Luni, 22 Aprilie 2019
Luni, 22 Aprilie 2019


Kontakt / Mariaradna și Telegraph-ul fără fir

Mariaradna și Telegraph-ul fără fir

Radna sau Mariaradna de lângă Lipova este un loc vechi de pelerinaj. Enoriașii care o cinstesc pe Sfânta Fecioară, se adună la acest loc, care mult timp a fost în grija franciscanilor, iar în ultimii ani a ajuns în grija Episcopiei de Timișoara. Clădirea a fost foarte deteriorată și necesită ample lucrări de renovare. În 2012 lucrările au fost începute, costurile se ridică la mai multe milione de euro, bani primiți de la Uniunea Europeană, iar o parte fiind finanțată de către însăși Episcopia.



Aceste lucrări fiind finalizate, în 2 august a avut loc o mare sărbătoare la Mariaradna, cu invitați de onoare din țară și din Europa. Papa Francisc a fost reprezentat de către un trimis special, cardinalul Joachim Meisner, fostul arhiepiscop din Köln, Germania.

În total 25 de episcopi, arhiepiscopi au fost prezenți, între care s-a numărat și Ioan Robu, arhiepiscop de București, György Jakubinyi, arhiepiscop de Alba Iulia, Andreas Straub din partea conferinței episcopilor germani, Balázs Bábel, arhiepiscop de Kalocsa-Kecskemét, Ungaria. Pelerinii care nu au încăput în biserică, au urmărit liturghia pe ecranele uriașe montate în fața bisericii.




Așa cum se obișnuiește în Dieceza de Timișoara, episcopul locului, Martin Roos a salutat mulțimea și invitații în trei limbi: română, maghiară și germană. Apoi episcopul de Oradea, László Böcskei a citit în trei limbi mesajul papei, în care mulțumește lui Dumnezeu pentru succesul renovării și îi îndeamnă pe enoriași să o cinstească și să o urmeze pe Sfânta Fecioară Maria.

Totul a decurs în mod festiv, biserica a renăscut, s-au amenajat spații unde sunt expuse diferite obiecte din istoria bisericii și a mănăstirii alăturate. Pelerinii în sfârșit ajung într-un loc demn de toată admirația, unde vor putea să se roage, să se adune în condiții mult mai organizate ca înainte.



Cu toate acestea, nu există eveniment, oricât de bine organizat și de mare anvergură, care să nu atragă și critici. Astfel în aceeași zi de sărbătoare Luke Dale-Harris din Sibiu relatează pentru The Telegraph, o publicație din Marea Britanie, despre acest eveniment, cât și despre restaurarea bisericii din Mariaradna sub titlul: Ancient Transylvanian buildings brutally revamped at cost to EU taxpayers, adică: Clădiri vechi din Transilvania sunt renovate brutal pe banii plătitorilor de taxe din UE.

Autorul de fapt folosește un termen mai dur decât renovare, astfel expirmându-și dezacordul cu ceea ce în opinia sa în loc de biserică restaurată în forma ei barocă e mai mult ca un castel Disney pe un sit bombardat.



Doar două-trei propoziții aruncate despre Mariaradna, apoi articolul se concentrează pe ceea ce de fapt este în focusul autorului: acele părți ale Transilvaniai, unde sașii au trăit cândva, și unde chiar și prințul Charles și-a cumpărat o casă. Acolo se scurg o mulțime de bani pe restaurări făcute fără prea multă pricepere, mai mult ca un fel de business de renovare, în opinia autorului britanic.



Într-un comunicat de presă din 4 august Episcopia Romano-Catolică din Timișoara și-a exprimat punctul de vedere și a respins vehement cele relatate în articolul din The Telegraph, afirmând că în cazul ansamblului monumentului istoric bisericesc din Mariaradna nu s-a întâmplat nimic din cele relatete în articol, iar sursele nefiind dezvăluite, ele nu pot fi de încredere, mai ales fiindcă Episcopia sau oricare reprezentant oficial al ei nu a fost contactat, întrebat de către autorul articolului.

Probabil că ceea ce autorul englez descrie, este un fenomen care există. Dar de ce a trebuit să se folosească de așa un eveniment ca să atragă atenția asupra sa – ca și jurnalist poate ințeleg, dar totuși, cred că se merge prea departe cu acest fel de jurnalism axat numai și numai pe negativism și senzații de doi bani.






Sus