Luni, 11 Decembrie 2017
Luni, 11 Decembrie 2017


Kontakt / Legea cercului vicios din Tîrgu-Mureș

Legea cercului vicios din Tîrgu-Mureș

1.

Faptele sunt următoarele: pe data de 16 iulie, la Gimnaziul „Al. I. Cuza" din Tîrgu-Mureș, cu acordul directorului școlii și fără a anunța Primăria, un grup de cetățeni a intrat în școală și a montat pe ușile claselor, laboratoarelor și birourilor, tăblițe bilingve indicând funcțiunile acelor săli. Informația o avem de la Horațiu Lobonț, șef serviciu la Direcția Școli din cadrul Primăriei Tîrgu-Mureș.

Acesta a explicat că, urmare a acestei acțiuni  „Primăria a expediat o adresă tuturor unităților școlare din municipiu, prin care a cerut ca orice inscripționare cu caracter permanent realizată la instituțiile de învățământ, să nu se facă fără acordul și avizul Primăriei, care este proprietarul clădirilor".



La rândul său, contactat, inspectorul general școlar Ștefan Someșan a confirmat că instituția pe care o conduce a primit o scrisoare pe tema aceasta de la Primăria Tîrgu-Mureș.

El susține că la inspectorat, pe afișierul unde sunt prezentați inspectorii școlari, în dreptul fiecăruia este prezentată și în limba maghiară funcția, însă recunoaște că pe ușile inspectorilor sau la celelalte birouri din instituție, încă nu există asemenea inscripționări bilingve.

În ce îl privește, Peti Andras, viceprimarul Tîrgu-Mureșului și președinte al UDMR Tîrgu-Mureș, a subliniat că nu există o hotărâre a Consiliului Local municipal, prin care să se fi decis montarea pe ușile sălilor de clase și a laboratoarelor din școli, plăcuțe bilingve.

„În schimb, există o hotărâre de consiliu local, din 2013, cu privire la amplasarea unor inscripții bilingve pe frontispiciul clădirilor unităților de învățământ din municipiu” – a explicat Peti András, inițiatorul acelei hotărâri.

Acesta adaugă că, pe de altă parte, există o lege, din 2001, a Administrației publice locale, o hotărâre de Guvern și o decizie a Consiliului Național de Combatere a Discriminării care stabilesc faptul că aceste inscripții bilingve, dacă au ca obiectiv informații de interes public, trebuie să fie expuse în toate instituțiile publice (cum la primăria Tîrgu-Mureș și la sediul Poliției locale ele deja există), legate de inscripțiile interioare, care privesc denumirile de birouri sau servicii specifice.

„Problema nu e aplicarea legislației ci modalitatea de a o face, asta e condamnabil. Astfel, nu ai voie, ca străin, să intri într-o instituție cum e școala, tocmai în vacanță când nu sunt cursuri, și să montezi acele plăcuțe bilingve” – conchide Peti.

Apoi, persoane din cadrul ambilor etnii, care nu au dorit să li se facă publice identitățile, ne-au explicat că în Tîrgu-Mureș, în ultimul timp – sau poate dintotdeauna și nu se voia să se știe asta – cine e ungur mai „adevărat" și are relații directe la „greii UDMR", câștigă competiția pentru candidatura la Primărie, implicit întâietatea, primatul și dreptul de a susține „bătălia etnică" cu românii...

În același context, se pare că toată povestea aceasta ar fi un joc tactic al UDMR – ni s-a explicat de o influentă și bine informată persoană publică. Asta fiindcă cei care fac „incitarea” cu plăcuțele bilingve din școli, sunt așa zișii „adversari” ai UDMR, care „se laudă peste tot” că ei au rezolvat, de fapt, problema inscripționărilor bilingve în municipiu și că le iau, astfel, celor de la UDMR „obiectul muncii".

