Duminică, 08 Decembrie 2019
Duminică, 08 Decembrie 2019


Kontakt / Cristian Sandache: Un general nord-american despre români și maghiari

Cristian Sandache: Un general nord-american despre români și maghiari

HARRY HILL BANDHOLTZ (1864-1925) a fost un general nord-american, reprezentantul SUA în cadrul Comisiei Interaliate, care a staționat la Budapesta vreme de șase luni, în perioada 1919-1920. Creator al poliției militare din SUA, atașat militar al SUA în Filipine, combatant pe fronturile Primului Război Mondial în Franța, a avut ocazia de a cunoaște stările de lucruri din Ungaria, într-unul dintre cele mai grele momente din istoria acestei țări, atunci când trupele române și sârbe ocupau cea mai mare parte a ei. 

A fost autorul unui jurnal (intitulat “Jurnal nediplomatic)”, în care își descrie experiența avută în Ungaria. Bandholtz era un militar de modă veche, un intelectual iubitor de lecturi și spectacole de operă, posesorul unei educații conservatoare, orgolios , care credea în virtuțile fair-play-ului. În “Jurnalul” său, are cuvinte aspre la adresa trupelor românești aflate pe atunci în Ungaria (și a comandanților acestora). 


Ceea ce i-a displăcut cel mai mult la români a fost faptul că aceștia au spoliat literalmente mari cantități de bunuri din Ungaria (în special din Budapesta), fără niciun fel de deosebire. Însemnările sale sunt pline de asemenea exemple: fabrici întregi erau demontate bucată cu bucată și transportate către România, din casele multor locuitori ai Budapestei, soldații români sustrăgeau (fără niciun fel de ezitare) tot felul de obiecte de preț, liderii militari și civili români se dovedeau maeștri ai amânărilor, ai nerespectării termenelor, cuvântului dat, etc. 

Partea română motiva aceste rechiziții , susținând că era nevoie de o recuperare de către România, a tuturor bunurilor pe care armatele germano-austro-ungare le ridicaseră de pe teritoriul românesc, în perioada în care ocupaseră Vechiul Regat, dar Bandholtz considera că românii depășiseră orice limită a bunului simț, având tendința de a transforma Ungaria, într-un fel de vacă de muls. 

Nord-americanul a vizitat în această perioadă și România, fiind primit de către familia regală la castelul Peleș. A fost impresionat plăcut, atât de personalitatea regelui Ferdinand I (un excelent vorbitor de engleză și un conviv timid, dar erudit), cât și de charisma reginei Maria, o femeie pe cât de atrăgătoare, pe atât de inteligentă. Și unul și celălalt (observă Bandholtz) iubesc România cu devoțiune și își doresc tot ceea ce este mai bun pentru ea. Pe de altă parte, generalul se arată dezgustat de aspectul Bucureștilor, pe care îi compară subit cu Budapesta, considerând că diferența de civilizație dintre cele două capitale europene este enormă. 

Continuă până la sfârșitul misiunii sale derulate în Ungaria, să aibă aceeași impresie proastă despre români, prin contrast cu maghiarii, de care se simte din ce în ce mai atras. Românii i se par dezgustători prin dorința lor de a sustrage cam tot ce era mai de preț prin Ungaria , în vreme ce ungurii i se par civilizați, educați și echilibrați, purtându-și cu demnitate suferința umilinței istorice. Un moment delicat (care i-a amplificat iritarea față de români) este legat de inițiativa unor unități militare române, de a ridica din Muzeul Național Maghiar din Budapesta, mai multe camioane cu obiecte cultural-istorice provenite din Transilvania, tentativă dejucată de general. De unul singur, amenințător și ferm ( înarmat doar cu o cravașă), reușește să-i facă a renunța. 

Când va părăsi Ungaria, devenise deja un admirator al acestei țări, considerând că atribuirea unor părți din teritoriul său istoric statelor succesoare (și cu deosebire României) ar fi reprezentat o mare eroare a Puterilor Antantei. 

Undeva compară acest lucru, cu scenariul atribuirii unor părți din SUA-Mexicului. Judecăți care pe noi, românii, ne vor revolta în primă instanță, dar care ar trebui (pe de altă parte) să ne determine la o reflecție mai atentă. În orice caz, istoricul onest nu ar trebui să ignore din start, observațiile lui Bandholtz. Dincolo de subiectivitatea firească a autorului, există anumite fapte ce nu pot fi respinse ab initio. Și ele ar putea să ne facă să înțelegem mai bine, câte ceva din vechea animozitate existentă între români și maghiari.




Sus