Joi, 21 Septembrie 2017
Joi, 21 Septembrie 2017


Kontakt / Școlile maghiare mici și moara demografică

Școlile maghiare mici și moara demografică

Scăderea numărului copiilor din România lovește în plin și societatea maghiară din această țară. Greutăți specifice au fost destule și până acum. Să nu uităm că secțiile maghiare nu au aceeași coloratură bogată a specialităților ca și secțiile române, iar copii maghiari din satele regiunilor cu populație maghiară dispersată (în opoziție cu Ținutul Secuiesc) sunt apăsați încontinuu de următoarea întrebare: neavând școală generală sau liceu cu secție maghiară în localitatea natală, să dea copilul la secția română, care este în centrul localității, sau să trimită copilul la navetă, înscriindu-l la cea mai apropiată instituție școlară cu secție maghiară, care s-ar putea să fie la... 50 de km?

La această întrebare se caută răspunsul corect din 1920, când comunitatea maghiarilor s-a trezit – fără voia sa – într-o altă țară, cu altă limbă oficială decât cea cu care s-a obișnuit.

Identitatea națională este în strânsă legătura cu limba maternă. Dacă limba unei națiuni se subțiază și națiunea în sine simte pe pielea sa acest fenomen. Dacă nu înveți pe limba ta, vocabularul tău se îngustează și se umple cu încetul cu expresii din alte limbi, formându-se astfel acele pseudodialecte, care sunt de fapt limbi sărăcite, ținute la suprafață numai prin folosirea amalgamului cuvintelor străine.

Căutarea răspunsul corect la întrebarea amintită este un fel de laitmotiv al exisenței minoritare. Să învăț în limba mea, rămânând astfel în sfera dulce a națiunii mele, sau să trec la secția română, economisind astfel naveta și internatul?



Ambele variante au avantaje și dezavantaje. S-ar putea să te realizezi mai bine în viață urmând cursurile secției maghiare și s-ar putea să te descurci mai bine în viață, dacă termini școala/liceul/facultatea în română. Succesul în viață depinde nu numai de limba în care ai învățat despre sistemul periodic sau legea nu știu care a termodinamicii.

Societatea maghiară din România pare un pic mai preocupată de evoluția sistemului de învățământ, decât românii majoritari. Acest fenomen se poate explica prin teama eternă a minorității maghiare de noile metode de asimilare fățișă a statului.

Asociațiile pedagogilor maghiari și asociațiile acelora, care într-un fel sau altul vor să facă ceva pentru a menține nivelul ridicat al învățământului în limba maghiară, funcționează ca niște adevărate instituții. Societatea maghiară are grupuri de specialiști pentru orice segment al învățământului maghiar.



Colegii mei români se mirau de multe ori, când ne vedeau pe noi, pedagogii maghiari, activând în astfel de instituții, neplătiți de nimeni, în timpul nostru liber, pe bază de voluntariat

Da, așa este. Maghiarii educați știu foarte bine, că drumul pierderii identității s-ar putea să înceapă în acel moment, când părintele alege varianta mai simplă, adică înscrie copilul maghiar la secția română din localitate, în loc să-l trimită cu „cursa” la secția maghiară a satului vecin, sau la oraș, la internat.

Desigur, odată cu globalizarea și această relație identitară limbă–școală suferă modificări. Multe din școlile maghiare ajung în 2-3 ani în pragul desființării, datorită problemelor demografice. Odată cu apariția lipsei de copii la școli apare și concurența școlilor, fiecare încercând să atragă elevi dintr-o zonă în alta, umplând astfel băncile sale. Până acum această „atragere de copii” a fost moderată și estompată de legi nescrise, conform cărora fiecare școală știa cam până unde își are bazinul colector, nepășind pe „teritoriul” altuia.

În acest an însă a început o nouă eră în manegementul educației în limba maghiară: a debutat un soi de concurență „maghiaro-secuiască”, pe care încă nici specialiștii nu o înțeleg în totalitate.