Conform unor observatori politici, practic facțiunile maghiare din Tîrgu-Mureș încearcă să demonstreze unele altora, alegătorului ungur și opiniei publice, care dintre ele este adevăratul port-stindard al luptei pentru drepturile acestei etnii din muncipiu, cine să-și asume în final creditul și meritul! Mai ales acum, când se pregătește „scrutinul intern" ce are loc în comunitate, până pe 31 august, la stabilirea, până la urmă, a unui candidat unic la alegerile de anul viitor pentru Primăria Tîrgu-Mureș...

Iată cum, constatăm că acest etern deja și nefericit conflict interetnic târgumureșean poate deveni armă și pretext în lupta politică dintre facțiunile maghiare din Tîrgu-Mureș.

Să fim cinstiți, și partidele românești folosesc acum „cheia națională", chiar naționalistă, de demonizare a maghiarilor pentru a obține voturi...

De fapt, este o luptă pentru putere cu rădăcini istorice vechi, oriunde în lumea asta. Nu altfel au stat lucurile, secole de-a rând, în Ardeal, unde doar stăpânii unguri contau cu adevărat, românii fiind masa lor de manevră, câmpul lor de bătălie și, nu rareori, victimele colaterale implicite. Nu e nici rău și nici bine, nu judecăm și nu tragem concluzii, nu suntem nostalgici și nici vindicativi, atragem doar atenția, cu tot respectul, asupra unui fenomen nefiresc, cu consecințe nefaste într-un areal care ar trebui să aibă multi- și interculturalismul ca țel, scop și mod de viață...

Până acum am enumerat faptele și am notat câteva păreri a unor oameni de-ai locului, buni cunoscători ale problemelor conviețuirii din Tîrgu-Mureș. Acum, urmează concluziile.

(Valeriu Russu)

2.

Într-adevăr, într-o școală nu poți intra să montezi inscripții cu caracter permanent fără permisiunea primăriei (ca proprietar al clădirii). Cei care au realizat acestă acțiune de „bilingvizare” – cel puțin din punctul de vedere a „legilor primăriei”–, au greșit.



Însă privind dintr-un alt unghi de vedere problematica generală a înscripționării bilingve, putem observa că aceasta – deși este garantată de legea din 2001 a administrației publice locale, o hotărâre de Guvern și o decizie a Consiliului Național de Combatere a Discriminării –, nu este respectată în întregime
de autorități.

Întârzierea (cam lungă) a punerii în practică a legilor respective dă aripi fenomenului de nesupunere civică, care pe la noi este cvasinecunoscut (eventual din știrile despre activiștii Greenpeace). Aceste ONG-uri spun în felul următor: „Voi nu aplicați legea, deși sunteți obligați să faceți asta, iar noi vă arătăm cum ar trebui să o aplicați.”

Deci – din acest punct de vedere – aceste ONG-uri au dreptate. (Desigur, asta nu le îndreptățește ca, luptând pentru aplicarea unor legi, să treacă ei înșiși Rubiconul altor legi scrise sau nescrise.)

Această ambiguitate este conturată și mai accentuat de atitudinea șovăitoare a unor personaje-cheie din această istorioară, cum ar fi de exemplu inspectorul general școlar, care recunoaște că nici la instituția pe care o conduce, nu sunt în regulă aceste înscripții. Păi dacă șeful își permite să nu respecte în întregime legea, atunci ce așteptăm de la „subordonați”? (Sau este vorba numai de o întârziere justificată?)

Ca o concluzie finală: cât timp în Tîrgu-Mureș comunitățile română și maghiară vor tolera ca autoritățile să întârzie nejustificat aplicarea unor legi referitoare la inscripționarea bilingvă, până atunci ne putem aștepta la tot felul de nesupuneri civice, care vor îngreuna tot mai mult buna funcționare a societății, „civilii” generând prin activitatea lor abateri de la alte legi, scrise și nescrise.

Deci asistăm la un cerc vicios, care nu se vrea întrerupt, ca în acest anturaj psihosocial-etnopolitic tulbure să se poată pescui încă mulți ani – demolând pas cu pas mitul fostului superb și liniștit oraș al trandafirilor.

Susținând însă direct sau indirect aplicarea legii cercului vicios, nici românii, nici maghiarii nu au nici dreptate, nici de câștigat.

(Csaba Szabó)







Sus