Marţi, 22 Mai 2018
Marţi, 22 Mai 2018


Kontakt / Nu era balaurul nici român și nici maghiar

Nu era balaurul nici român și nici maghiar


Un vechi banc românesc spune cam așa:

– Ce fac oltenii cand se plictisesc?
– Se dezbracă și-și păzesc hainele.


Cam așa este și disputa de la Sfântu Gheorghe referitoare la balaurul stilizat pe care primaria locală intenționează să-l construiască în Piața Libertății din oraș.

Pe scurt problema este asta... autoritățile locale doresc să amenajeze Piața Libertății din oraș și arhitectul orasului s-a gândit să realizeze (din fonduri europene) un balaur stilizat. O magaoaie... dracu știe ce va ieși până la urmă și nici nu contează pentru că nu suntem noi nici arhitecți și nici critici de artă.

E o viziune artistică a cuiva care să reprezinte un simbol al orașului.

Ceva neutru, pentru că orașul și în română și în maghiară tot Sfântu Gheorghe se numește și se spune că patronul orașului, în vremurile de demult ar fi omorât un balaur. Nu era balaurul nici român și nici maghiar. Era o... reptilă. O șopârlă mai mare. Cred. Nu am văzut niciunul până acum.



Comunitatea română a reacționat imediat: „Vai...Se poate?...păi nu se mai vede statuia lui Mihai Viteazul dintr-un anumit unghi!”

Dar mută-te frate mai incolo 2 metri... du-te mai aproape de ea că nu o mută nimeni de la locul ei! Râmâne pe loc! Și rămân pe loc și însoțitorii ei, inclusiv Secuiul, principalul aliat al marelui voevod valah de origine greacă. Chiar dacă vânturand puțin google ba aflu că ungurii in 2009 au vrut să o dărâme, ba că inainte de 1989 au vrut sa-i pună o bombă – complexul statuar e tot acolo.

Ca de fiecare dată naționaliștii români și maghiari se ascund în spatele istoriei oficiale (adică aia „periată”) și sunt orbi în fața realităților prezentului. Piața Libertății a rămas aproape la fel ca înainte de 1989. Statuia lui Mihai Viteazul nici măcar nu e în Piața Libertății ci în Piața Mihai Viteazul din imediata apropiere și care deja a fost reamenajată.

Acum a venit vremea ca și Piața Libertății să fie reamenajată de specialiști și nu de istorici sau naționaliști. Dacă va ieși ceva bun sau rău vom vedea. Cheltuielile vor fi destul de transparente întrucât e vorba de fonduri europene, avizele sunt legale. Nu există absolut nicio problemă. În afara de orgoliul rănit al unor nespecialiști.
                                                                         
                                                                                         ***


Oamenii serioși din Sfântu Gheorghe/Sepsiszentgyörgy (maghiari și români)se concentrează acum nu pe etno-balaurism, ci pe megaproiectul de capitală culturală europeană

                                                                                         ***

Bun... înteleg faptul că istoria este un aspect important pentru un popor dar acești naționaliști trebuie să înteleagă faptul că nu mai trăim în anul 1600 ci în 2015. Și că e mai puțin important ce a făcut Mihai Viteazul atunci, ci cum trăiesc locuitorii orașului acum.

Între noi fie vorba voevodul nici nu a realizat că a unit cele trei țări române ci a avut cu totul alte interese. Si nici măcar nu a fost original ci a preluat ideea de la Zsigmond (Sigismund pentru urmașii dacilor) Báthory care în mod legal și conform tuturor regulilor cavalarești ale evului mediu a realizat din punct de vedere politic prima unire a țărilor române de pe fostul teritoriu al Daciei. Unirea lui Zsigmond a fost legală și parțial recunoscută (mai puțin de turci) in timp ce „unirea” lui Mihai nu prea, el fiind in Ardeal doar locțiitor al împăratului habsburg Rudolf.

Dar nici nu contează astea. În 2015 e mai puțin important ce a fost acum 100 de ani sau acum 500 de ani. Daca era o statuie a lui Lenin tot așa protestau ONG-urile astea? Sau o statuie care reprezenta o seceră și un ciocan? Dar dacă în loc de balaur era pusă o ditamai statuie de 50 de metri a lui Burebista?
                                                                           
                                                                                                  ***



                    Realitatea din 2015, Sfântu Gheorghe/Sepsiszentgyörgy
                                                                                    
                                                                                             ***

În 2015 contează NUMAI realitatea din 2015. Și realitatea asta spune că a venit vremea ca Piața Libertății să fie reamenajată de autoritățile orașului. Punct. Ce o fi atât de discutat, nu știu.







Sus