prim contact, ci de o călătorie aparte din anii 80, când la gara din Sălciua de Jos a sosit cu mare veselie mocănița arhiplină, cu locuri libere numai pe... acoperișul trenului. Neavând altă soluție, m-am urcat cu rucsacul meu roșu pe acoperiș și cu ceilalți tineri temerari am pornit spre Turda. Ceea ce nu știam însă era că vine tunelul din Buru și dacă nu-ți tragi capul la momentul potrivit, te poți trezi ori lângă șine, ori... pe altă lume. Strigătele celor din fața mea – de pe vagoanele anterioare – și acum mă înfioară: Capul jos! Tunelul!

Era un sentiment unic – catartic – acele secunde când stăteam cu toții lipiți de acoperișul trenului... Mocănița era-era să se supere pe noi...

Având aceste amintiri despre „mocănițe”, mă puteți înțelege cum de m-am bucurat, când am dat de Asociația Mocănița Transilvaniei, care vrea să promoveze ideea repornirii unui alt „muzeu rulant cu aburi”, de data asta nu pe ruta de pe Valea Arieșului, ci pe ruta bistrițeană a Câmpiei Transilvane: dintre Teaca (Teke) și Comlod (Komlód).
 


L-am rugat pe Daniel Oltean, membru al Asociației Mocănița Transilvaniei, să ne împărtășească gândurile vizavi de acest superb proiect:

                                                                          ***

România a avut, până în urmă cu 25 de ani, un sistem feroviar ce reușea să acopere aproape toate zonele țării, fie că era vorba de cale ferată cu ecartament normal sau cu ecartament îngust. Dacă alte țări au știut să-și conserve calea ferată cu ecartament îngust, ce este astăzi folosită mai mult în scopuri turistice, în România lucrurile au stat cu totul altfel. Au fost scoase din funcțiune multe sectoare de cale ferată îngustă din lipsă de rentabilitate economică, însă mai nimeni nu s-a gândit la potențialul turistic al acestora. Lăsate de izbeliște, multe sectoare au fost vandalizate, altele pur și simplu au dispărut fiind vândute la fier vechi, însă că tot mai multe proiecte au ca scop salvarea, a ceea ce se mai poate, din aceste sectoare de cale ferată și înscrierea lor în circuitul turistic.

Trenurile de marfă, de călători sau combinate, care circulă pe linii cu ecartament îngust, în special în zonele montane, sunt cunoscute sub numele de mocăniță. Au existat mai multe astfel de mocănițe: cea de pe Valea Vaserului din județul Maramureș care merge din Vișeul de Sus până la stația Coman, aproape de granița cu Ucraina; cea care traversează Munții Apuseni și leagă Turda de Abrud; calea ferată îngustă de pe Valea Hârtibaciului între Sibiu și Agnita; sau cea cunoscută sub numele de Mocănița Transilvaniei (în maghiară: Lekencei kisvasút) – ce lega orașul Târgu Mureș (Marosvásárhely) de Lechința (Lekence) sau Miheșu de Câmpie (Mezőméhes).



Când Transilvania era parte componentă a Austro-Ungariei, în bazinul Mureșului a fost construită în perioada 1912-1914 o cale ferată cu ecartament îngust pentru a conecta centrul regiunii, orașul Târgu Mureș cu localitățile importante din jur. Existau trei tronsoane: Târgu Mureș – Sovata (Szováta), Târgu Mureș – Band (Mezőbánd) – Miheșu de Câmpie și respectiv Târgu Mureș – Band – Viile Tecii (Kolozsnagyida). Guvernanții de atunci foloseau aceste linii atât pentru transportul de marfă cât și pentru cel de călători.



După Primul Război Mondial, odată cu intrarea Transilvaniei în componența României, guvernul român moștenește și infrastructura feroviară din Transilvania. În 1940, odată cu cedarea Ardealului de Nord, Ungaria intră din nou în posesia căilor ferate din teritoriul anexat. Statul maghiar prelungește calea ferată până la Lechința din motive strategice. Astfel, orașul Târgu Mureș era legat de Budapesta prin intermediul căilor ferate.

Mocănița din Transilvania funcționează până în 1995, rentabilitatea acesteia depinzând de transportul de sfeclă de zahăr la fabricile din Lechința și Târgu Mureș. În acest an circulația este suspendată, compania se sparge în mai multe bucăți. În 2010, SAAF (Societatea de Administrare a Activelor Feroviare) și STF (Societatea de Turism Feroviar), concesionează aceste tronsoane unui om de afaceri din Târgu Mureș pentru a o folosi în scopuri turistice. A urmat ceea ce știm cu toții: multe tronsoane de cale ferată care au intrat în conservare.



In prezent mocănița este funcțională doar la cerere, deoarece încă se mai lucreaza la anumite tronsoane din traseu. Firma care a preluat in concesiune linia încearcă să o pregătească pentru următorul an, când, sperăm noi, o să funcționeze permanent pentru turiști. Traseul are o lungime totală funcțională de doar 35 de km din cei 110 inițiali. Pe cei 35 de km mai sunt existente fizic doar 3 gări din 7, o locomotivă cu aburi și una diesel dar și 4 vagoane, două dintre ele construite de la zero de către concesionar.



Istoria Mocaniței ne permite să visăm frumos. Ceea ce ne propune este să adunăm comunitățile locale de pe traseu și împreună să găsim soluții pentru a dezvolta turistic această minunată zonă. Prin implicarea primăriilor am putea crea o aranjare mai bună a gărilor aferente liniei.



Localnicii cu o deschidere mai mare înspre turism pot oferii curioșilor ce vor să se bucure de viața simplă de la țară, experiențe unice trăite în gospodăriile lor rurale. De asemenea, trebuie făcute investiții substanțiale în infrastructura feroviară și reabilitarea materialului rulant, ce s-a deteriorat în ultimii 20 de ani. Fiecare are rolul lui în acest minunat proiect.



Cum vedem noi Mocănița? Traseul este unul spectaculos, cu tuneluri de vegetație și animale sălbatice ce ne privesc curioase printre copaci, așa că ne propunem să respectăm natura și să păstrăm aceste locuri intacte.



Cu toate acestea, vom milita pentru o Mocăniță funcțională de două ori pe zi, pentru superbul castel Teleki de la Comlod, renovat și gata să-și primească oaspeții, ne dorim o comunitate implicată și deschisă spre noi provocări, iar împreună vom reuși să dezvoltăm o zonă turistică arhaică în acest colț de rai.



In anul 1915 a fost deschisă linia oficial, iar acum, în 2015, sărbătorind centenarul, a pornit din nou „Muzeul rulant transilvan: Mocănița Transilvaniei”. Cei care vor să se intereseze, ne găsesc pe Facebook https://www.facebook.com/mocanitatransilvaniei?fref=ts.
                                                                                ***
Repornirea „muzeelor rulante cu aburi” – și întroducerea unora dintre acestea în Patrimonial Național – ar putea fi o sursă de venit pentru toate localitățile care mai au urmele bătute în fier ale trecutului. Într-o zonă multietnică, ca și regiunea Teaca (Teke), acest proiect ar trebui sprijinit categoric de către societate.



Ioana Lupa, membru în Asociația Mocănița Transilvaniei are dreptate când spune: este nevoie de promovarea acestui proiect, nu numai pentru ideea în sine, dar și pentru a da un mesaj pozitiv acelora, care cred încă în reînvierea turismului tematic din România – un tip de turism, catre aduce mii și mii de euro în bugetul localităților din Occident.








Sus