Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt / Ucrainieni sau români? Maghiari sau români?

Ucrainieni sau români? Maghiari sau români?

Încă din primele zile ale acestui portal am vorbit despre necesitatea strângerii relațiilor dintre românii din România și românii din țările vecine. M-am referit în primul rând la faptul că despre acești români primim informații puține și în multe cazuri, cei care elaborează aceste știri (sau, mă rog: relatări, reportaje, anchete), scriu în așa fel încât patetismul familiar să învelească benefic mesajul direct.

Astfel ajungem în situația de a nu înțelege mai nimic despre ce se întâmplă în Republica Moldova, Găgăuzia, Regiunea Culturală Bulgară sau Transcarpatia. Dacă nu ar exista forumurile civice românești, care sunt interesate sincer de acești români, am sta într-o beznă totală, sau am vedea această situație a românilor de peste hotare nu în ansamblul problemelor, cu toate nuanțele lor, ci în alb negru.



Când ați citit ultima dată vreo relatare despre românii din Voivodina? Cum se descurcă acum, când limba română este oficială (ca și maghiara) în Voivodina autonomă? Ce foloase le-a adus această autonomie: se simt mai liberi la exprimare, sau nu văd mare schimbare? Ce efect a avut primirea statutului de autonomie asupra sorții românilor din alte părți ale Serbiei? Cum îi putem ajuta pe acești români?

Nu prea avem relatări nici despre românii din Transcarpatia (Ucraina), care trăiesc în minoritate alături de maghiari în regiunea respectivă. Cum se descurcă? Au instituții fondate de țara mamă? Au consulat? Care este situiația demografică: se depopulează satele românești? În ce relație sunt cu guvernatorul Transcarpatiei? Dar România, ca țară mamă, ce relații are cu acest guvernator? Cum de nu auzim despre el?

Ce se întâmplă cu românii din Ucraina? Bucovina de Nord, Odesa? În ce stadiu se află ucrainizarea lor? Au consulate, instituții culturale, școli și universități în limba română? Este vorba de jumătate de milion de oameni...

Iată câte întrebări, așa, dintr-o clipire.

În aceste zile am găsit pe net portalul Info Prut, și am citit cu mare interes interviul cu Vasile Tărâțeanu, președintele Fundației Culturale Casa Limbii Române” din Cernăuți, redactor-șef (sau director-fondator și editor) al gazetelor românești din Ucraina – Cernăuți: Plai românesc , Arcașul,urierul de Cernăuți și Junimea.



Citez:

„Mulți dintre ai noștri au fost induși în eroare și s-au declarat la recensământ ucraineni pentru că s-a făcut o confuzie între etnie și naționalitate. Politicienilor ucraineni le convine să fie promovată această idee. Nu știm ce se va întâmpla la următorul recensământ, care trebuia să aibă loc acum doi ani. Nu știm dacă se vor declara tot jumătate de milion că sunt români. Eu cred că numărul nostru va scădea, dacă autoritățile vor duce aceeași politică de condamnare a celor care sunt de altă naționalitate, că ar fi dușmani ai statului ucrainean și că ar promova politica statelor lor naționale.”

Fără mari probleme putem observa asemănări între situația românilor din Ucraina și a maghiarilor din România. Și în România se desfășoară cam aceleași lucruri. Populația maghiară este indusă în eroare, fiind bombardată de idei conform cărora ei nu sunt maghiari, ci sunt un fel de români: români de etnie maghiară, români de naționalitate maghiară, români cu origini maghiare, „toți suntem români care trăim în România”.

Confuzia în rândul populației maghiare (mai ales la țară) este una serioasă. UDMR este nevoit să organizeze campanii de informare înainte de recensăminte, să explice oamenilor, că ei sunt cetățeni ai României, dar ei sunt maghiari, care trăiesc nu în țara mamă Ungaria, ci în afara ei. Exact așa, cum trăiesc și românii din Ucraina. Ei sunt cetățeni ucrainieni, dar sunt de fapt români care – din anumite motive – nu trăiesc în țara mamă România, ci trăiesc în Ucraina.

Să nu credem însă, că această confuzie a cetățeniei cu apartanență la națiune nu este prezentă și în alte țări ale Europei. În Ungaria de exemplu maghiarii din Tranvilvania sunt numiți „români” nu neapărat pentru a jigni, ci pentru faptul că politica lui Kádár János era una „internaționalistă” – în sensul de atunci al cuvântului – și problematica minorităților de peste graniță au fost considerată „tematică național-imperialistă”. Astfel o bună parte a maghiarilor din Ungaria a fost educată în așa fel încât să îi considere pe maghiarii din România drept „români” care vorbesc ungurește.

Dar să revenim la interviul cu Vasile Tărâțeanu, editat de portalul Info Prut:

„Eu cred că numărul nostru va scădea dacă autoritățile vor duce aceeași politică de condamnare a celor care sunt de altă naționalitate, cum că ar fi dușmani ai statului ucrainean și că ar promova politica statelor lor naționale.”

Cam același lucru și în cazul maghiarilor din Transilvania. Ei sunt considerați dușmani” nu numai de o bună parte a populației românești, dar și la nivele superioare ale structurii statului. Să nu uităm că George Maior, fostul director SRI, a spus următoarele: "Noi, ca structură de informații, trebuie să urmărim ca această propagandă să nu se transforme în măsuri operaționale pe teritoriul României, adică obținerea autonomiei teritoriale".



                             Școala românească din Bătania (Ungaria). Steagul românilor flutură...


Ergo: miile de maghiari și secui, cetățeni români, care au o altă viziune despre păstrarea identității propuse de statul roman – sunt dușmani. Secuii care au ieșit cu miile, cerând să li se explice de ce s-a schimbat atât de brusc sensul textului proclamației de la 1 Decembrie („Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie”) – sunt dușmani. Cei care întreabă despre cum se explică faptul că până în 1968 chiar și comunismul naționalist a recunoscut și a adoptat această promisiune iar acum se vorbește despre “ruperea Transilvaniei” – sunt dușmani.

Așa o fi?

În încheiere să mai revenim o dată la interviul cu Vasile Tărâțeanu, editat de portalul Info Prut:

„Statul ungar este mai ferm în apărarea drepturilor maghiarilor de oriunde ar fi. Au facultăți în limba maghiară, au un institut cultural în Ucraina, primarii din localitățile cu populație majoritar maghiară s-au organizat într-o asociație a primarilor.

Eu am în zona cu etnici maghiari preponderent și am scris un articol mai mare în ziarul Arcașul, pe care îl editez din ce în ce mai rar, din lipsa mijloacelor financiare. Am fost în Transcarpatia și am scris un despre minoritatea maghiară. Am spus „bravo lor, rușine nouă”. Noi suntem lipsiți de curajul necesar și de susținere fermă și consecventă. De multe ori declarațiile sunt numai de formă de sprijinire a noastră.”

No comment.













Sus