Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Kontakt / Românul, cel mai mare dușman al românilor

Românul, cel mai mare dușman al românilor

Când te naști în sudul României, te deprinzi treptat cu vremea caniculară și cu traiul alături de o etnie pe care lupți din răsputeri să o accepți în virtutea faptului că e formată din oameni.

Fețele tuciurii, cu părul zbârlit și apretat de amestecul de sebum, praf și transpirație, picioarele desculțe și hainele zdrențăroase ale oamenilor care te asaltează oriunde te-ai duce cu insistența de a le da bani sau ceva de mâncare devin în timp ceva obișnuit, care ajunge să nu te mai deranjeze.

În cazul celor mai descurcăreți dintre acești oameni, care au agonisit averi demne de invidiat, înveți să le accepți manifestările zgomotoase din curți, din apartamente sau de pe stradă, te obișnuiești cu nunțile strălucitor-orbitoare și boxele asurzitoare din care urlă sfidător muzica de sărbătoare, cu înmormântările care trimit mereu cu gândul la o revoluție, cu mașinile luxoase pentru care nu există reguli de circulație, cu mirosul prea puternic al unor parfumuri scumpe, pulverizate demonstrativ, cu modul ostil prin care își impun punctul de vedere în dispute și cu multe asemenea lucruri care devin contagioase și se regăsesc din ce în ce mai des chiar și la cei de-o etnie cu tine.

Accepți ușor că lângă tine se află o pădure uscată în care, ici-colo, mai apare câte o creangă înverzită și, uneori, chiar câte un copac verde rătăcit, întrucât printre romi – căci despre ei e vorba – există și oameni decenți, care fac carieră, merg la școli înalte și au comportamente sociale exemplare.



Oameni fără literatură și izvoare istorice scrise, țiganii s-au stabilit cândva invaziv în diverse localități din țară și nu s-au mai dat duși niciodată. A fost o chestiune de alegere și impunere a acestei alegeri asupra voinței celor care se aflau deja în teritoriu la momentul venirii lor.

Campioni la abandon școlar, la șomaj și ajutor social, la cerșit, la delincvențe, înșelătorii și alte fapte de acest fel, țiganii nu doar că și-au păstrat identitatea de-a lungul vremurilor, dar și-au instaurat și un fel de autonomie de facto prin prezența acelor regi și bulibași, necontestați de nimeni niciodată, care pronunță sentințe și impun reguli.

Pentru o majoritate covârșitoare de etnici romi, legile statului român pălesc în fața cuvântului regelui Cioabă. Limba română pe care o vorbesc țiganii este nu doar incorect folosită, dar mai ales bazată pe o multitudine de expresii dintre cele mai vulgare, folosite ca o expunere a unei colecții de înjurături. Cu toate acestea, nu li se reproșează că sunt cetățeni români, dar nu știu bine limba țării în care trăiesc.

Refuzând integrarea, în ciuda abundenței de proiecte naționale și europene derulate cu acest scop, țiganii s-au impus așa cum sunt asupra unei societăți pe care o înving cu fiecare altă zi, cangrenând-o și contaminând-o vizibil cu vulgaritate, manifestări care sfidează codul manierelor și kitsch, dar nimeni nu ia atitudine.

Nu am văzut și nu am auzit niciodată de un ONG, de un proiect de lege sau o mișcare de apărare a românilor din sud sau orice altă zonă a țării de țigani. Dimpotrivă, am văzut la posturile de televiziune o promovare intensivă a unei muzici cu o versificație agramată și hilară, care distruge coroziv valorile unui popor, așa cum am văzut și nunți, botezuri, cununii, revelioane și alte sindrofii de români, unde acorduri ale muzicii populare românești nu se aud deloc, în schimb răsună în difuzoare vocile unor pseudoartiști cu nume de țigani, promotori ai unui amenințător fenomen de subcultură.



Pe de altă parte, am văzut o sumedenie de știri, de luări de poziție, de ONG-uri și mișcări de apărare a românilor din Harghita, Mureș și Covasna, dar și din întreg Ardealul, împotriva inamicului declarat care este ungurul. Pentru că ai trăit în sud și te-ai deprins cu toate caracteristicile zonei, dar încă nu te simți amenințat cu adevărat de nimeni și de nimic, începi să te feliciți că soarta s-a îndurat de tine și nu ești obligat să suporți ororile unei etnii de-a dreptul monstruoase, care îți amenință constant, țara, neamul, identitatea și existența în sine.

Deplângi descurajat soarta bieților români și suferi surd la gândul că drapelul tricolor este puternic concurat de stindarde ostile care se expun cu scopul de a-l oprima. Revolta te cuprinde într-atât, încât te umpli de ură și, sătul de atâta neputință, simți cum îți urlă în vene frăția cu românii din Ardeal și îți vine să îți aduni tot neamul, chit că n-ai mai păstrat legătura decât cu 3% din el, și să treci Carpații spre a reitera celebra operațiune a Armatei Române, de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.



