Joi, 18 Iulie 2019
Joi, 18 Iulie 2019


Kontakt / Reconcilierea româno-maghiară nu este obligatorie, dar este o posibilitate promițătoare

Reconcilierea româno-maghiară nu este obligatorie, dar este o posibilitate promițătoare

Incultura și manelizarea societății fiind în creștere, cadrul lucrărilor de orice gen legate de rezolvarea conflictelor mai mari sau mici, care umbresc conviețuirea româno-maghiară, este tot mai strâmt, activitatea proporiu zisă (dialogul real) purtând tot mai des amprentele amatorismului și ale sentimentalismului.

În loc de a urgenta legile care pun capăt problemelor minoritare – înscripții, steaguri, imn, învățământ etc. – lumea evadează în vise și în virtual, promovând tot mai des planuri sentimentale de a apropia cele două națiuni, de genul ”hai să ne iubim, să ne pupăm cu toții”.

Astfel, căile care ar duce spre reconcilierea parțială – coroborarea legilor existente în prezent (legate de drepturile minorităților naționale) cu cele internaționale ratificate de România – sunt tot mai firave, nesigure și îmbibate în populism.

Au trecut trei decenii de la revoluție și trebuie să recunoaștem că varianta propusă de o anumită parte a maghiarilor, referitoare la clădirea unei societăți paralele maghiare în România – finanțată și din Ungaria, având în centrul atenției Budapesta – s-a dovedit a fi mult mai realizabilă decât cea bilingvă, multietnică, mixtă, româno-maghiară, propusă de alții, poate chiar mai numeroși.


Actualmente nu prea găsești organizație, grup, cerc, partid sau fundație din România, care nu ar avea legături foarte strânse cu Ungaria, proiectele mari, esențiale, fiind prezentate Budapestei și foarte rar Bucureștiului.

Proiectele strategice ale maghiarilor din România – înființarea de școli, clădiri pentru internate, burse, sistem de educație maghiar – sunt legate aproape exclusiv de Budapesta, de unde aceștia primesc înțelegere, empatie și finanțare.

În aceste condiții, observând autonomia tot mai accentuată a societății maghiare din România – ”societatea paralelă cu cea a românilor” – direcțiile legate de proiectele de reconciliere trebuie revizuite. 

Ar trebui să se pună accentul pe legiferarea fenomenelor minoritar-identitare, încheind odată și pentru totdeauna scandalurile caracteristice româno-maghiare, începând de la cele infantile până la cele grele.

Cu alte cuvinte: mai multe legi clare, obținute prin consens, și mai puține slogane populiste și activități compensatorii, deoarece reconcilierea româno-maghiară nu mai este obligatorie, așa cum am crezut, cândva, mulți, ci rămâne pur și simplu o posibilitate promițătoare și foarte interesantă, cu efecte exclusiv pozitive.







Sus