Miercuri, 12 Decembrie 2018
Miercuri, 12 Decembrie 2018


Kontakt / T. Szabó Csaba: Despre arheologia publică din Transilvania și nu numai

T. Szabó Csaba: Despre arheologia publică din Transilvania și nu numai

Acum un an apăruse noul meu volum intitulat ”Erdélyi Régészet – irások régészetről és kulturális örökségvédelemről” (Arheologia transilvăneană – scrieri despre arheologie și patrimoniul cultural), publicat de Editura Exit din Cluj Napoca. Volumul conține 43 de scrieri mici, publicistică de popularizare, eseuri, majoritatea lor fiind publicate deja între anii 2009 și 2017 în revista ”Szabadság” sau alte publicații maghiare. Deși majoritatea lucrărilor mele științifice sunt publicate în engleză, tocmai pentru a comunica cu un public mult mai larg rezultatele cercetărilor din România, de data aceasta am ales să scriu ceva și în maghiară. Mulți colegi m-au întrebat: de ce am publicat în maghiară și nu în engleză sau română? Răspunsul este tocmai esența acestui nou fenomen, cunoscut ca arheologia publică.

        

Cartea este prima lucrare în maghiară care prezintă cele mai importante situri arheologice, problemele actuale legate de arheologia din România, traficul ilegal cu patrimoniul arheologic și acele personalități care au contribuit în ultimii 10 ani la ocrotirea patrimoniului arheologic. După o introducere în care prezint câteva concepte de bază, primul capitol redă unele articole despre cazul Roșia Montană și patrimoniul arheologic din acest sit de rang mondial. 

Al doilea capitol se ocupă de patrimoniul arheologic – roman și medieval – din Alba Iulia, în mod special de distrugerea parcului Custozza din 2011. 


Al treilea capitol este constituit dintr-o culegere de articole care prezintă perspectivele arheologiei urbane, rapoarte despre importante conferințe arheologice, prezentări de cărți și recenzii, problema arheologiei medievale din Transilvania și dărâmarea celor mai populare mituri arheologice. Ultimul capitol se axează pe opt personalități din Transilvania care au marcat evoluția contemporană a disciplinei sau au avut proiecte și inițiative arheologice importante în ultimii ani. 

Cartea se aseamănă cu tematica abordată de academicianul Mihai Bărbulescu în cartea sa ”Arheologia azi, în România” (Idea, Cluj Napoca, 2016), cu deosebirea că în lucrarea mea prezint locul și rolul arheologilor maghiari și al școlii maghiare de arheologie transilvănene în epoca contemporană, introducând un nou termen în limba maghiară, o traducere a termenului arheologia publică, care nu exista înainte (közönségrégészet). 


Această carte nu înlocuiește un manual sau un compendiu istoric sau arheologic despre Transilvania. Nu are acest scop măreț, academic, deși ar fi important să avem un compendiu actualizat și pe această temă în limba maghiară sau română. Momentan, publicul maghiar din România (peste 1 milion de oameni) interesat de preistoria, istoria antică sau medievală a Transilvaniei, poate citi în limba sa maternă doar din cărți vechi de 25 de ani sau chiar mai mult. Cele 3 volume masive, ”Istoria Transilvaniei” (Erdély története I-III, Budapest, 1986), varianta scurtă a acesteia (Erdély rövid története, Budapest, 1993) sau compendiul recent publicat despre ”Istoria Secuimii” (Székelyföld története I-III, Székelyudvarhely, 2016), reprezintă surse academice pentru un public educat, intelectual sau chiar specialist, însă publicul larg nu va ajunge la aceste cărți mult prea masive, de specialitate, regionale sau deja epuizate. 

Cartea ”Arheologia transilvăneană” are un singur scop principal: de a prezenta arheologia, ca știință, și patrimoniul arheologic, pentru publicul larg maghiar în limba lor maternă, cea mai accesibilă, pentru a stârni o comunicare intensă și personală între arheologi și publicul larg. 

Arheologia publică este un termen introdusă în literatura anglo-saxonă (public archaeology) în anii 70’, devenind o disciplină după 1990. Azi reprezintă o mișcare și totodată o disciplină universitară prin care comunitatea arheologilor comunică cu publicul larg și contribuie la formarea unei societăți responsabile pentru patrimoniul cultural și arheologic. 

În 1972 un arheolog american, Charles McGimsey III. și-a publicat cartea intitulată ”Public archaeology”, care a devenit o lucrare paradigmatică în domeniu, introducând nu numai un concept nou, dar a inițiat și o comunicare intensă între comunitatea arheologilor și a publicului larg. Săpăturile arheologice din mediul urban – răspândirea așa zisei arheologia urbană – în perioada postbelică din Statele Unite și în Europa de Vest a transformat disciplina arheologică, intensificănd colaborarea arheologilor cu autoritățiile locale și publicul larg. 

Gabriel Moshenska, profesor de arheologie publică la University College of London a introdus o definiție complexă pentru arheologia publică, contribuind astfel la dezvoltarea disciplinei și la intensificarea comunicării cu publicul larg, stârnind totodată o auto-reflecție disciplinară, academică (G. Moshenska (ed.); Key Concepts in Public Archaeology, London, 2017). În definiția cercetătorului englez, arheologia publică are următoarele aspecte sau subcategorii: arheologia comunitară, arheologia prin public, arheologia sectorului public, pedagogie arheologică, arheologia deschisă și arheologia populară.

Momentan, în România avem peste 17.500 de situri arheologice și mai puțin de 800 de arheologi. În comparație de exemplu, în Ungaria cunoaștem peste 55.000 de situri arheologice, iar în Suedia peste 500.000. Deși avem peste 700 de muzee în țară, majoritatea acestora sunt închise sau materialul arheologic este prezentat într-o manieră străveche, care în 2018 nu mai captivează atenția societății moderne 

Este esențial să înțelegem că ceea ce este sub pământ reprezintă patrimoniul arheologic și cultural al țării și, dacă dorim ca oamenii din această țară să aibă respect și responsabilitate față de patrimoniul arheologic și față de această disciplină, în sine, arheologia are nevoie de o comunicare intensă cu publicul larg și cu administrația locală. 

Patrimoniul arheologic reprezintă nu numai o responsabilitate socială dar și o sursă financiară pentru administrația locală și națională: prin crearea parcurilor arheologice moderne – cum se întămplă acum în Potaissa/ Turda de exemplu – nu numai ocrotim patrimoniul arheologic, dar transformăm acest patrimoniu unic din țară într-o sursă financiară semnificativă. Cazul faimos al parcurilor arheologice din Carnuntum, Xanten, Savaria sau Londra reprezintă viitorul arheologiei și un model pentru România de a valorifica și transforma patrimoniul arheologic într-o resursă viabilă și de lungă durată.



T. Szabó Csaba (1987) este asistent universitar al Universității Lucian Blaga din Sibiu. Absolvent al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, a terminat studiile doctorale în Erfurt (Max Weber Kolleg) și la Universitatea din Pécs. Este autor al mai multor cărți despre istoria romană, religia romană și istoria arheologiei din România. Are o activitate bogată și ca publicist, având peste 400 de articole publicate în reviste din România și Ungaria.





Sus