Miercuri, 21 Noiembrie 2018
Miercuri, 21 Noiembrie 2018


Kontakt / Cristian Sandache: Luciditatea normalității - România nu este un stat național unitar

 Cristian Sandache: Luciditatea normalității - România nu este un stat național unitar 

Să susții că teoria continuității nu mai are nici o relevanță astăzi, ori, să scrii că 

“A socoti Transilvania, ajunsă de sine stătătoare timp de aproape două veacuri după prăbușirea Ungariei sub turci, în urma bătăliei de la Mohács din 1526, drept o țară românească, precum Țara Românească sau Moldova, este cu totul incorect. 

Masa țărănimii era majoritar românească în Transilvania, dar ne aflăm în Evul Mediu, nu în era democrației. Elita conducătoare a principatului transilvan era maghiară, iar statul- nu țara în termeni demografici, ci, statul în sens politic-era unguresc, nicidecum românesc. Cert este că, până la Unirea din 1918 românii transilvăneni au evoluat în cadrul Europei Centrale, cu toate particularitățile care au rezultat de aici (inclusiv în plan cultural și mental” (pp.37-38)

poate fi considerat un sacrilegiu la adresa Centenarului, atât de către naționaliștii radicali, cât și de către toți cei care cred că unica istorie viabilă, este aceea pe care au învățat-o în școală, în perioada comunistă. Și totuși, afirmațiile sunt corecte și de bun simț. 

Istoricul Lucian Boia rămâne consecvent și în recenta sa carte (“De la Dacia antică la Marea Unire. De la Marea Unire la România de azi”, Editura Humanitas, București, 2018), ideii că istoricul nu este un propagandist și nici un deținător al adevărului absolut, iar disciplina trebuie eliberată de orice formă de constrângere ideologică. Un istoric dubitativ este cu mult mai convingător, decât unul care are răspuns la absolut toate chestiunile. Boia este adeptul simțului critic și al echilibrului în judecățile sale de valoare, admițând pluralismul punctelor de vedere istorice și a interpretărilor. 


El sancționează prompt orice exagerare de tip apologetic, orice clișeu excepționalist, care tinde să înlocuiască realitatea. România nu este un stat național unitar, decât din perspective construcției politice și a unui imaginar colectiv, cristalizat din perioada romantică a istoriei sale. 

Fiecare regiune vine cu specificul său, cu particularitățile sale și exceptând unitatea (reală) a limbii române, asistăm la mentalități și reflexe diferite. Boia nu este de acord nici cu idilizarea raporturilor dintre Basarabia și statul român, oferind exemplul perioadei interbelice, atunci când Basarabia a fost tratată (nu de puține ori) de către administrația de la București- cu un soi de superioritate minimalizatoare. 

Nici Moldova nu a intrat cu sufletul deschis în marea familie românească, existând și în cadrul evoluției sale, momente în care fruntașii politici ieșeni, au conștientizat faptul că Țara Românească, avea să devină factorul decizional precumpănitor, în noua construcție politică, de aici rezultând o serie de dezavantaje economice evidente.

 Și totuși, același Boia admite că pe termen lung, unirea Moldovei cu Țara Românească a salvat Moldova de la o posibilă anexare a sa de către o Rusie imprevizibilă. Nu în ultimul rând, Bucovina a avut de câștigat sub aspectul modernizării și al modelului de conviețuire interetnică, din momentul în care a fost administrată direct de către Viena habsburgică. 

Boia respinge istoria de parastas, discursul patriotard care are strict rolul de a justifica prezentul, evitând aspectele complicate ale trecutului. Nu avem nevoie de injecții de optimism, ci, de doze periodice de luciditate, întrucât, adevărul amar este de preferat întotdeauna, oricărei minciuni mobilizatoare. Istoria nu se oprește în loc, e pururi schimbătoare, iar ceea ce există astăzi, va arăta cu siguranță altfel , în viitor. 

Ca și în celelalte volume ale sale, Lucian Boia impresionează prin accesibilitatea și profunzimea stilului său, prin normalitatea deplină a abordărilor. Deloc apăsat de vreo morgă existențială, lipsit de povara clișeelor, el demonstrează (a câta oară ?) că este un spirit liber. Un profesionist remarcabil, în opinia mea- cel mai important istoric român contemporan.




Sus