Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt / Ciobo Ciobo, Håkon Austbø și Jolt Torok

Ciobo Ciobo, Håkon Austbø și Jolt Torok



Acum câțiva ani un bun prieten de-al meu din Chișinău era invitatul colegei mele la studioul de televiziune, și nefiind obișnuit cu nume ungurești, m-a botezat Ciobo Ciobo. De câte ori m-a pomenit, de atâtea ori răbufneau în râs colegii români, repetând după bietul meu prieten: Ciobo Ciobo.

După acest eveniment mai colorat i-am mustrat prietenește pe colegii mei români, spunând, că acest om nu știe să pronunțe numele meu, că odată pe an se întâlnește cu maghiari în Chișinău.– Însă voi, care zilnic stați ore cu redactori maghiari, tot nu știți să-mi scrieți numele – i-am mustrat părintește. – Îmi scrieți numele ori Sobo, ori Soba, ori Szaba, nemaivorbind de prenumele meu, din care iese ori Ciobi, ori Cioba, ori Saba Cioba...

Mi-a venit în minte acest caz, deoarece am văzut un exemplu frumos în România liberă, care demonstra, că stima față de o limbă depinde în mare măsură nu numai de cultură dar și de bunăvoință. România liberă a redat corect numnele unui pianist norvegian, care are un nume „împovărat” de litere specifice. Este vorba despre

Håkon Austbø, unul dintre marii maeștri norvegieni ai pianului, în recital extraordinar la Ateneul Român.



Autorul articolului putea să scrie simplificat numele – Hakon Austbo –, că nimeni nu i-ar fi atras atenția. Dar autorul stimează limba norvegiană, și stimează și jurnalismul, scriind corect acest nume: Håkon Austbø.

Din păcate în România majoritatea jurnaliștilor nu se gândesc așa. Când apar nume ungurești, de parcă ar coborî ceața și dispar accentele, se fonetizează cuvintele. La cele mai multe reclamații pe care le-am făcut amical sau mai oficial colegilor și cotidianelor, răspunsurile erau cam la fel: păi nu e totuna că scrii Tökös, Töcheș, Tokos, că toată lumea știe că e vorba despre „popa ăla” cum l-a numit pantofarul genial al Carpaților.

Degeaba le-am explicat, că el se numeste Tőkés, și tőke înseamnă butuc, până ce Tökös înseamnă „dovlecar”. Degeaba le-am spus, că maghiarii răbufnesc în râs, când văd astfel de botezuri – nu prea m-a luat nimeni în seamă.

Anii au trecut și cu timpul am înțeles și eu, de ce există acest dispreț față de limba maghiară în România. Jurnaliștii nu fac altceva, decât intră pe aceeași frecvență de undă cu politicul, care sugerează cvasioficial, că limba maghiară nu are valoare, ci este o limbă, pe care suntem siliți să o recunoaștem, dar dacă se poate, obstrucționăm folosirea sa.

Această ignorare a limbii maghiare se manifestă acum în mod spectaculos în acele orașe, unde înscripțiile bilingve – deși sunt obligatorii –, nu sunt amplasate. Și în aceste momente, când scriu, în Tîrgu Mureș și Oradea sunt vânați de autorități acei activiști ONG (maghiari și români) care prin diferite metode încearcă să facă ceea ce autoritățile nu fac, deși sunt obligate de lege.

Ignorarea limbii maghiare a ajuns la un nivel așa de înalt, încât nici nu mai are sens să protestezi undeva, bazându-te pe ideea, că totuși, ura împotriva limbii maghiare nu poate deveni o retorică oficială într-o țară din UE.

Lipsa luării de atitudine din partea intelectualilor și a altor pături mai culte ale societății la batjocorirea limbii maghiare în România dă aripi jurnaliștilor, care fac o adevărată întrecere în a „reboteza” nume ungurești, eliminând total accentele, fonetizând cuvinte, dând din umăr la eventualele reclamații. – Și ce? De unde să știu eu ungurește? (De parcă a intra pe Google ar fi așa de greu).

Pe vremuri erau colecții întregi de nume ungurești scrise după ureche sau fără accente. Țin minte, era un nume maghiar, care avea patru greșeli (două în nume și două în prenume). Acesta era recordul.

În aceste zile iarăși am găsit o rebotezare tragicomică, cu patru greșeli într-un nume întreg, pe site-ul Antena3:

Cetățeanul româno-ungar Elod Toaso a fost salvat din Bolivia și se află în Chile



Corect ar fi fost Előd Tóásó. (Előd este unul dintre cele șapte căpetenii ale triburilor descălecătoare, înseamnă lac, iar ásó înseamnă a săpa, săpător. Deci Tóásó Előd este un nume frumos, original și arhaic în același timp).

Dar să-l scrii cu patru (4) greșeli?

Și fonetizarea este la mare modă. Bietul de Zsolt Török – cel care vroia să urce pe Himalaia cu steagul României – s-a trezit cu numele său fonetizat: Jolt Torok.



Nu știu dacă a văzut Török Zsolt acest nume primit de la www.primatv.ro, dar sunt convins, că mulți maghiari și români s-au pus pe gănduri, amintindu-se de acele observații acide ale naționaliștilor maghiari, care îi scriau lui Zsolt: „Degeaba urci cu steagul românilor, pentru ei nu contezi, și peste două zile vor scrie că ești român, și o să te facă Jolt”.

Unde o fi adevărul?









Sus