Joi, 21 Septembrie 2017
Joi, 21 Septembrie 2017


Kontakt / Reconcilierea româno-maghiară – zugrăvită altfel

Reconcilierea româno-maghiară – zugrăvită altfel

Imaginea României în Europa de multe ori este pătată de evenimente care nu sunt deloc în concordanță cu acele concepții moderne de conviețuire, cu care România se identifică, ba chiar se definește ca apărător înverșunat al acestor principii. Știm cu toții, că „răfuielile statuilor” în Transilvania nu este ceva nou. Apar, apoi dispar semne jignitoare pe statui – mai frecvent, mai sporadic, depinde de conjuncturile politice.

Totuși, există pe undeva o linie roșie, peste care nu se poate trece, fără să nu fii atenționat discret de acei oameni, care cred în Europa. Este vorba despre vopsirea unor personaje în roșu-galben-albastru de pe Statuia Libertății din Arad. Cei care au recurs la acest gest, și-au trădat nu numai lacunele istorice – între cei 13 generali se găsesc unii care nici nu vorbeau maghiara, sunt însă personaje cu rădăcini germane, austriece, croate, sârbe și armene – dar au denigrat și demnitatea acelora, care au trudit să se înființeze Parcul Reconcilierii din Arad – un proiect guvernamental româno-maghiar.
  

Departe de spiritul reconcilierii – departe de spiritul Parcului Reconcilierii româno-maghiare

Luni seara europarlamentarul Winkler Gyula (UDMR-PPE) a vorbit în fața plenului PE despre vandalizarea Statuii Libertății din Arad și reconcilierea comunităților române și maghiare.

– În alocuțiunea mea politică am atras atenția asupra faptului că au trecut deja trei săptămâni de la vandalizarea monumentului dedicat celor 13 martiri din Arad fără ca autorii să fi fost trași la răspundere – a declarat portalului nostru la telefon europarlamentarul. A subliniat următoarele:

– Vorbim despre un fapt grav, deoarece Statuia Libertății nu este numai un monument cu o mare valoare pentru comunitatea maghiară ci este amplasat de peste un deceniu într-un spațiu simbolic, înnobilând Parcul Reconcilierii, care este menit să promoveze mesajul reconcilierii istorice româno-maghiare. Condamn cu fermitate vandalizarea Statuii Libertății din Arad, aici în sediul Parlamentului European din Strasbourg, oraș care este capitala reconcilierii franco-germane.

Aradul este un oraș istoric, la granița de vest a României, el nu trebuie să devină orașul conflictelor etnice! După modelul de la Strasbourg, Aradul trebuie să devină capitala reconcilierii româno-maghiare, dând exemplu de respect reciproc, de toleranță, de respingere a extremiștilor și a extremismelor – spunea europarlamentarul Winkler Gyula în plenul Parlamentului European.

  

                         Kohl și Mitterand, promotorii reconcilierii franco-germane


                                                                               ***
După cum se știe, la mijlocul lunii februarie Statuia Libertății de la Arad a fost vandalizată, au fost acoperite cu vopsea elemente din componența monumentului, iar pe soclul statuii au fost scrise cuvinte obscene.

Statuia Libertății a fost ridicat în anul 1880, la comemorarea execuției celor 13 generali uciși la Arad în urma Revoluției pașoptiste. Demontat în 1924, monumentul a fost păstrat în Cetatea Aradului până-n 2004, când a fost restaurat și reinstalat în Parcul Reconcilierii. În ultimii ani, monumentul și Parcul Reconcilierii din Arad au fost ținta unor incidente regretabile.




Sus