Este vorba de fenomenul atragerii copiilor maghiari din zone mixte româno-maghiare – cu școli slăbite și cu o paletă a specialităților firavă – în liceele puternice din Ținutul Secuiesc, unde aceștia primesc internat gratuit, educație modernă și speranța unei posibilități de a se dezvolta într-un mediu maghiar, evitând astfel capcanele asimilării.

Proiectul este administrat de Institutul de Cercetări a Strategiei Naționale din Ungaria (Nemzetstratégiai Kutatóintézet), având ca principal scop readucerea acelor elevi maghiari la secțiile maghiare, care din motive reale – lipsă de fonduri, imposibilitate de navetă, lipsa secției maghiare, etc. – sunt nevoiți să treacă la secțiile române.

Proiectul, ca atare este unul interesant, deoarece în ultima vreme – mai ales datorită inexistenței unei strategii generale vizavi de viitorul învățământului în limba maghiară (vezi cazul UMF), precum și a dezinteresului statului față de problemele specifice ale maghiarilor – , aceste probleme au devenit alarmante.




În aceste zile s-au desfășurat chiar două consfătuiri serioase pe această temă. Unul la Bistrița, organizator fiind mișcarea civică a Asociației Clubul Media Corbul Alb, având numele de Axe de diasporă (Szórványtengelyek), iar cealaltă organizată de Biserica Lutherană, având ca invitați conducătorii Institutul de Cercetări a Strategiei Naționale din Ungaria (Nemzetstratégiai Kutatóintézet).

Ei au fost invitați pentru ași expune strategia lor – o strategie care a adus un soi de neliniște în comunitățile maghiare izolate, deoarece mulți cred că atragerea copiilor în mediile „monolingve” ar aduce după sine și dispariția micilor școli ungurești din Transilvania.



Subsemnatul fiind moderator la ambele consfătuiri, am rămas cu gura amară după cele 2+2 ore de dezbateri reale, cu întrebări grele și răspunsuri... inexistente.

Fiind problema învățământului în limba maternă tot mai complexă, pare inevitabil să se ceară ajutorul statului român. O idee, la care nimeni nu s-a gândit până acum, știind că statul român își trage umărul când aude de problemele specifice ale maghiarilor, spunând „în România problema minorităților este rezolvată”.

Cum să ceri ajutorul statului român, care ține pumnii ca procentajul maghiarilor să scadă sub 20 la sută, ca să scape de inscripțiile bilingve? Cum să ceri ajutorul statului român, care încurajează lupta unor consilii locale împotriva înscripțiilor legale în limba maghiară? Cum să ceri ajutorul acelui stat român, care asistă la falsificarea istoriei UMF, tăcând la așezarea tăbliței „UMF 70”?

Da, este de înțeles frica minorității maghiare. Asimilarea planificată de Ceaușescu nu s-a terminat de tot. Cel puțin așa pare.

Mă gândesc, cât de multe lucruri am putea face împreună maghiarii și românii, dacă am trăi într-un mediu multicultural real, în care minoritatea maghiară nu ar trebui să trăiască cu teama asimilării fățișe, și românii nu ar trebui să se teamă de unguri, care „fură Transilvania”.

Când va veni timpul când la problemele identitare maghiare răspunsurile pozitive o să vină nu din Budapesta ci din capitala acelei țări, al cărei cetățeni (și contribuabili) sunt maghiarii din Transilvania, adică București? Sau pur și simplu când se va gândi vreun maghiar din România, că la problemele sale ar putea veni leacuri nu de la Budapesta... ci chiar din București?

Mâncându-ne, iată cum ne scufundem acum „noi”, iar mai apoi... și „voi”.

Moara demografiei nu iartă nici minoritarii, nici majoritarii. Moara are legile sale grele – grele ca și întrebările puse de pedagogi despre viitorul învățământului maghiar din zonele bilingve.





Sus