Și se întâmplă într-o zi să treci cu adevărat Carpații, dar nu cu scopuri eliberatoare, ci mai curând turistice. Atunci tot ce știai despre viață și lume se dă complet peste cap. Dintr-odată ți se pare că nu mai ești în România și nu din cauză că oamenii în jur vorbesc o limbă pe care nu o înțelegi, ci pentru că aspectul îngrijit al orașelor te izbește în ochi, iar zbuciumul unei populații mereu agitate se astâmpără brusc.

Te uiți uimit în preajmă și vezi clădiri de patrimoniu conservate de parcă au fost construite ieri, ghivece cu flori multicolore îți surâd de la toate balcoanele caselor și de pe stâlpii de iluminat, iar excrementele de câine și mucurile de țigară cu care ești atât de familiarizat lipsesc cu desăvârșire de pe trotuarele pe care nici praful parcă nu îndrăznește să se așeze.



Luat prin surprindere, creierul ți se tulbură complet și, revenindu-și într-un târziu, te îndeamnă să-ți păstrezi luciditatea și să nu te lași sedus de farmecul ca de sirenă al unei lumi ce ți se-nfățișează de mii de ori mai calmă și mai curată decât ți-ai imaginat-o. Atunci îți iei bărbătește inima-n dinți și te duci să-ți cumperi pâine, pe care negreșit o s-o ceri cu cel mai apăsat ton în limba română.

Ești convins că poți să le dai o lecție acestor bosgori care îți asupresc conaționalii, refuzând să le dea măcar o pâine, și că poți să le amintești că tu te afli în țara ta, iar ei nu pot să te asuprească aici unde nu le e locul. Intri în magazin, ceri pâinea și ce să vezi? Realitatea contrazice din nou scenariul plăsmuit de mintea ta hrănită cu zvonuri și pseudoștiri. Pâinea ți se înmânează cu gesturi firești, iar vânzătoarea ți se adresează într-o română la fel de curată ca cea pe care o auzi la București.

Ieșit din magazin, rămâi țintuit pe trotuar simțindu-te năuc și năpădit de zeci de gânduri neînțelese. Nimic din ce știai nu se confirmă. Îți spui că monștrii de care sunt apărați frecvent românii dorm sau sunt plecați în vacanță și aștepți să vezi ce va urma când vei da în sfârșit piept cu dușmanul.

Și, uite așa, alegând să rămâi, descoperi o etnie cu istorie, cu literatură, cu muzică folclorică și port tradițional. Interacționezi cu niște oameni, care nu vor decât să își afirme în fața ta identitatea, fără dorința de a ți-o sfida pe a ta, căci ei sunt cei care împart cu tine spațiul, nu pentru că așa le-a fost voia, ci pentru că au fost obligați de cursul istoriei.
 

Constați surprins că acești oameni continuă să meargă la biserică și înmormântări în portul lor tradițional, că n-au uitat să își pună cele mai frumoase haine pentru a merge la teatru sau evenimente mondene, că respectă cu sfințenie familia și timpul celorlalți, că te îmbie cu bunătăți de tipul kürtös kalács și gulaș unguresc și că se mândresc cu fiecare detaliu care îi definește. Aici, descoperi o pădure verde care, firește, are și ea propriile-i uscături.

La pol opus, te afli tu, românul. Tu, cel care ai fugit de portul tău popular ca dracul de tămâie, tu care îți vorbești limba incorect și faci greșeli flagrante de ortografie sau, dacă ești școlit, încerci să fii cool presărându-ți discursurile cu cât mai multe englezisme, tu, cel care ai uitat să îți respecți bătrânii, care nu îți cunoști istoria și nici literatura, care-l preferi pe Florin Salam lui Nicolae Furdui Iancu, care te dezici de produsele fabricate în țara ta ca Petru de Hristos, tu care împrumuți fără discernământ, legi, modă și tendințe din afară, tu, cel care te-ai transformat în molia propriei identități și care, constatând că ți-ai tăiat craca de sub picioare, ai început să te temi de alții și să cauți vina în afara ta, gândindu-te că ai putea rămâne fără teritorii.




În ziua în care vei înțelege că nu de unguri și țigani trebuie să te aperi, ci de tine însuți, atunci, dragă române, vei face coaliții, ONG-uri și proiecte de legi pentru conservarea tuturor valorilor care te-au construit ca neam și ți-au conturat identitatea pe care singur ți-ai distrus-o prin nepăsare și superficialitate.

Când, urmând îndemnul primului vers din imnul tău național, te vei deștepta, vei înțelege că valorile tale, frumos păstrate și promovate, vor putea să ducă o nestingherită existență paralelă, în același spațiu, cu valorile altora, atât timp cât tu vei ști să te respecți și să îi respecți pe ceilalți, cu tot ce îi definește. Până atunci, fă însă un efort și ieși din starea de letargie și lamentare pentru a trece la fapte!




Sus