Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt / Ungaria de Est se aliniază economic României de Vest?

Ungaria de Est se aliniază economic României de Vest?

“Stăm la granița maghiaro-română, între Elek și Grăniceri (Ottlaka) cu primarul din Elek, Pluhár László și edilul din Grăniceri, Petre Claudiu Bătrânu. Drumurile care conduc aici – din ambele direcții – sunt de bună calitate. La întâlnirea celor două drumuri însă – pe linia graniței – se găsește o barieră închisă cu lacăt. Din partea ungară – pentru siguranță și mai mare – se văd și structuri mari de beton, pentru a bloca drumul. (Tanács István/ Népszabadság)”

Jurnalistul cotidianul budapestan Népszabadság, Tanács István are afinități deosebite față de problemele omului de rând din Ungaria, realizând pe această tematică zeci de reportaje sociale.

Fiind un ziarist de teren – spre deosebire de miile de jurnaliști de birou – și-a programat o vizită în estul „Estului Ungariei”, în localități limitrofe cu România, unde relațiile comunitare și economice dintre localitățile din partea ungară și română a frontierei sunt speciale.

Localitatea Elek de exemplu și după aproape un secol de la Trianon se găsește atașat economic de Arad. „Békéscsaba nu poate suplini Aradul” – citim în reportaj.



             Între Elek și Grăniceri. Foto: Korponai Tamás / Népszabadság

Bariera, despre care scrie la începutul reportajului, are un rol simbolic. În primul rând reprezintă fațadismul politicii de înlesnire a traversării granițelor maghiaro-române (de ani de zile sunt date în folosință aceste drumuri transfrontaliere realizate pe banii UE, dar nu sunt puse în folosință). În acest fațadism – politică de vitrină pentru a ne arăta mai reconcilianți și moderniști în ochii UE – Ungaria și România au aceleași valențe: nici una nu face pași concreți pentru a încuraja apropierea economică a zonelor de frontieră, lăsând localnicii să ia inițiativa.

Localnicii degeaba vor conlucrare cu comunitățile de pe partea cealalaltă a hotarului. Dacă drumul carosabil transfrontalier este închis imediat după ce este inaugurat, obligând oamenii să ocolească zeci de kilometri dacă vor să treacă, închis rămâne.

Bariera din reportajul lui Tanács István simbolizează și altceva.

„Primarul maghiar și edilul român aici îsi dau întâlnire, când au ceva de vorbit urgent, deoarece drumul oficial prin Bătania (Battonya) sau Jula (Gyula) ar fi pierdere de timp”.



                         Doi primari la barieră. Fotó: Korponai Tamás / Népszabadság

Deci în secolul 21, în UE, două țări membre – Ungaria și România – nu sunt capabile să reglementeze circulația transfrontalieră maghiaro-română între două localități, care vor să conlucreze... Și primarii merg la barieră, se pun pe iarbă, și fac proiecte europene, ascultând păsările, ferindu-se desigur de poliția de frontieră, să nu-i prindă, dacă șanțul pe care stau, se găsește deja de partea cealalaltă...

Localitatea Elek, din Ungaria a fost cândva o localitate bine pusă la punct, cu posibilități de lucru în împrejurimi, cu salarii mult mai bune ca cele din România. Și ajutoarele sociale erau superioare față de cele românești.

“Pluhár László, primarul din Elek mă atenționează: în jurul anului 2000 încă mai funcționau multe cusătorii de partea ungară a graniței, oferind locuri de muncă, dar în acei ani, când s-a dublat salariul minim pe economie în Ungaria, aceștia s-au mutat de partea românescă a graniței.”

Însă odată cu „occidentalizarea” orizontului politicii ungare localitățile din estul Ungariei au rămas în afara reflectoatrelor. Aceste localități au pornit pe drumul sărăciei, devenind „esticii” din Ungaria, adică localități lăsate fără orizonturi.

Dincolo, în România, se realizează aceeași „occidentalizare” a orizontului economic. Vestul României se dezvoltă vizibil și sosirea halelor de ansamblare – locuri de muncă fără prea mari fantezii, dar dătătoare de speranță pentru grijile zilei de mâine – stârnesc interesul „esticilor” Ungariei.

Dacă ar exista drumuri funcționabile, ar veni să lucreze aici – oricum ar fi mai bine, decât sistemul de lucru social (közmunka) ungar, cu salariul de 50 000 forinti (7400 RON). La prima vedere nu ar exista diferență mare între cele două salarii, dar cea din Ungaria este unul cu caracter de „șomer prelungit”, iar cel din România ar fi o posibilitate pentru dezvoltare individuală și poate și de specialitate.

