Luni, 11 Noiembrie 2019
Luni, 11 Noiembrie 2019


Kontakt / NATO și Ucraina au acceptat propunerea maghiară pentru declarația comună NATO-Ucraina

NATO și Ucraina au acceptat propunerea maghiară pentru declarația comună NATO-Ucraina

După ce a trecut și ultimul moment, respectiv după ce a expirat termenul-limită oficial, statele membre NATO și Ucraina au acceptat propunerea maghiară pentru declarația comună NATO-Ucraina. Așadar, susținerea hotărâtă a intereselor maghiarilor din Ucraina Subcarpatică a avut rezultatul dorit, a afirmat ministrul ungar de externe și al comerțului exterior, joi, pentru agenția ungară de presă MTI.


“Într-un final, sugestiile noastre au fost, totuși, luate în considerare, astfel că declarația comună susține cu fermitate comunitatea maghiară care a fost deposedată de unele drepturi și solicită Ucrainei să respecte normele internaționale și standardele organizațiilor internaționale. Prin acest lucru devine clar, din nou, că Ucraina trebuie să restituie drepturile luate în domeniul învățământului și în alte domenii ale vieții”, se arată în comunicatul de presă al lui Péter Szijjártó.


Comunitatea maghiară de 150 000 de persoane din Ucraina Subcarpatică poate conta și în viitor pe sprijinul Guvernului Ungariei, la fel ca până acum. Niciodată nu îi vom sacrifica pe acești maghiari pe altarul jocurilor politice din lume, a adăugat Szijjártó.


“Ungaria se străduiește să aibă relații de bună vecinătate cu Ucraina, este pregătită de consultări cu noua conducere ucraineană,în urma cărora sperăm că vom putea deveni, din nou, vecini buni. Continuăm să spunem: un nou președinte, o nouă speranță!” a spus șeful diplomației ungare.





Sus