Vineri, 22 Septembrie 2017
Vineri, 22 Septembrie 2017


Kontakt / Ozosep de București – ursul secui care a devenit mistreț

Ozosep de București – ursul secui care a devenit mistreț

1.

Mulți-mulți ani au trecut, până mi-am dat seama, că bucătăria maghiară este și în realitate deosebită. Prima parte a iluminării mele a avut loc la Borsec, unde – fără să vreau –, m-am găsit in mijlocul unui târg de alimente secuiești, de unde nu puteam scăpa nemâncat până la refuz, că dacă veneam cu mofturi de orășean clujean, jigneam profund bunele mele gazde și prieteni adevărați.

La primul stand puteam să aleg dintre țuica de pere ținută în nu știu ce butoi și verișorul mai mic, chimionul secuiesc. Cel din urmă îmi era cunoscut de pe vremea perioadei mele proletare, când săream gardul să-i aduc tov. maistru ceva revigorant, așa că am ales țuica de pere, adică körtepálinka.

Alegerea mea a fost influențată profund antidemocratic și de amintirile mele de la un târg de alimente și bunătăți ungurești din județul Cluj, unde eu, naivul lumii, am intrat într-un concurs așa zis bărbătesc, având obiectul challenge-ului trei feluri de țuici: cseresznyepálinka (pălincă de cireșe), barackpálinka (pălincă de caise) și körtepálinka (țuică de pere).

Cea de cireșe a avut efect catartic asupra mea, cea de caise m-a făcut să înțeleg toate conexiunile globale care fac frumoasă viața umană.

Despre pălinca de pere însă nu mai țin minte nimic. Parcă-parcă mă învățau ungurașii mei ceva de genul „dansul flăcăilor unguri”, și eu cântam non-stop Az a szép, az a szép, akinek a szeme kék, gândindu-mă semitragic – și desigur încărcat de sentimente masculine deșarte – la careva dintre iubirile mele, care ori m-au lăsat baltă pentru altul, ori nu au înțeles genialitatea mea aproape suprareală – emanată de personalitatea mea după cseresznye- și barackpálinka.

2.

Când am observat pe Facebook că în București se organizează lunar târgul bunătăților tradiționale ungurești și acest târg simpatic se numește Târgul Ozosep, m-au cuprins amintirile. Ozosep... Ozosep...



După ce m-am uitat peste pozele făcute în curtea Institutului Balassi, mi-au dispărut amintirile, și s-a furișat în locul lor o anumită satisfacție. Da, spuneam cu voce tare, așa trebuie să-ți promovezi tradițiile și cultura.









Civilizat, într-un strâns parteneriat cu etniile din jur (care primesc în cazul târgului valențe specifice, adică devin „vizitatori-cumpărători”), cu un spirit de inițiativă nativ și pur, cu un entuziasm care doboară toate îndoielile acelora, care sunt obișnuiți să caute rădăcinile insucceselor personale sau cele de comunitate în expresia NU ARE ROST...

Iată, că are rost!

Citind postările de sub fotografii, simt parcă și atmosfera târgului.

Acum, în 14-15 martie se va organiza a cincea oară acest târg Ozosep (cum de nu am auzit până acum despre asta? Ar merita o reclamă mult mai mare!). Organizatorii acestei ediții – după cum văd pe afișe -sunt Asociația Economiștilor Maghiari din București, Institutul Balassi din București, Camera Agricola Harghita, CONSILIUL JUDEȚEAN HARGHITA și alții.

Conform comentariilor, luna trecută cea mai mare trecere a avut standul cu dulcețuri și gemuri: cea de afine, fructe de pădure, măr și păr pădureț.

De cumpărat, lumea a avut slăbiciuni față de cârnații de casă secuiești, șuncile de la stână, siropurile absolut exotice din fructe de pădure, preparatele din brânză de capră.

(Un comentator s-a spovedit în stil lecție deschisă despre o anumită pălincă, cu numele de Secretul secuiesc – Székely Titok).

Am revăzut și acele săpunuri speciale colorate, despre care am făcut cândva un reportaj la Zilele Culturale Maghiare la Cluj-Napoca – semăna cu chihlimbarul: în exterior săpun, în interior plante și substanțe naturale.

Văzând zecile de poze cu copii stând la activități creative în cadrul târgului – adică mai pe înțelesul tuturor: până părinții mănâncă afară la mese și mai beau din butoiul de bere Csiki sör, copii participă la jocuri instructive –, m-am pus un pic pe gânduri.

Oare aceste laturi ale maghiarilor – referându-mă la spiritul lor organizatoric și inițiativele lor, care pun în mișcare mii de oameni (indiferent de etnie) – de ce nu sunt promovate mai mult în România?

Ideea include de exemplu „fotoliile distractive”  într-un târg preponderent gastronomic, pare iarăși ceva de excepție. Cumpărătorii sunt discret reținuți de organizatori prin „capcane de tentație vizuale”.

Stai pe un fotoliu, și ai poza ta preferată: adică imaginea ta, pe care ai vrea să fie răspândită peste tot – o poză pe care nu ești neapărat sexy, nu ești neapărat foarte frumoasă, însă ești mulțumită și... fericită.

 

          Rama e pregătită. Cățelul – și el intră în peisaj. Câteodată chiar prea mult...

În încheiere redau un comment cules la unele dintre pozele Târgul Ozosep București. (Sunt „pățaniile” unui tânăr englez, care a picat, ca din cer în acest târg unguresc.)

„Am ales țuica aia secretă, care m-a trezit abrupt la viață, deși la prima înghițătură credeam că beau mai mult sodă caustică și whisky... Probabil efectul trezitor s-a observat pe fața mea, deoarece am fost sfătuit să gust repede din pogăcelele secuiești făcute în cuptor, ca să nu-mi pierd vocea.

Astfel, după pogăcelele de jumeri și nu știu ce sărățele ale ursului, și ceva inimioare cu miere, m-i s-a întors vocea – ba chiar bine de tot.

M-i s-a făcut o foame groaznică, așa că trecând pe la șuncile de mistreț și de căprioară și lângă cârnații roșii ca focul, iarăși mă aștepta ceva de băut. Nu știu ce a fost, dar m-i s-a explicat mult, cum se face: ceva cu afine, care le culegi după ce tufa a fost mâncată pe jumatate de urs.

Normal, că după astea mi-am dat seama, că este o glumă toată treaba cu ursul. Însă mușchi de urși am văzut. Scria: Mistrech – Vodisno. Wow. La noi se mănâncă mai mult beef și oaie, despre urs citim în cărțile de povești și nu în cele culinare...”

Sperăm că nu-i stricăm amintirile „maghiare” din București ale amicului nostru englez, dacă îi spunem, că „Mistrech-Vodisno” se referă la Mistreț, adică ungurește: Vaddisznó. Iată,  cum se nasc poveștile în fața noastră! Cum se transformă ursul în mistreț – wow. Metamorfoză culinaro-emoțională...

Însă, pe undeva are el dreptate: acest târg pare a avea ceva din lumea basmelor. Inimioare de miere, inimioare de carton, urși, codrii de Harghita...

                                                                                ***

(Our dear friend from UK! What you thought it's bear was a boar. See what magical atmosphere can have a hungarian culinary fair in Bucharest? Hope to see you back next month!)

(Fotografii despre târgul Ozosep AICI)




Sus