Luni, 17 Iunie 2019
Luni, 17 Iunie 2019


Kontakt / Pelerinaj pe meleaguri ardelene

Pelerinaj pe meleaguri ardelene

Pelerinajul a devenit o activitate atrăgătoare în urma faimei drumului Sfântului Iacob, un drum, un pelerinaj la Santiago de Compostella, unde este înmormântat apostolul. Mulți, și de pretutindeni pornesc la drum, acceptă provocarea, se străduiesc din greu. Mulți își ating scopul: reușesc să se rupă de cotidian, să se autodepășească, sa atingă un prag, și să schimbe ceva în viața lor.

Dar pelerinajul nu înseamnă neapărat să te duci până la celălalt capăt al pamântului.



Adevăratul sens al acestui tip de experiență este stadiul în sine, încercarea de a ieși din tot ceea ce ne constrânge, de a ne autodepăși, de a ne cunoaște mai bine, în condiții și provocări neîntâlnite în viața de zi cu zi. Iar pelerinajul adevărat, cel cu un scop transcendent, religios, are ca scop unul care depășește umanul cotidian: este atingerea divinității, stabilirea unui dialog cu divinitatea.

Astfel adevăratul țel al pelerinului e de a săvârși o faptă bună, închinată divinității ca semn de reverență, pentru a scăpa de păcate, pentru a cere iertare și îngăduință, un nou început pentru cei dragi. În drum, printre alți colegi de drum, pelerinul ajunge să se cunoască mai bine, prin acceptarea provocărilor ce se ivesc pe drum. Astfel – vrând, nevrând – pelerinul învață smerenie, supunere. Toate acestea se întâmplă nu numai pe meleaguri îndepărtate. Un pelerinaj nu înseamnă o excursie luxoasă într-o țară îndepărtată sau exotică. Un pelerinaj adevărat înseamnă renunțare: renunțare la dorința de a primi, și accceptarea bucuriei de a dărui. Astfel de pelerinaje se pot face și pe meleaguri mai puțin exotice, mai apropiate, cum ar fi acel pelerinaj care se organizează cu destinația Șumuleau Ciuc, locul sfânt al secuilor.
Pe drumul numit drumul Mariei, a Sfântei Fecioare, în 14 aprilie au pornit pelerini din Budapesta, ca în 40 de zile să străbată acest drum de aproximativ 1000 de km, rugându-se, să ajungă la marea sarbătoare de Rusalii la Șumuleu Ciuc în data de 22 mai.

Grupul acesta de pelerini ajunge la Cluj în 10 mai, apoi se îndreaptă spre Tg. Mureș (ajungând acolo pe 15 mai).

Acest drum al pelerinilor, care pășesc pe drumul Sfântei Fecioare, nu e un drum turistic – acest pelerinaj nu e doar un program interesant. Nu este doar calea autocunoașterii, nu înseamnă doar experiențe și prietenii noi, este mai mult decât descoperirea Europei de Est.

Este o adevarată experiență spirituală. Pelerinajul este și un act de încredere. Sándor Ferenc Szakács, președintele Asociației Drumului Mariei în Ardeal (Erdélyi Mária Út Egyesület) consideră că societatea de azi are mare nevoie de încredere pentru a se imuniza și coerență socială, să se întărească.

Cel care pornește la drum, își încredințează viața pe mâna colegilor și celor care îl ajută pe drum, cei care au clădit acel drum, au lucrat să semnaleze etapele drumului cu pictograme, făcând posibil să existe locuri unde pelerinul poate înnopta în siguranță. Astfel pelerinul învață să aibă încredere, structurile sociale bazate pe teamă și suspiciune față de celălalt sunt înlocuite de structuri noi, iar viitorul se va găsi clădindu-se pe incredere.

Szakács consideră că Șumuleu Ciuc, acest centru spiritual din inima Ardealului este un loc sacru, unde prezentul se îmbină cu trecutul și arată drumul spre viitor. Mesajul acestui loc sacru este următorul: întotdeauna există posibilitatea unui nou inceput, de reînnoire, ceea ce este și sarcina fiecăruia. Căci pelerinajul, susține Szakács, face parte din tradiția misiunii, iar acest lucru devine cu atât mai important cu cât setea omului de azi este și mai mare față de sacral și transcendent. Un pelerin pornește la drum ca să găsească răspunsuri la întrebările cele mai importante din viața lui.

Desigur sunt mulți care pornesc la drum doar din curiozitate sau din spirit de aventură, dar chiar și aceștia ajung să se întâlnească cu elementul transcendent, și astfel reușesc să se transforme, să se purifice, pregătindu-se voluntar sau involuntar pentru a începe ceva nou în viața lor.



                                                                  Sosirea ceangăilor


Șumuleu Ciuc este locul sfânt al secuilor și al maghiarilor, unde după credința lor îi așteaptă Sfânta Fecioara Maria, ocrotându-le viața, căutările, familia, și tot ce le este sfânt pe pământ. Cea mai importantă sărbătoare este organizată în sâmbăta premergătoare sărbătorii Rusaliilor. Șumuleu este inclus pe harta pelerinajelor (est-)europene în rând cu Mariazell (Austria), Máriapócs (Ungaria). Se află la răscrucea drumurilor de pelerinaj est-europene. Este și un bun mijloc de resacralizare, un fel de rit de inițiere.






Sus