Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019


Kontakt / Scrisoare ploieșteană +1

Născut și crescut pe asfaltul urbei lui Nea Iancu, în „capitala” industriei petroliere românești, nu am fost decât un spectator de la distanță al așa-zisului conflict între cele două naționalități, română și maghiară.


   
                                                                     Ploiești

Trebuie să știți însă, că am avut câteva conflicte cu cetățenii români de origine maghiară. Habar n-aveți de câte ori m-am certat pe diferite teme cu nași-mea Rozalia, începând cu originea licorii dumnezeiești care este palinca (pálinka) și terminând cu meciurile de fotbal între selecționatele celor două țări.
                                          
                                                        1981.Ungaria - România 1-0


                      

Da! De multe ori nu ne mai vorbeam cu lunile după o asemenea ceartă. Orgoliul nostru dizolvându-se odată cu trecerea timpului, inevitabilele împăcări deveneau cu atât mai dulci cu cât perioada de supărare dintre noi fusese mai lungă. Prietenia sau căsnicia fără certuri este ca nunta fără lăutari, spune o vorbă din bătrâni, iar eu îi dau dreptate!

Tensiunile evidente între cele două naționalități sunt întreținute de cercuri de interese de la cel mai înalt nivel. Cel puțin asta este observația mea, simplu cetățean de naționalitate română, dintr-un oraș cu majoritatea locuitorilor de aceeași naționalitate cu mine.

                                                     2013.România-Ungaria 3-0


                        

În copilărie și apoi în adolescență, am călătorit adesea în Ardeal, în zonele cu populație preponderent maghiară. De fiecare dată eram plăcut surprins de tot ce vedeam, fără să fi avut ceva de reproșat gazdelor mele. În acele timpuri nu existau tensiunile de acum, datorită și lipsei unei mass-media supradimensionate. Am convingerea că o parte consistentă a mass-mediei actuale este principala vinovată în propagarea acestor tensiuni interetnice!

Sincer, nu m-ar deranja autonomia unui Ținut Secuiesc în mijlocul spațiului românesc.

Cred că ar fi benefic pentru locuitorii spațiului respectiv, mai ales în condițiile în care conducerea politică, puterea și autoritățile române mai mult iau decât oferă propriilor cetățeni.

Într-o perioadă în care minoritățile naționale de pe glob și-au obținut autonomia sau independența și în condițiile în care formațiunea politică a minorității maghiare din România se dovedește mereu mai inteligentă decăt celelalte partide, autonomia secuilor mi se pare absolut justificată.

Și aceasta nu e doar părerea mea, ci și a unor amici în dezbaterile politice, amatori în domeniu.

Dar, din păcate există și o majoritate, mai puțin cultivată a românilor, folosită ca o masă de manevră a cercurilor de interese din partea malefică a mass-mediei.

Pe sistemul lozincard al fanaticilor din fotbal, se inoculează sentimentul de naționalism extremist în conștiința acestei mase de manevră. Nu cunosc motivele, e o simplă observație, dar e foarte greu să demonstrezi acestor „creiere spălate” adevărul.
                      
Motivele de supărare ale românilor se pot număra pe degetele unei singure mâini. Primul motiv ar fi participarea UDMR la guvernarea Boc, când s-a tăiat din pensii și salarii. A doua ar fi prestația europarlamentarului român, László Tőkés. Ar mai fi moștenirea Gojdu, cedată statului maghiar de politicienii români. Deasemenea deranjează faptul că UDMR-ul arbitrează permanent majoritatea coalițiilor politice de la putere, confirmând impotența partidelor românești.

După cum se observă, toate aceste supărări sunt de domeniul politic. Noi, cetățenii simpli, suntem condamnați la ură fără să vrem, să ascultăm mesajele presei controlate. Societatea civilă nu poate face mare lucru pentru recâștigarea încrederii reciproce. Tineretul ambelor naționalități emigrează spre meleaguri străine lăsând povara reconcilierii pe umerii pensionarilor.

Consider că și noi avem o parte de vină, ne lăsăm prea ușor manevrați de către „păpușari”, nu avem curajul unei împotriviri radicale de teama repercusionilor.

Cred că singura soluție ar fi comunicarea sporită între noi, cetățenii simpli, ignorarea pe cât posibilă a mesajelor naționaliste, mai ales că ele se vor înmulți acum, în perioada alegerilor prezidențiale. Și nu în ultimul rănd, poate lucrul cel mai important, părinții, învățătorii și profesorii acestor naționalități conlocuitoare trebuie să-și educe copiii în spiritul unei prietenii. În timp politica va pieri, acest secol al comunicării demonstrând deja limitele și tarele acesteia.

Societatea viitorului va avea nevoie de oameni cu mintea liberă de orice doctrine, altfel viitorul va fi sumbru.

Nu spun „Doamne ajută !” în final, pentru că singurii care ne putem ajuta suntem doar noi!

 






Sus