Luni, 17 Iunie 2019
Luni, 17 Iunie 2019


Kontakt / Ungurii, maghiarii și secuii

Ungurii, maghiarii și secuii

Nu știu dacă majoritatea oamenilor a remarcat, dar în discursul oficial se face distincție între ’ungur’ și ’maghiar’, ’unguri’ fiind numiți maghiarii din Ungaria, iar ’maghiari’ ungurii din România. De parcă am fi altă nație...

Această delimitare a maghiarilor despărțiți de granițe a fost la modă mai ales în ultimele două decenii ale dictaturii național-comuniste din România, dar folosirea pentru delimitare a celor două denumiri ale aceleiași nații persistă și în zilele noastre. Problema devine și mai încâlcită, când vine vorba despre secui. Și în presă găsim zilnic articole – chiar binevoitoare la adresa maghiarimii – în care citim despre maghiari și secui. Este ca și cum am vorbi despre români și olteni, români și munteni sau români și moldoveni.

Această delimitare a secuimii de maghiarime are rădăcini adânci: încă din perioada interbelică au apărut idei propagate de istorici de notorietate români precum că secuii ar fi urmașii dacilor liberi, maghiarizați de către hoardele ungurești. Legendele secuiești la rândul lor afirmă că secuii ar fi descendenții hunilor, venind în Bazinul Carpatic înaintea maghiarilor.




Și acum persistă în comunitatea secuiască un anumit aer de superioritate față de restul maghiarimii, dar acest sentiment rezidă în faptul că secuii au fost întotdeanua nobili prin statutul lor de militari, de apărători ai granițelor de răsărit ale Ungariei, pe când în restul maghiarimii statutul social era foarte variat, cuprinzând întreaga scală de la iobag la aristocrat.

Delimitarea derivă și din înțelegerea greșită a noțiuni de națiune. În zilele de azi termenul de națiune se folosește în sensul „Comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale și, în general, prin unitate de limbă și religie”; „Comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită ca stat, apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în particularități specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a sorții comune” – conform edițiilor postdecembriste ale Dicționarului explicativ al limbii Române.

Dar în perioada interbelică putem întâlni definiții ca: „Popor, norod, totalitatea oamenilor de acelașĭ sînge așezați pe un pămînt determinat ca bază necesară a existențeĭ lor, care aŭ acelașĭ graĭ (pe care eĭ l-aŭ format), aceleașĭ interese prezente și aceleașĭ aspirațiunĭ și al căror organizm constituĭe aceĭașĭ putere (naționalitatea), creatoare a culturiĭ umane, care nu e de cît produsu eĭ variat (A.C. Cuza)”; „totalitatea locuitorilor din aceeaș țară, trăind sub acelaș guvern”.

În evul mediu termenul de națiune avea dimensiune socială, nu o dimensiune etnică, cum este percepută astăzi, erau definiți ca națiune numai elitele. Deci iobagii maghiari nu făceau parte de națiunea maghiară – deci și urmașii lor ar trebui să se simtă jigniți ca urmașii iobagilor români fiindcă nu sunt pomeniți în Unio trium nationum din 1437, iar urmașii nobililor români – deci a elitelor medievale – ar trebui să se simtă jigniți că astăzi nu sunt priviți ca membrii acestei elite.

Așadar ungurii, maghiarii, secuii sunt toții fii aceluiaș neam. Noi ne numim maghiari, a bună parte a Europei ne numește onoguri (unguri), alți ne spun maghiari, iar secuii sunt maghiari/unguri cu o identitate regională aparte, bine definită.




Sus