Miercuri, 11 Decembrie 2019
Miercuri, 11 Decembrie 2019


Kontakt / Un român din Transilvania despre autonomie

Un român din Transilvania despre autonomie

Reacția viscerală a multor compatrioți, doar când aud acest cuvânt, autonomie, pe diferite pagini și grupuri de pe facebook, twitter și alte rețele de socializare, mă determină să scriu aceste rânduri.

Autonomia nu înseamnă secesiune și formarea unui stat în stat, ci înseamnă aplicarea principiului subsidiarității și nu lezează integritatea statului.

Aș vrea să trec în revistă și să clarificăm niște concepte legate de autonomie, care par de neînțeles pentru unii români.
Pe continentul european există vreo 11 autonomii teritoriale pe criterii etnice, din care 8 sunt chiar în cadrul Uniunii Europene, respectiv:

– În Belgia: Comunitatea germană din Belgia
– În Finlanda avem Insulele Aland, suedezi
– În Italia avem Tirolul de Sud și Vale d’Aosta, germani și francezi
– În Regatul Unit: Insula Man
–În Spania: Țara Bascilor, Galicia, Catalonia, basci, galicieni și catalani

și mai avem 3 în afara Uniunii Europene:

– În Republica Macedonia sau FYROM: comunitatea albaneză
– În Republica Moldova: Găgăuzia, turci și bulgari
– În Serbia: Voivodina – autonomie multietnică, respectiv 6 etnii diferite, care au limbi oficiale recunoscute.

   ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
                                                                             
   

 Statutul Provinciei Autonome Voivodina, Dispozițiile de Bază, articolul 6:
În activitatea organelor Provinciei Autonome Voivodina în uz oficial cu limba sîrbocroată și scrierea chirilică, iar scrierea latină, în modul stabilit de lege, sînt concomitent și limbile maghiară, slovacă, română și ruteană și scrierile lor și limbile și scrierile altor naționalități în modul stabilit de lege.

Astfel, în majoritatea segmentelor societății, poate fi utilizată limba română. Româna este oficială pe teritoriul PAV în localitățile Alibunar, Biserica Albă, Jitiște, Becicherecul Mare, Kovăcița, Cuvin, Plandiște, Sărcia și Seèanj. În comuna Vârșeț româna este oficială în localitățile Voivodinț, Marcovăț, Straja, Jamu Mic, Srediștea Mică, Mesici, Jablanka, Sălcița, Râtișor, Oreșaț și Coștei.

  -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Există și 3 state, în care fiecare etnie importantă autohtonă, este recunoscută ca și naționalitate constitutivă a statului respectiv:

– Belgia, unde avem flamanzi, valoni și germani,
– Elvetia, unde avem germani, francezi, italieni și retoromani,
– Bosnia și Herțegovina, unde avem sârbi, croați și bosniaci musulmani.
Din cele 11 autonomii etnice menționate mai sus, în doar una este un conflict în momentul actual și acela destul de rarisim în viața de zi cu zi: Țara Bascilor. Un caz special este Federația Bosniacă.

Autonomiile sunt exact construcțiile care opresc aceste conflicte, le termină definitiv. În alte cazuri acordarea autonomiei, oprește un conflict în starea lui incipientă. Autonomiile etnice sunt construcții juridice și politice stabilizatoare în toate cazurile.

Concluzie: autonomia teritorială pe criterii etnice este un concept cât se poate de modern, european și constituțional posibil, dacă există voință politică, și este compatibilă cu legislația comunitară a UE.

Cine cere așa ceva în România, o poate face deschis și fără frică, fiindcă nu încalcă nici o lege și nici constituția.

Ce să mai vorbim atunci de autonomia culturală, financiară sau economică...Este o cerință absolut legitimă a românilor din diferite regiuni și nu are nici o treabă cu apartenența etnică, decât în măsura în care toate etniile dintr-o anumită regiune, tind împreună spre a obține acest deziderat.

Interculturalitatea funcționează foarte logic, pentru că ea nu încearcă să impună dominația unei identități, a uneia dintre etnii, de obicei a celei mai puternice asupra celorlalte etnii, identități. Asta s-a întâmplat și în Austro-Ungaria – asta se întâmplă practic acum și în România.

Putem spune că tocmai de aceea funcționează autonomiile etnice într-o țară, pentru că ele dizolvă conflictele de interese, prin acordarea spațiului de afirmare propriu al comunităților etnice minoritare, astfel încât, interesele de afirmare și de păstrare a identității culturale, lingvistice, regionale, etc, nu mai constitutie un factor destabilizator, cum se întâmplă acum.

Teritoriul autonom va rămâne parte integrantă a statului din care face parte, fără vreun drept de secesiune, să fie clar odată pentru totdeauna. Tocmai prin aceasta se asigură integritatea teritorială a statului respectiv, prin, să-i zicem, „contractul” de autonomie supervizat de organisme internaționale.

Ideea pe care o aud de la „adevărații români" și anume că majoritatea cetățenilor români nu vor și nu cer autonomie de nici un fel, mi se pare cel puțin caraghioasă. Majoritatea locuitorilor țării nu doresc nici retrocedrarea bisericilor greco-catolice, nu sunt de acord cu căsătoriile gay, nu sunt de acord cu programele de asistență socială pentru integrarea romilor și așa mai departe.

Țările moderne s-au creat întotdeauna prin reforme și idei, cu care marea masă a populației nu a fost de acord.

Închei cu câteva cuvinte referitoare la conceptual Transilvania, fiindcă aici este marea problemă de fapt. Constat cu uimire, după 96 de ani, o frică inexplicabilă că Transilvania s-ar putea desprinde de România, datorită regionalizării și autonomiilor de orice tip ar fi ele. Mă întreb cum ar fi posibil așa ceva, când procentul românilor din Transilvania, Banat și Partium, este de aproape 71%...

Pentru noi românii e simplu, suntem majoritari și trăim într-un stat al nostru. Pentru celelalte comunități etnice e cu totul altfel, iar noi, fiind aici „pe veci stăpâni", nu facem absolut nici un efort să le înțelegem problemele. Nu avem strop de empatie față de maghiari, ca să nu mai vorbesc de romi...

Avem exemple tragice, memorii dureroase și greu de vindecat: distrugerea unei comunități etnice, cea a sașilor și a șvabilor, care după sute de ani de existență, a ajuns aproape de dispariție, aneantizarea comunității evreiești, distrugerea parțială a comunității românilor greco-catolici.

Banatul și Transilvania au fost supuse unui proces de asimilare prin industrializare de neimaginat într-o lume democratică. Acest proces a încetat după 1990, dar rânduielile locale au fost bulversate probabil ireversibil.

Să nu vă mirați atunci că alături de maghiari sau germani, și românii din aceste regiuni se simt discriminați și încep să își ceară și ei drepturile.

Acești români încet, încet, încep să înțeleagă că viitorul lor depinde de cel cu care trăiesc zi de zi, fie el rom, sas sau maghiar. Fiindcă dacă așteaptă ca aceste probleme să fie rezolvate de politicienii statului centralizat, atunci vor mai trece 96 de ani și tot în același stat supercentralizat va trăi.







Sus