Autorul reportajului descrie cu mirare forfota parcului industrial din Arad.

“În Arad s-a umplut parcul industrial, pe drumul care străbate zona sunt frecvente blocajele de trafic. Până ce-ți văd ochii, hale și construcții ușoare metalice. Microbuze moderne și Ikarus-uri vechi aduc muncitorii în două ture la lucru din toate colțurile județului Arad. În jurul orașului nu mai este loc destul, parcul industrial se extinde spre Curtici (Kürtös) ba chiar spre Chișinău-Criș (Kisjenő). Ar veni și pe partea cealalaltă a frontierei, la Elek sau Kétegyháza, dacă nu ar exista bariera. Acest parc economic internațional specializează muncitorii în niște activități de asamblare de rutină și mereu se caută forță de lucru. Parcul, prin dezvoltarea sa tinde să devină zonă industrială.Între Arad și Timișoara este gata autostrada și în curând va funcționa și drumul expres dintre Oradea și Arad. Acest sistem economic este acela, la care ar vrea să se conecteze localitățile din partea ungară a frontierei.”



                                Parcul industrial Arad. Foto: Korponai Tamás / Népszabadság

Autorul reportajului își continuă drumul său reportericesc pe partea română a frontierei, oprindu-se la Variașu Mic (Kisvarjas). Satul pare depopulat, dar după câteva minute autorul dă de un localnic, Gicu Caragea.

„Satul pare gol, că autobusele cu muncitorii s-au dus deja la Arad la Takata și Leoni, iar cei din tura de diminiață nu s-au intors înca. Gicu Caragea are trei copii care lucrează in străinatate.Îi imploră să vină acasă, că e de lucru și aici, dar nu vor”.

Variașu Mic (Kisvarjas) aparține administrativ de Iratoșu (Nagyiratos), o localitate care are în partea cealalaltă a graniței pe Dombegyháza. Drumul și aici este făcut, inaugurat, dar nu se poate folosi.

„Primarul din Iratoșu (Nagyiratos), Papp Árpád,se arată iritat, că drumul nu se poate folosi. Cele două comunități sunt legate prin rudenii, prietenii. Se joacă fotbal împreună, se iese la iarbă verde. Mulți români au cumpărat la prețuri avantajoase case în Dombegyháza și alte localități de frontieră ungurești, deoarece credeau în ideea, că integrarea europeană înseamnă înlăturarea barierelor dintre comunitățile regiunii. Și iată, drumul este gata, din banii euuropeni, deconturile sunt făcute, aprobate, dar nu se poate folosi. Scopul nu era să cheltuiești banii pe ceva, ci să faci un drum, pe care poți trece în Ungaria, și vice versa.”

Interesant ce povestește primarul din Iratoșu (Nagyiratos) despre încercările lor de a înființa un punct de trecere a frontierei între Variașu Mic (Kisvarjas) și Dombegyháza. Primarii din localitățile din zonă – din Ungaria și România – l-au invitat pe deputatul de Arad, Traian Igaș să meargă cu ei la Budapesta, la Ministerul de Interne, pentru a găsi soluții.Întâlnirea a avut loc și s-au născut speranțe. „Apoi s-a oprit totul în București” – spune primarul.

De ce s-au oprit? Comunicarea româno-maghiară la nivel oficial fiind catastrofală, oamenii își caută singuri teorii conspirative...
                                                                                               ***
Iată pe scurt esența reportajului întitulat Most már inkább Romániához zárkózna fel a békési határvidék (Regiunea limitrofă din Békés ar vrea să se alinieze mai degrabă României) din cotidianul Népszabadság. Un reportaj cu mare răsunet în Ungaria, autorul Tanács István fiind nevoit să completeze cele scrise cu note explicative printr-un post-reportaj: Utolérni Romániát (A ajunge din urmă România).



     Școala din Bătania (Battonya), Ungaria. Frontispiciu model de conviețuire

Un reportaj care deschide ochii oamenilor, mai ales acelora, care vor să-și croieze viitor izolat de alții, crezând că în secolul 21 al Europei se mai poate trăi fără să colaborezi cu alții – cu alte comunități, care (poate) nici nu îți vorbesc limba.

Un reportaj, care vorbește despre bariere – bariere care pot fi ridicate oricând, fiind astfel posibilă aderarea la un viitor mai bun, unde situațiile win-win (câștigător-câștigător) modelează-finisează cu mână sigură problemele conviețuirii etnice.











Sus